Istorie si arheologie

Denumirea Sectiei de Stiinte Istorice si Arheologie poate nedumeri. Arheologia nu este o disciplina a istoriei?
Arheologia a fost o disciplina a istoriei, izvorata din dorinta istoricilor de a afla mai mult despre perioadele de dinaintea primelor documente scrise. Din acest punct de vedere s-au pus mari sperante in arheologie. Din secolul XIX, arheologia s-a dezvoltat pe doua directii. Una legata strans de stiintele naturii, in sensul dezvoltarii tehnice a culturii umane, dupa sistemul tripartit al lui Thomsen, din 1837 - epoca pietrei, epoca bronzului si epoca fierului. Pe aceasta cale s-a ajuns la ordonarea materialelor arheologice scoase din pamant in muzee. Totodata, s-au perfectionat metodele de sapaturi arheologice. La inceput, arheologii urmareau mai degraba scoaterea pieselor de exceptie. Primii arheologi au fost interesati mai putin de conditiile exacte ale gasirii pieselor.
Era vorba doar de descoperirea si inventarierea pieselor?
Da, intr-un fel. Nu intamplator in Danemarca, cel care a facut prima clasificare a pieselor arheologice a fost un farmacist. Pe aceasta cale a aparut muzeografia.
Care este a doua cale?
A doua cale a fost aceea a interpretarii. Desigur, ca sa poti interpreta niste materiale e nevoie ca acestea sa fie scoase corect din pamant. Asa ca dezvoltarea tehnicilor de sapaturi arheologice, care continua si astazi, este indispensabila oricarui fel de interpretari. Pe la a doua jumatate a secolului XIX au inceput primele incercari de sinteza in sens istoric a materialelor arheologice. Interpretarile istoricizante ale materialelor arheologice au influentat conceptiile nationaliste.
A fost secolul natiunilor.
O pondere deosebita a avut-o conceptia germanului Gustaf Kossinna, care plecand de la datele istorice, de la Cezar si Tacitus despre germani, a incercat sa le lege de descoperirile arheologice din ariile respective, apoi prin analogii le-a largit, a cautat inapoi in timp, ajungand pana la inceputul epocii bronzului. Prin aceasta voia sa demonstreze originea foarte veche a germanilor.
Cu ce impact?
A avut un impact destul de puternic asupra interpretarii istorice a materialelor arheologice. Acelasi mod de a gandi l-au avut, mai ales dupa cel de al doilea razboi mondial, arheologii care s-au ocupat de slavi, cautand sa vada peste tot slavi. La noi, dupa V. Parvan s-a incercat sa se extinda cercetarile pentru a largi, cu ajutorul documentelor arheologice, spatiul locuit de neamurile tracice.
Deci, la inceput arheologia a fost o disciplina istorica.
Si pana la un punct asa a fost. Asa a fost si pe vremea lui Vasile Parvan. In "Getica", el insusi spunea ca daca reuseste planul sau de investigatii arheologice in toata Romania, aceasta lucrare ar trebui rescrisa din temelii. In timp, pe plan european si mondial, teoriile istoricizante s-au dovedit a fi numai ipoteze de lucru, care permit si alte ipoteze pe probleme fundamentale cum sunt: miscarea populatiilor indo-europene, marea migratie egeica, invaziile scitice s.a. Toate se bazau in principal pe materiale arheologice si pe interpretarea preponderent istoricizanta a acestora si, cum am spus, s-au dovedit doar simple ipoteze, uneori contradictorii. S-a intamplat sa se ajunga la situatii aproape ridicole. De pilda, daca se descoperea o modificare a ceramicii dintr-o anumita zona se presupunea o migratie din alta zona. De fapt, arheologia nu poate demonstra in mod convingator nici continuitatea si nici migratia unei populatii.
Care a fost evolutia ulterioara?
Foarte multi cercetatori s-au orientat, mai ales in ultimii 40-50 de ani, spre valorificarea materialelor arheologice, interpretarea datelor care se puteau obtine realmente - sa se stie cum traiau oamenii, care erau structurile sociale si mecanismele de transformare a unei culturi, care au fost raporturile intre om si mediul inconjurator s.a. In acest sens, se cuvine mentionata lucrarea lui L. R. Binford intitulata sugestiv "Arheologia ca antropologie", aparuta in anul 1962. In aceasta lucrare, el a aratat importanta influentei mediului inconjurator asupra proceselor culturale si, in acelasi timp, a propus reconstituirea proceselor culturale - tehnice, sociale, ideologice - cu ajutorul materialelor arheologice obtinute din sapaturi. In conceptia sa, cultura este o adaptare extrasomatica a omului la mediul inconjurator. Teoria lui a facut o revolutie si a marcat inceputul procesualismului, desi astazi nu mai putem spune ca definitia culturii data de el mai este intrutotul valabila. Cert insa, o cultura nu mai poate fi conceputa numai in sens traditional.
Si totusi, de ce nu este o disciplina istorica?
Pentru ca interpretarea materialului nu este, in principal, una istorica. Interpretarea istorica este ultima. Importanta este interpretarea procesualista si postprocesualista.
Adica?
Urmarirea proceselor din cadrul unei comunitati omenesti care pot fi reconstituite pe baza materialelor arheologice. Cam in acelasi timp cu Binford, arheologul englez Clarcke a scris "Arheologia analitica", in care concepe cultura ca un sistem, alcatuit din mai multe subsisteme (tehnic, social, religios s. a) aflate intr-un echilibru una cu celelalte. Daca unul dintre subsisteme este afectat, el va afecta, incetul cu incetul, transformarile intregului sistem.
Cunoscutul efect de sistem. Sa ajungem la zi.
Astazi, arheologi care gandesc antropologic cauta sa elimine termenul de cultura si sa vorbeasca de un ansamblu de practici culturale, care pot fi influentate de un individ, si el, la randul lui, influentat de comunitate si invers. Oricat de multe date am avea, reconstructia istorica pe baza datelor arheologice nu se poate face decat ipotetic. Putem stii insa mai mult despre structurile sociale, de rang in societatile primitive s.a. Toate aceste elemente trebuie sa fie discernute prin comparatie cu etnologia, sa le transpunem in trecut, evitand pericolul de a face o interpretare prin propria noastra conceptie. De aceea procesualistii considerau ca nu trebuie sa ne bazam doar pe intuitie, ci trebuie sa deducem anumite modele.
Cum au evoluat lucrurile in tara noastra?
Din motive bine gandite arheologia este alaturi de stiintele istorice. Prof. Ion Nestor, care s-a ocupat si de aspectul antropologic al arheologiei, e drept mai mult in cursurile lui, a avut un rol ce a influentat probabil denumirea Sectiei de stiinte istorice si arheologie. Din 1974, revista "Studii de cercetari de istorie veche" s-a numit "Revista de istorie veche si arheologie". Cred ca aceasta denumire este foarte nimerita, pentru ca arheologia nu este istorie, dar nu este nici altceva total rupt de istorie. In America, arheologia este predata la antropologie, in tarile fostei URSS, arheologia este trecuta impreuna cu etnografia. La noi, s-a pastrat traditia legaturii cu istoria si trebuie sa ramana asa cum a fost de la Odobescu, Gr. Tocilescu, V. Parvan, dar avand o autonomie aproape totala. In discutiile pe care le-am avut, mi s-a spus ca aceasta autonomie se refera doar la aspectul tehnic, dar arheologia nu este doar tehnica de sapatura, desi o presupune. Arheologia este in principal interpretarea materialului scos din sapatura si, s-a vazut ca tocmai interpretarea istoricizanta este cea mai putin sigura. Istoria culturii este mai mult decat istoria si inseamna descrierea proceselor culturale de la epoca paleolitica la cea a epocii fierului s.a.m.d.
Care este starea cercetarii arheologice la noi astazi?
Va pot spune ca nu exista nici un progres, sau acestea sunt prea mici. Cu mijloacele financiare pe care le acorda statul, fie prin Ministerul Culturii si Cultelor, fie prin Academia Romana nu putem face mai nimic. Poate ca este mai bine sa se faca numai sapaturi de salvare, dar obiective noi, pe care sa le investigam cu cele mai noi tehnologii, nu pot fi deocamdata abordate. S-ar putea face niste sapaturi arheologice noi, dar pentru asta este nevoie de bani. S-ar putea face prospectini magnetometrice care dau rezultate spectaculoase, dar sunt scumpe. Ca sa poti face arheologie, ca sa scoti informatie dupa tehnologiile moderne trebuie sa investim sute de mii de euro.
Cum se apropie tinerii de arheologie?
Tinerii sunt foarte incantati de noul mod de abordare din arheologie. Sunt orientari diverse, dar toate au un numitor comun: arheologia nu mai este numai istorie. Abordarile in perspectiva antropologica, foarte raspandite in scolile arheologice din tarile anglo-saxone, scandinave, dar recent in mai toate tarile Europei, sunt foarte tentante.
Dumneavoastra va considerati istoric sau arheolog?
Sunt istoric, in primul rand istoric, apartin inca generatiei de istorici si arheologi. Cunosc insa foarte bine, din propria mea experienta, trendurile in arheologia moderna, le apreciez ca atare si sprijin tinerii care se preocupa de ele.
Inteleg ca asistam la o extensie a arheologiei. Nu exista riscul ca astfel sa-si piarda specificitatea?
E greu de zis. Citeam intr-o revista ca antropologia s-a dezvoltat prin explozie, in sensul ca nu mai poate fi evitata de nimeni. Pana si turismul, de pilda, face apel la antropologie. Spre deosebire de antropologie, arheologia se dezvolta prin implozie, in sensul ca apeleaza si preia multe stiinte - antropologie, etnografie, arheozoologie, arheobotanica, chiar si matematica. Este prin urmare o stiinta interdisciplinara prin esenta si nu doar prin tehnica sapaturilor.
Pentru ca arheologia are o frumoasa traditie academica, de-ar fi sa-i citam pe Al. Odobescu, Gr. Tocilescu sau V. Parvan, cum vedeti dezvoltarea acestei discipline in viitor?
Arheologia trebuie sa ramana la Sectia de stiinte istorice si sa fie autonoma. Apoi sa nu uitam ca autoritatea suprema in domeniul arheologiei trebuie sa apartina Academiei Romane. Academia trebuie sa aiba ultimul cuvant in ceea ce priveste cercetarea arheologica. Incercarile de acorda o mai mare importanta Ministerului Culturii si Cultelor sunt daunatoare si chiar periculoase. Ministerul poate supraveghea calitatea sapaturilor, insa proiectele de cercetare trebuie sa fie supervizate de Institutul de arheologie al Academiei. De altfel, nici nu putem concepe ca Institutul de arheologie sa fie in alta parte decat in cadrul Academiei, iar Comisia Nationala de Arheologie nu poate fi substituita Institutului de Arheologie al Academiei Romane.
Si extinzand, care este misiunea Academiei Romane in societate?
La anul se implinesc 140 de ani de la infiintarea Academiei Romane si rolul ei in acest timp s-a afirmat foarte clar. Este un for de consacrare a valorilor si totodata cel care a coordonat si coordoneaza cercetarea in principalele domenii ale stiintei si culturii din Romania.

---

Despre autor: