Decizia ministrului Sanatatii, Eugen Nicolaescu, de demitere "en-gros" a directorilor de spitale si a consiliilor de administratie, anuntata duminica la pranz, a reusit cu siguranta un lucru: bulversarea lumii medicale. Ieri, intr-o stare de soc s
Decizia ministrului Sanatatii, Eugen Nicolaescu, de demitere "en-gros" a directorilor de spitale si a consiliilor de administratie, anuntata duminica la pranz, a reusit cu siguranta un lucru: bulversarea lumii medicale. Ieri, intr-o stare de soc si confuzie, majoritatea celor vizati de furia ministeriala au cerut explicatiile la care, in mod normal, oricine are dreptul atunci cand este demis. Principala motivatie a ministrului, aceea ca "persoanele demise si-au batut joc de banul public", este contestata de multi dintre cei vizati. Unii dintre ei au demonstrat, ieri, cu documente, ca spitalele pe care le-au condus si-au achitat datoriile sau, in cazul in care acestea exista, ca motivele sunt obiective. Pripa ministeriala a facut victime colaterale si printre academicieni. Eugen Simion, presedintele Academiei Romane, a fost inlocuit din Consiliul de Administratie al Spitalului Elias, desi institutia este in administrarea Academiei, fiind vorba de un parteneriat public-privat. Daca academicienii inca mai spera ca ministrul isi va rectifica singur greseala, unii dintre directorii spitalelor au anuntat deja ca sunt decisi sa conteste, chiar si in Justitie, pozitia ministerului.
Intre timp, este greu de crezut ca incertitudinea din spitale si perioada de confuzie care va urma, pana la clarificarea situatiei, nu vor afecta actul medical. Pentru ca, nu-i asa, se presupune ca toate aceste decizii ar trebui sa fie in interesul pacientului, nu impotriva lui.
15 directori si 24 de Consilii de Administratie
Controlul s-a soldat cu destituirea a 15 directori de unitati medicale si inlocuirea a 24 de Consilii de Administratie, imcepand cu data de 16 decembrie.
Astfel, au fost demisi directorii Spitalului Judetean Arges, Spitalului Clinic Fundeni, Spitalului Clinic de Urgenta Sf. Pantelimon, Spitalului Clinic Caritas, Spitalului Clinic Universitar de Urgenta Bucuresti, Spitalului Clinic de Urgenta "Dr. Bagdasar-Arseni", Spitalului Judetean de Urgenta Craiova, Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Targu Mures, Spitalului Universitar de Urgenta Elias, Institutului de Cardiologie "CC Iliescu", Spitalului Judetean de Urgenta Constanta, Institutului Inimii "N Stancioiu" Cluj Napoca, Spitalului Clinic Judetean Oradea, Spitalului Judetean "Mavromati" Botosani si Spitalului Clinic Obstetrica Ginecologie "Dr. D Popescu" Timisoara.
Totodata, au fost schimbate Consiliile de Administratie de la Spitalul Judetean Arges, Spitalul Judetean Arad, Spitalul Clinic Fundeni, Spitalul Clinic de Urgenta Sf. Pantelimon, Spitalul Clinic Caritas, Spitalul Clinic Universitar de Urgenta, Spitalul Clinic de Urgenta "Dr. Bagdasar-Arseni", Institutul de Boli Infectioase "Dr. Matei Bals" Spitalul Judetean de Urgenta Brasov, Spitalul Judetean Sf. Gheorghe, Spitalul Judetean de Urgenta Craiova, Spitalul Judetean Miercurea Ciuc, Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Targu Mures, Spitalul Clinic Judetean Timisoara, Spitalul Clinic Obstetrica Ginecologie "Dr. D. Popescu" Timisoara, Spitalul Universitar de Urgenta Elias, Institutul de Cardiologie "CC Iliescu", Spitalul de Urgenta Floreasca, Spitalul Judetean de Urgenta Constanta, Institutul Inimii "N Stancioiu" Cluj Napoca, Centrul de Cardiologie Iasi, Spitalul Clinic Judetean Oradea, Spitalul Judetean "Mavromati" Botosani si Spitalul Judetean de Urgenta "Sf. Apostol Andrei" Galati.
Oprescu ar putea contesta in instanta decizia MS
Directorul Spitalului Universitar de Urgenta din Bucuresti si al celui Universitar de Urgenta Elias, Sorin Oprescu, a declarat ca respinge toate acuzatii aduse si asteapta ordinul de demitere a CA si a consiliului director si motivatia consiliului de analiza. Oprescu, unul dintre aprigii critici ai multor prevederi ale pachetului legislativ privind reforma Sanatatii, initiat de catre Eugen Nicolaescu, a precizat ca nu exista nici o diferenta intre documentul intocmit de echipa de control, intr-o prima faza si cel care a ajuns, in final, la MS. "Era practic imposibil sa schimb un rezultat al unei echipe formata din patru persoane, numai pentru ca sunt eu, Sorin Oprescu", a spus directorul, care sustine ca toate cheltuielile peste buget sunt justificate. Raspunzand unei acuzatii a ministrului, privind ramanerea in functie a unor persoane care au depasit varsta legala, Oprescu a precizat ca prof. Emanoil Popescu a fost mentinut in functia de director adjunct mai mult ca o recunoastere a calitatii profesionale a acestui om si in nici un caz in alte scopuri. Nicolaescu declarase ca la Spitalul Clinic Universitar exista sapte cazuri in care directori de clinica au peste 70 de ani, unul dintre ei, Emanoil Popescu, avand 78 de ani, desi legea prevede o varsta maxima de 70 de ani pentru detinerea unor astfel de posturi. O alta acuzatie a MS a vizat incompatibilitatea consilierului juridic Ioana Suran, din MS, a carei destituire a anuntat-o dupa ce a constatat ca aceasta efectuase asistenta juridica pentru Spitalul Clinic Universitar de Urgenta. In acest caz, Oprescu a replicat ca jurista care lucra cu jumatate de norma in Spitalul Universitar de Urgenta si in MS, despre care ministrul a afirmat ca se afla in incompatibilitate, poate raspunde singura pentru acest lucru. Oprescu a avertizat ca, in cazul in care rezultatele controlului vor fi altele decat cele despre care a luat cunostinta din declaratiile comisiei de control, isi rezerva dreptul de a actiona in instanta decizia ministrului Sanatatii privind revocarea lui din functie.
Directorul Spitalului Pantelimon din Capitala, Florian Popa, apreciaza ca decizia nu este una corecta, data fiind activitatea de 23 de ani. "Cred ca e vorba de performantele Spitalului Pantelimon, adica exista o datorie din 2004. Probabil ca ministrul a considerat ca, ma rog, e mai bine sa ia o atitudine ferma pentru anul care a trecut. Popa a declarat ca decizia ministrului de a-l schimba din functie nu il surprinde, intrucat aceasta este politica pe care Nicolaescu a promovat-o de la inceputul mandatului lui.
Datorii justificate
La randul sau, directorul Institutului Clinic Fundeni, Dan Tulbure, a declarat ca a fost surprins la aflarea vestii ca atat membrii CA, cat si cei ai Comitetului Director vor fi schimbati. "Ma surprinde aceasta decizie, mai ales ca nu am stiut nimic despre o discutie in acest sens. Echipa de control care a evaluat situatia spitalului a recunoscut ca Institutul a acumulat datorii dar toate acestea sunt justificate prin numarul mare de internari si, cu certitudine, prin operatiile de transplant efectuate in spital", a declarat directorul Institutului Fundeni.
La fel de surprins a fost si directorul Spitalului Clinic de Urgenta "Dr. Bagdasar-Arseni", Vlad Ciurcea, care a declarat ca echipa de control a recunoscut ca toate datoriile acumulate de unitatea sanitara sunt perfect justificate. "Acum conduc un proiect de cercetare si lucrez cu o echipa de sase specialisti. Potrivit echipei de control, spitalul Bagdasar-Arseni are datorii perfect justificate prin serviciile de calitate pe care le presteaza", a spus Ciurea.
Acuzatii de politizare
Directorul Spitalului Judetean Constanta, Constantin Grasa, s-a aratat nemultumit ca a aflat de demitere de la ziaristi si vrea sa stie ce inseamna management defectuos. "Noi am incercat din rasputeri sa putem achita datoriile din 2003 si, din contractarile cu Casa Judeteana de Asigurari pe 2004 si 2005 am facut aceste eforturi. Normal ca daca nu primesti bani in plus ramai cu goluri. Judetul Constanta are o particularitate si anume ca are foarte putine unitati spitalicesti, iar Spitalul Clinic Judetean Constanta duce tot greul", a spus Grasa. El a precizat ca se astepta sa fie demis, ca urmare a disputelor politice. El a fost acuzat ca a a obstructionat comisia de evaluare a activitatii spitalului, trimisa zilele trecute la Constanta de MS. "Comisia de evaluare ne-a cerut ca documentele sa fie prezentate intr-o anumita maniera, nu asa cum le intocmim noi in mod uzual, iar oamenii au lucrat si noaptea pentru a realiza si preda aceste acte", a adaugat Grasa.
Spitalul din Oradea n-are datorii
Directorul Spitalului Judetean Oradea, Aurel Babes, a apreciat ca ministrul Nicolaescu "nu are temei legal sa-l destituie. Spitalul Clinic Judetean Oradea nu are arierate, nu are datorii decat cele la ordin de plata pe ultimele zile. Consider ca aceste destituiri la aceste spitale sunt din motive politic, si nu profesionale".
Directorul general al Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Targu Mures sustine ca datoriile unitatii sunt generate de dimensiunile acestuia. Directorul Bogdan Paltineanu a adaugat ca i se pare interesant sa fie "demis la televizor, in direct". Paltineanu a precizat ca discutia despre datoriile Spitalului Clinic Judetean Mures, reclamate de ministrul Sanatatii in urma cu cateva saptamani, "este mult mai larga". "Chestia cu datoria este relativa. Acesta este un spital care este dublu fata de altele din tara. Avem 2400 de paturi cu spitalizare continua, nu putem fi comparati cu spitale cu 1300 de paturi, pentru ca in spatele acestei discutii trebuie sa vezi ce reprezinta acel spital", a declarat Paltineanu.
La Arad conducerea a fost schimbata pe 19 noiembrie
Conducerea Spitalului Judetean Arad s-a declarat surprinsa de decizia MS privind inlocuirea conducerii, in conditiile in care presedintele CA si o parte a membrilor acestuia au fost schimbati pe 19 noiembrie. Directorul unitatii, Mirandolina Prisca, a declarat ca a primit "cu mare surprindere" decizia MS, in conditiile in care, in urma cu trei saptamani au fost facute unele schimbari in CA. Directoarea, care este in functie de cateva luni si a carei schimbare nu a fost anuntata de Eugen Nicolaescu, a admis ca unitatea pe care o conduce are o situatie financiara grea, acumuland datorii de peste 5 milioane de lei noi (50 de miliarde de lei vechi).
Unii s-au resemnat
Directoarea Clinicii de Obstetrica Ginecologie "Dr. Dumitru Popescu" din Timisoara, Eugenia Taurescu nu se declara revoltata de decizia MS. Taurescu crede ca hotararea e o incercare a ministerului de a face lucruri mai bune si spera intr-o imbunatatire a sistemului. "Spitalul avea datorii inca de acum doi ani, de cand l-am preluat, datorii pe care nu am reusit sa le reduc. Cheltuieilile au crescut. A trebuit sa dau bonuri de masa si al 13-lea salariu, in plus, o parte a cladirii a fost revendicata si am fost nevoiti sa platim chirie pe spatiu", a precizat Taurescu. Ea a adaugat ca datoriile Clinicii de Obstetrica Ginecologie "Dr. Dumitru Popescu" se ridica la aproximativ 20 de miliarde de lei vechi, cat avea si acum doi ani. In ceea ce priveste demiterea CA, Eugenia Taurescu a precizat ca in CA intra, in general, oameni care nu au legatura cu lumea sanitara si care nu prea stiu de ce are nevoie o institutie de acest fel.
Directorul Spitalului Judetean Timisoara, Mihai Ionac, a declarat ca nu comenteaza si nu contesta decizia MS de a demite CA al institutiei pe care o conduce. Ionac a precizat ca motivul demiterii CA e un control efectuat de reprezentantii MS, cand s-a descoperit o depasire de 40 de miliarde de lei vechi a bugetului pe 2004. "E decizia ministerului si o respect", a spus directorului Spitalului Judetean din Timisoara.
Directorul Spitalului Judetean Miercurea-Ciuc, dr. Bokor Marton, considera ca decizia ministrului Nicolaescu de a schimba CA al unitatii medicale nu va afecta activitatea acesteia. Bokor Marton a precizat ca acest CA este compus in proportie de 95% din persoane din afara spitalului, din reprezentanti ai diverselor institutii, cum ar fi Consiliul Judetean, Directia de Sanatate Publica sau Colegiul Medicilor, el fiind singura persoana si care are in consiliu doar calitatea de simplu membru.
Datorii de sute de miliarde de lei
La Spitalul Judetean de Urgenta Craiova s-a gasit o datorie cumulata care se ridica la 140 de miliarde de lei. Directorului general Florin Petrescu, directorului medical Sorin Didu si celui administrativ Petre Iordache li se reproseaza managementul defectuos.
Printre spitalele mari din tara, unde conducerile urmeaza sa fie demise pentru management defectuos, a fost nominalizat si Spitalul Judetean Arges. Comisia care a verificat acest spital in perioada 28 noiembrie - 3 decembrie, a evidentiat o datorie de peste 100 de miliarde de lei vechi "Cea mai mare parte a datoriei a fost acumulata in ultimii doi ani, dar aceasta, nu din cauza managementului", este de parere directorul spitalului, medicul Constantin Paun. Acesta a aflat de destituirea sa de la televizor si nu a dorit sa comenteze situatia.
Spitalul Clinic de Urgenta Galati a ramas fara CA, cei sapte membri ai consiliului fiind demisi in urma unui control efectuat saptamana trecuta. Presedintele CA, dr. Gheorghe Bugeag, nu a dorit sa comenteze inca decizia de demitere pana cand nu va fi anuntat oficial despre motivele care au stat la baza acestei masuri luate de MS. Directorul Spitalului de Urgenta Galati, dr. Dumitru Cristea, nu stie care ar fi fost "greselile capitale" ce l-ar fi putut face pe ministrul Nicolaescu sa ia o astfel de decizie, dar nu se mira. "Si eu ma astept oricand sa fiu schimbat. De fapt, nici nu-mi doresc sa mai raman la conducerea spitalului decat pana il voi transforma in spital regional. A doua zi pot pleca", a declarat Cristea. (Carmen POPESCU)
Eugen Simion: "Demiterea conducerii Spitalului Elias, o eroare"
ZIUA Foto Decizia ministrului Sanatatii de a revoca conducerea Spitalului Elias este o eroare, o hotarare pripita, luata din necunoasterea statutului unitatii sanitare, care functioneaza in sistem public-privat si este administrata de Academia Romana, a declarat ieri, potrivit Mediafax, Eugen Simion (foto), presedintele Academiei. "Spitalul Elias face parte din sistemul public-privat si este administrat, potrivit testamentului donatorului, de fundatia cu acelasi nume si de Academia Romana. Unitatea este a tuturor bolnavilor care au nevoie de tratament", a mai spus Simion. El a precizat ca o treime din spital este in proprietatea Fundatiei Elias, restul apartine statului, adica Academiei Romane. Prin Legea 251/2002, spitalul trece din administrarea Ministerului Apararii Nationale in cea a Academiei Romane. In concluzie, presedintele Consiliului de Administratie al unitatii medicale este presedintele Academiei Romane. "Ministrul Nicolaescu m-a demis pe mine si pe ceilalti membri ai Academiei. Nu cred ca un ministru, oricare ar fi el, are dreptul de a interveni in structurile Academiei Romane", a mai spus presedintele Simion.
Acesta sustine ca, din cate stie, spitalul nu are datorii si asteapta sa vada care sunt neregulile despre care a vorbit ministrul Sanatatii. El spera ca Eugen Nicolaescu va fi informat despre faptul ca a luat o decizie pripita, care afecteaza Academia Romana, fara sa fi fost consultata conducerea institutiei, a continuat Simion. Presedintele Simion a mai spus ca Sorin Oprescu a castigat postul de director al unitatii medicale in urma unui concurs, din 2001. Numirea a fost validata printr-un protocol semnat, pe de o parte, de Ministerul Apararii Nationale, iar de cealalta, de Academia Romana si Fundatia Elias.
MS a comunicat ieri ca "decizia privind destituirea comitetului director si al CA ale Spitalului Universitar de Urgenta Elias este corecta. In prezent, acest spital se supune reglementarilor legale date de Legea Spitalelor 270/2003 si OUG privind rectificarea bugetului de stat 154/2005, conform carora in institutiile spitalicesti care administreaza bani publici, MS are dreptul de a interveni din punct de vedere administrativ. La aceasta data nu exista prevederi legale din care sa reiasa ca Spitalul Elias reprezinta exceptie de la regimul spitalelor publice. Cele doua prevederi legislative mentionate mai sus nu specifica existenta vreunei exceptii pentru aceasta unitate". (C.P.)
Nicolaescu: "Demiterile ar putea continua"
Ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, a declarat ieri ca demiterile managerilor si CA ar putea continua imediat dupa evaluarea dosarelor mai multor spitale din tara si a negat acuzatiile ca acestea ar fi motivate politic. "Demiterile sunt pentru faptul ca eu apar banul public. Cei care sunt acum demisi sunt cei care si-au batut joc de banul public", a spus Nicolaescu, inainte de inceperea sedintei plenului Senatului. El a aratat ca, in acest moment, MS lucreaza la dosarele mai multor spitale din tara si ca, in functie de aceste evaluari, seria demiterilor ar putea continua. In ceea ce priveste intentia directorilor de spitale de a contesta decizia MS, Nicolaescu a aratat ca acesta este un drept legal si ca poate fi exercitat in termen de 30 de zile. Potrivit declaratiilor ministrului Sanatatii, inlocuitorii directorilor demisi va fi propusi de Directiile de Sanatate Publica, si, in general, de cei care se "pricep bine la lumea medicala".
Demitere pentru datorii zero la Cluj
Decizia ministrului Sanatatii, Eugen Nicolaescu, de a demite conducerea Institutului Inimii "Nicolae Stancioiu" (IINS) din Cluj-Napoca a socat angajatii IINS si lumea medicala clujeana. Ieri, de la prima ora, majoritatea angajatilor IINS vorbeau de decizia ministerului in termenii cei mai negativi. "Nu se poate sa ii demita pe oamenii astia. Pai eu am venit cu Barsan (foto) in spitalul asta cand era aproape ca o darapanatura si acum avem un institut de talie mondiala. Iar medicul Barsan si-a facut casa in spital. Aici traieste, aici doarme. E una cu institutia asta. Cine mai opereaza copii de doua-trei zile pe inima? Cine a construit o scoala medicala de talia asta? Au fost intrebarile majoritatii celor cu care reporterul ZIUA a vorbit, anestezisti, medici, asistente.
"Suntem uluiti de decizie si nu ne-o explicam. In primul rand asteptam motivatia scrisa si nu suntem de acord ca un minister sa ia astfel de decizii inainte de a le comunica celor in masura. In al doilea rand, este extrem de curioasa acuza de management neperformant, in conditiile in care am inceput anul acesta cu 12 miliarde datorii, iar in 15 noiembrie nota de control a ministerului arata clar ca am ajuns cu datoriile la zero. In al treilea rand, cererea ministrului ca CA sa garanteze ca spitalul nu mai face datorii nu poate sa stea in picioare pentru ca, din mai, noi asteptam decizia ministerului de a instala un CA, care nu a venit. In aceasta situatie, Comitetul Director al spitalului a acoperit datoriile si e la zero. Nu ne explicam de ce suntem demisi pe baza unei acuzatii care se arata a fi cel putin ciudatai a spus medicul Radu Capalneanu, directorul general al spitalului.
Potrivit notei de control din 30.11.2005 (vezi facsimil), "la data controlului, toate facturile aflate in sold la 31.12.2004 si 31.05.2005 au fost achitate in cursul acestui an". "Daca nu se revine asupra acestei decizii eu imi prezint demisia si iau in considerare si posibilitatea de a parasi Clujul. Am adus critici Legii malpraxisului, Legii spitalelor, Legii transplantului de organe care cred ca au deranjat desi eu consider ca erau constructive. Poate fi acesta un motiv", a spus chirurgul cardiolog Mircea Barsan, directorul adjunct al IINS.
Reactii impotriva demiterii
Demiterea CA al Institutului Inimii "Nicolae Stancioiu" din Cluj-Napoca, format din directorul prof. dr. Mircea Barsan, care este si presedintele Colegiului Medicilor si directorul adjunct dr. prof. Radu Capalneanu, a provocat reactii vehemente din partea politicienilor clujeni. Astfel, Marius Nicoara, presedinte PNL, prof. dr. Florin Stamatian, presedinte PD si director al Directiei de Sanatate Publica Cluj, Laszlo Attila, presedinte UDMR Cluj si Remus Lapusan, presedinte PSD Cluj, au respins in bloc ideea demiterii celor doi directori pe criterii politice. Presedintele CJ Maris Nicoara, printr-un comunicat remis redactiei Ziua de Cluj, a tinut sa precizeze faptul ca aceasta demitere nu are nici o legatura cu politica PNL si ca va incerca sa-i sprijine pe cei doi reputati profesori, actualii manageri ai Institutului Inimii Cluj. (Diana BUNEA, Tiberiu FARCAS, Diana BUNEA - ZIUA de CLUJ)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.