Romanul unei generatii abandonate

Romanul lui Lucian Dan Teodorovici "Cu putin timp inaintea coborarii extraterestrilor printre noi" (Editura Polirom, Iasi, 2005) ilustreaza si ca scriitura, si ca mesaj, generatia literara postdecembrista, in care scriitorul (prozator, dramaturg si eseist) s-a impus distinct. Este vorba despre o generatie care si-a facut educatia intelectuala sub aripa revolutiei, intre lumi, aproape abandonata sau in tot cazul lasata la voia intamplarii. Despre aceasta istorie scrie Lucian Dan Teodorovici, dinauntrul si din perspectiva unui om derutat de pustietatea din jurul lui. Romanul "Cu putin timp inaintea coborarii..." (o editie revizuita, care intregeste debutul din 1999) este povestea unui student, derulata pe cateva trasee binestiute: betii, iubiri, bravada, gesturi extreme, care impun instantaneu imaginea unui ins banal si nefericit. Naratiunea simpla, in registru confesiv, conduce si ea receptarea spre aceeasi zona, a unui mesaj oarecum inrudit cu cel din "Conjuratia imbecililor" de Toole John Kennedy. Personajul lui Teodorovici, un student fara nume, traieste intr-un univers in care nimeni nu are identitate certa. Toate personajele se afla in tranzitie si au capatat o situare efemera si conjuncturala; "hipioata", "prietenul meu bondoc si pistruiat", "nasa", "prietena mea blonda" sunt "eroii" care il ajuta pe narator sa evadeze din ipseitatea tenebroasa. In lumea aceasta de nume dizolvate, isi traieste de fapt propria criza identitara, asa cum avertizeaza prima secventa a romanului: "Sunt un tip tragic. Pe cuvant. Sunt cu adevarat un tip tragic". Iar aceasta durere omeneasca se compune treptat, prin secvente ascunse discret in povestea spumoasa a unui student care rateaza examenele, se imbata zilnic, isi terfeleste demnitatea masculina si recurge la extravagante tipice varstei. Dincolo de aceste elemente, care compun actiunea romanului, se intrevad secvential parti ale istoriei formative, pe care se ridica nelinistea unui ins, trezit intr-o lume in care nimeni nu se incheaga ca purtator al unei identitati. Astfel, cititorul afla treptat, printr-o serie de mini-anexe ale naratiunii principale, ca eroul si-a trasat existenta printre interdictiile materne, plasmuirile maturilor ori dezvaluiri brutale. Familia, scoala, biserica il indruma in directii sterile, ii declanseaza dorinte insurgente si nemultumiri, insa personajul nu se revolta cu violenta, ci cauta o cale fireasca de evadare, adica asteapta miracolul. Aceasta speranta neexprimata, "ca inainte de coborarea extraterestrilor", se epuizeaza lin, iar criza ajunge la apogeu in finalul romanului, cand toata lumea pare sa-l abandoneze.
Singuratatea acestui personaj nu este una problematizata, asezata in canoane ideologice, sustinuta de simboluri, ci este o singuratate povestita cu onestitate, fara aroganta creatorului de teme. Lucian Dan Teodorovici scrie bine, cu implicare afectiva, traind prin actiunile personajului. Scrie cu dragoste. De aici si impresia imediata ca romanul constituie doar povestea unui "loser" haios. Aceasta nu este insa decat fatada unei tristeti profunde si a debusolarii care stapaneste aproape integral generatia dintre istorii, din care autorul insusi face parte (nascut fiind in 1975).

---

Despre autor: