Cuviosul Gheorghe de la Cernica

Sambata trecuta, 2 decembrie, in prezenta Prea Fericitului Teoctist, Patriarhul Romaniei, a avut loc canonizarea liturgica a Staretului Gheorghe de la Cernica (1730-1806). Canonizarea aceasta binevenita face parte dintr-un triptic recent: pe 14 octombrie, de Sf. Parascheva, a avut loc la Iasi trecerea in randul sfintilor a Mitropolitului Dosoftei, iar in iunie viitor va avea loc la Manastirea Caldarusani canonizarea Mitropolitului Grigorie Dascalul.
In mod paradoxal, primii sfinti romani au fost trecuti in calendar in plin regim comunist, in 1955, prin eforturile patriarhului Justinian. In fruntea lor se afla Sfantul Ierarh Calinic de la Cernica. Un lant uman se intindea atunci de pe Dealul Patriarhiei pana in comuna Pantelimon, in vreme ce, la canonizarile din iunie 1992, procesiunea n-a adunat decat cateva sute de oameni.
Cuviosul Gheorghe este inaintasul Sfantului Calinic la staretia Cernicai: Sf. Calinic s-a inchinoviat aici in 1806, anul trecerii la cele vesnice a predecesorului sau. Poate ca s-ar fi cuvenit trecut in randul sfintilor odata cu urmasul sau. Oricum, calugarii cernicani l-au socotit un sfant. Ardelean dupa trup, nascut in Salistea Sibiului, Cuviosul Gheorghe a parasit Transilvania zguduita de prigoana uniatismului. A petrecut 24 de ani alaturi de Paisie cel Mare (Velicikovski), canonizat atat de Biserica Rusa (1988) cat si de Biserica noastra (1992), ucrainean dupa trup, fiu al protopopului Poltavei si care, de pe pamant romanesc, a revigorat si reimprospatat monahismul ortodox in veacul desacralizant al Revolutiei franceze, cand pana si Ecaterina a II-a prigonea manastirile. Paisie a intemeiat o obste la Athos, cu Hramul Sf. Ilie, insa dupa 18 ani, in care Cuviosul Gheorghe i-a fost econom, a trebuit sa paraseasca Sfantul Munte. Ajuns cu o obste jumatate romaneasca, jumatate slava la Galati, solicitand domnitorului Tarii Romanesti o manastire, a fost refuzat. Domnitorul Moldovei l-a pus insa staret la Dragomirna, pe care a trebuit s-o paraseasca atunci cand austriecii si-au intins stapanirea asupra Bucovinei. A trecut in fruntea manastirii Secu, apoi la Neamt, unde obstea din vremea sa, romano-slava, numara circa o mie de monahi in 1794, anul mortii sale. Cu sprijinul unor calugari romani elinisti - intrucat Paisie nu stia greceste -, avand in frunte pe stralucitul Macarie Dascalul, Paisie a facut sa se dea la iveala un corpus de texte patristice - corupte de vechile transcrieri -, a pus randuiala si tipic athonit in manastiri, a asezat la loc de cinste in pravila calugareasca rugaciunea inimii... Renasterea aceasta ortodoxa operata in veacul lui Voltaire a trecut granitele principatelor romane si a stat la temelia renasterii bisericesti din Rusia. Dupa ce l-a secondat in Moldova timp de sase ani pe Paisie, Cuviosul Gheorghe porneste in 1781 spre Athos dar se opreste la Bucuresti, unde Macarie Dascalul il prezinta domnitorului. Cuviosul Gheorghe preia manastirea Cernica, ctitorie din 1608 a unui dregator de-al lui Mihai Viteazul, dar parasita de cateva decenii. O restaureaza material si spiritual, conducand-o un sfert de veac, iar din 1794 stareteste concomitent si la Caldarusani. Din 1785 dateaza testamentul sau spiritual, breviar de duhovnicie ortodoxa cunoscut ca "Diata Staretului Gheorghe". Staretul Gheorghe a facut pentru Biserica noastra ceea ce au facut Paisie si urmasii urmasii pentru Ortodoxia ruso-ucraineana. La Cernica s-au copiat si tradus peste o mie de manuscrise, opera carturareasca de aici starnind admiratia lui N. Iorga, care a recuperat el insusi, in 1902, vreo doua sute de manuscrise cernicane. Curentul staretesc promovat de Cuviosul Gheorghe s-a raspandit in intreaga Muntenie si in Dobrogea: fondatorii Manastirii Cocosu (1833) sunt tot niste "paisioti". Cu primele decenii din secolul al XIX-lea, paisiotii si ucenicii Cuviosului Gheorghe patrund in ierarhie atat in Muntenia (Mitropolitul canonizat Grigorie Dascalul IV) cat si in Moldova (Veniamin Costachi).
Am redeschis primul studiu sistematic modern, "Sfintii romani", tiparit in 1945 de marele canonist Liviu Stan. Cuviosul Gheorghe este desemnat la pagina 71 drept "o podoaba a vietii monahale". Liviu Stan pomeneste de modestia noastra, a romanilor, in materie de canonizari (aveam destui sfinti, unii catalogati de Dosoftei, altii de catre ierarhi straini) si enumera pe cei ce socoteau romanii incapabili de-a imbogati calendarul (I. Kalinderu, N. Iorga, D. Russo - l-am putea adauga pe Cioran). Iar despre Stefan cel Mare, Liviu Stan spune ca "... pentru vitejia cu care a aparat credinta stramoseasca si pentru marea lui pietate, care a impodobit pamantul Moldovei cu atatea sfinte altare, el isi merita numele de sfant.".

---

Despre autor: