Aspectele militare din regiunea Marii Negre

Universitatea Nationala de Aparare "Carol I" a sustinut saptamana trecuta o sesiune stiintifica internationala cu participanti de marca din zona "noului pivot al geo-istoriei", Marea Neagra. Organizata impreuna cu Centrul de Studii Strategice de Aparare si Securitate si intitulata "Securitate si stabilitate in Bazinul Marii Negre", reuniunea de la Bucuresti ne-a pus in legatura directa cu specialisti militari preocupati de provocarile geostrategice ale Rasaritului, manifestate cu predilectie in zona Marii Negre. Studii ca cel al generalului-maior Mircea Savu - pe care il publicam mai jos cu multumiri aduse autorului " vor face parte din noua lucrare a Departamentului Externe al ziarului ZIUA realizata impreuna cu Centrul de Cercetari al "Civic Media" si dedicata directiilor geopolitice ale noii Romanii. La un an de Axa Bucuresti-Londra-Washington, va propunem un volum cu contributii romanesti si internationale care va zgaltai inteligentele implicate in securitatea sau, deopotriva, in instabilitatea granitei rasaritene a NATO si UE. Lansarea, luna aceasta, printr-o dezbatere geopolitica. (Victor RONCEA)
Introducere
Complexitatea aspectelor militare sau a problemelor care tin de sfera militara in regiunea Marii Negre transforma orice tentativa de aprofundare a acestora intr-o adevarata aventura, argumentele stiintifice devenind, astfel, pure speculatii. Poate ca tocmai din acest motiv demersurile de acest gen sunt atat de atragatoare. Articolul de fata nu intentioneaza sa abordeze subiectul in mod exhaustiv, dupa cum nu intentioneaza nici sa traga invataminte sau sa emita verdicte. Scopul lui este de a atrage atentia politicienilor si a strategilor militari. Se spune ca argumentele de ordin militar ar trebui invocate in cadrul politicii externe numai in ultima instanta. Consideratia este valabila si pentru politica interna, deopotriva. Aceasta ultima solutie ar putea sa devina unica atunci cand situatia poate scapa cu usurinta de sub control.
"Contextul"
Inainte de a aborda subiectul principal, ar trebui sa aruncam o privire la statisticile referitoare la cheltuielile militare la nivel international, astfel incat sa avem o idee despre atentia acordata apararii in lume. Potrivit unor evaluari, se pare ca statele lumii aloca bugetelor militare aproximativ 162 de dolari pe cap de locuitor, respectiv 2,6% din PIB. In perioada 1990-2004 s-au evidentiat doua tendinte. Cheltuielile militare au scazut in perioada 1990-1998 si au crescut in perioada 1998-2004. Fenomenul s-a accentuat in 2002-2004, cheltuielile crescand cu 6% anual. Evident, Statele Unite au avut o contributie majora la aceste cifre, fondurile alocate apararii de Administratia de la Washington reprezentand aproximativ 47% din cifrele inregistrate la nivel mondial. Europa Centrala si de Est a suplimentat cu 22% bugetul apararii in perioada 1995-2004, clasandu-se, astfel, pe pozitia a noua in lume. In regiunea Marii Negre, numai Federatia Rusa (4.,3%) si Turcia (4,9%) aloca peste 4% din PIB pentru domeniul apararii. Statisticile referitoare la Ucraina fie nu au fost date publicitatii, fie nu sunt verosimile.
Asadar, nu se pune problema daca fortele militare vor juca un rol important in relatiile interstatale, ci a modului in care acestea vor trebui sa isi indeplineasca rolul, avand in vedere schimbarile interesante in randul "liderilor locali" din regiunea Marii Negre. Acum sa aruncam o privire la actorii militari statali si non-statali din aceasta regiune.
Pozitionarea strategica a Marii Negre - intre Europa, Asia si Orientul Mijlociu - face ca regiunea sa fie deosebit de vulnerabila in fata amenintarilor asimetrice. Statele din regiune si cele din imediata apropiere trebuie sa isi pastreze vigilenta in fata unor fenomene care capata amploare, cum ar fi terorismul, traficul de droguri si de fiinte umane, contrabanda cu armament si proliferarea armelor de distrugere in masa. In domeniul apararii, riscurile provin din doua directii: conflictele latente existente si gruparile armate necontrolate din anumite regiuni ex-sovietice.
"Ce se intampla, de fapt, in Marea Neagra? In primul rand, Marea Neagra este o zona de conflicte inghetate. Imaginati-va harta. In nordul Marii Negre, incepand de foarte aproape de frontiera romaneasca cu Moldova sunt cateva conflicte inghetate sau unele active, dar toate foarte periculoase si continuu intr-o acumulare de energii negative. Vorbim de Transnistria, de Osetia, de Nagorno-Karabakh, de Abhazia. Toate sunt apropiate de frontiera noastra de est, de rasarit. Toate sunt cu impact asupra evolutiei viitoare a Romaniei. Daca in nordul Marii Negre avem patru conflicte inghetate, din care conflictul transnistrean este cel mai apropiat de frontiera Romaniei, Marea Neagra si zona extinsa a Marii Negre sunt afectate de actiuni si activitati care pericliteaza securitatea nationala a Romaniei, pericliteaza securitatea altor state europene."
Declaratiile presedintelui Romaniei, Traian Basescu, invita la o analiza atenta si la concluzii precaute. Exista o diversitate de opinii referitor la persoanele sau factorii care exercita influenta in regiunea Marii Negre sau la modalitatile in care se manifesta aceasta influenta, insa, fara indoiala, regiunile ex-sovietice, in special Transcaucazul, exercita o influenta accentuata in domeniul apararii. Coridorul relativ extins dintre Marea Caspica si Marea Neagra este plin de tendinte violente si segregationiste.
Cecenia
Trupele rusesti au patruns in Cecenia la sfarsitul anului 1994 pentru a impiedica separarea regiunii de Federatia Rusa. Separatistii erau condusi de Djokar Dudaev, fost pilot in cadrul Fortelor de Aviatie Strategice ale fostei URSS. Dupa doi ani de razboi, care a costat multe vieti si a provocat stramutarea a peste 500.000 de persoane, a fost semnat un acord de pace, care prevedea, printre altele, amanarea, pe o perioada de cinci ani, a pretentiilor cecene de obtinere a independentei.
In pofida semnarii acestui acord, confruntarile dintre trupele rusesti si gruparile separatiste au continuat. In 1999, armata ruseasca a realizat o incursiune in Cecenia pentru a-i infrange si dezarma pe rebeli. Bilantul victimelor nu este cunoscut cu exactitate. Potrivit unor estimari, peste 6000 de militari rusi si aproximativ 10.000 de rebeli, printre care si multi civili, si-au pierdut viata.
Multi civili au murit in timpul bombardamentelor asupra Capitalei, Groznai. La randul lor, atacurile teroriste ale militantilor ceceni, concepute ca o replica la interventia ruseasca, au provocat victime pe teritoriul Federatiei Ruse.
Actualul lider de la Kremlin a respins orice posibilitate de dialog cu rebelii, asadar confruntarile continua si in prezent. Cecenia este deosebit de importanta, din punct de vedere strategic, pentru Rusia, deoarece concentreaza principalele rute din centrul Federatiei catre Marea Neagra si Marea Caspica, fiind tranzitata, de asemenea, de conductele de petrol si gaze naturale din Kazahstan si Azerbaidjan.
Potrivit unor jurnalisti, conflictul din Cecenia a depasit granitele, afectand regiuni din Caucazul de Nord.
Daghestan
In a doua jumatate a anului 1999, extremistii islamisti din Cecenia au realizat incursiuni in republica Daghestan din cadrul Federatiei Ruse, in nord-estul Ceceniei, pentru a crea un stat islamic independent. Unele surse au dezvaluit ca armamentul si fondurile necesare actiunilor ar fi oferite de Osama ben Laden. Fortele loiale lui Samil Basaev, fost prim-ministru al Ceceniei si actual lider al miscarilor din Daghestan, continua lupta impotriva trupelor rusesti. Printre cei aproximativ 7000 de combatanti aflati sub comanda lui Basaev se afla mercenari din fosta Iugoslavie, Turcia si Afganistan. In comparatie cu Cecenia, unde populatia, desi majoritar musulmana, este mult mai omogena, Daghestanul este un amestec de peste 30 de grupuri etnice, adeseori aflate in conflict.
Georgia
Considerata drept o posibila cale de acces la petrolul caucazian, Georgia este inca afectata de conflicte, in pofida reformelor economice si institutionale, inclusiv a reformei armatei, inceputa de presedintele Sevardnadze. Prezenta militara straina in regiune nu face decat sa complice situatia deja existenta. Federatia Rusa a solicitat extinderea cu 15 ani a termenului de retragere a trupelor stationate in cadrul bazelor de la Ajaria, Akhalkalaki si Javakhetia. Principala cauza a problemelor existente la granita georgiana o reprezinta distributia etnica deosebit de interesanta, Abhazia reunind un numar mare de etnici rusi. Guvernul georgian nu are nici un control asupra Abhaziei sau a celorlalte regiuni ale tarii. Osetia de Sud si Ajaria sunt regiuni autonome. Cu toate acestea, statutul acestora este incert. Tentativele de asasinare a presedintelui Sevardnadze de catre gruparea paramilitara Mkhedrion in 1995 si de catre colonelul Akaki Eliava in 1998 demonstreaza cat de volatila este, de fapt, situatia din regiune.
Abhazia
Tensiunile interetnice au izbucnit in iulie 1992, cand Sovietul Suprem din Abhazia a proclamat independenta regiunii fata de Georgia. Confruntarile care au urmat intre separatisti si Garda Nationala georgiana au provocat sute de victime si mii de refugiati. In 1993, separatistii au preluat, in cele din urma, controlul asupra Abhaziei. Pentru a stabiliza situatia din regiune a fost necesara prezenta observatorilor ONU. In prezent, activitatea acestora este ingreunata de minele anti-personal si prezenta fortelor de gherila. Partizanii si grupurile separatiste dispun, de asemenea, de o influenta importanta in zona.
Adjaria
Sub conducerea lui Aslan Abasidze, regiunea autonoma Adjaria si-a castigat un renume trist din cauza dezordinii interne si unei rate crescute a criminalitatii. Autoritatile georgiene au evitat o abordare directa a abuzurilor din regiune deoarece nu le-a placut ideea unei manifestari fatise a fenomenului separatist. Cu toate acestea, conflictele au izbucnit in 2004, cand generalul Roman Dumbadze a declarat ca nu se va mai supune ordinelor de la Tbilisi si ca unica autoritate pe care o recunostea era presedintele Abasidze. In consecinta, au existat confruntari violente intre fortele guvernamentale georgiene si cele ale generalului rebel.
Osetia de Sud
Regiune autonoma din 1922, Osetia nu a reusit sa obtina autonomia in 1990, aceasta fiindu-i recunoscuta doi ani mai tarziu de catre presedintele georgian de la acea vreme, Sviad Gamsakhurdia. Desi fortele militare georgiene si rusesti sunt inca prezente in regiune, inabusirea tensiunilor ameninta sa se transforme in conflicte violente.
Grupuri operationale ale fortelor armate rusesti in Transcaucaz si alte prezente militare in zona
La acest moment, separatistii sunt ajutati de mercenari. Numarul fortelor de mentinere a pacii rusesti, trimise in Transcaucaz in 1993 a scazut la 8500 in 1996. In baza unui acord cu OSCE, semnat in 1999, la Istanbul, bazele militare rusesti de la Batumi si Akhalkalaki ar fi trebuit evacuate. In mai 2005, Federatia Rusa a obtinut o prelungire a termenului pana in 2008. Fortele de mentinere a pacii rusesti actioneaza in colaborare cu observatorii ONU. In pofida negocierilor care dureaza de ani, inca nu s-a ajuns la o solutionare a situatiei din regiune. Se pare ca SUA, alaturi de Franta, Marea Britanie, Germania si Rusia, continua sa incurajeze negocierile. Misiunea ONU in Georgia, UNAMIG, incearca din rasputeri sa restabileasca increderea in randul partilor implicate.
Rezultatele acestor conflicte
Rezultatele acestor conflicte descrise pe scurt sunt urmatoarele:
- victime in randul civililor;
- in vreme ce puterea unor anumite state din regiune se erodeaza, confruntarile militare in randul grupurilor etnice sau religioase escaladeaza;
- s-a dezvaluit ca scopurile conflictelor sunt mai putin de ordin militar, fiind orientate in favoarea comunitatilor locale;
- o crestere a comertului cu arme usoare la nivel international;
- o crestere a riscului de a folosi (in special pentru comiterea de atacuri teroriste) subtante chimice, biologice si radioactive.
Ce pot face fortele militare romane
In prezent, ceea ce ar trebui facut ar fi sa gasim un raspuns la urmatoarea intrebare: "Cu ce tip de adversar ne-am putea confrunta in regiunea Marii Negre?". Cel putin am identificat trasaturile unui astfel de adversar. Lista poate continua:
a. Este un adversar non-statal, asadar nu reprezinta vointa politica a unui guvern legitim. Nu putem exclude faptul ca ar putea incerca, prin intermediul tacticilor personale, sa atraga de partea sa interventia unor forte militare permanente, apartinand unui alt stat.
b. Liderii ostili cunosc modul de operare caracteristic armatelor permanente, de vreme ce multi dintre acestia au fost ei insisi cadre militare.
c. In general, acesta urmareste scopuri separatiste, asadar discursurile sale abordeaza, de obicei, problematici nationaliste sau etnice.
d. Nu cunoaste sau pur si simplu ignora Legea Conflictelor Armate, ghidandu-se dupa dictonul "scopul scuza mijloacele". Insa stie ca actiunile adversarului sau respecta Legea Conflictelor Armate.
e. Cunoaste foarte bine puterea mass-media si se foloseste, adeseori, de acestea in folos personal.
f. Armamentul si echipamentul militar nu par sa constituie o problema, chiar daca reputatia furnizorilor este, mai degraba, indoielnica. Este deosebit de inventiv si improvizeaza cu ingeniozitate. Unii dintre adversari dispun de arme biologice letale, asadar ne putem astepta la atacuri sinucigase.
g. Este in stare de orice cand vine vorba de resurse financiare si poate dispune chiar de venituri licite.
h. Actiunile sale sunt dificil de prevazut, in contextul absentei comunicarii si a documentelor scrise.
i. Religia poate reprezenta o motivatie foarte puternica.
In loc de concluzie
Este suficient sa vedem multitudinea de initiative politice si politico-militare pentru a ne da seama de atentia acordata religiei de catre politicieni si strategii militari.
Toate acestea reprezinta eforturile comunitatii internationale de a transforma regiunea Marii Negre intr-o zona mai putin imprevizibila, o regiune in care pot fi dezvoltate si analizate tendinte si in care pot fi trase concluzii pertinente. Fortele militare ale fiecarui stat din regiune ar trebui sa se intrebe care este directia in care se indreapta.
Putem afirma ca suntem martorii unei evolutii interesante a actiunilor militare in sensul tranformarii lor in operatiuni "mestesugite", in "artefacte" unice de arta militara, in general, si arta operationala, in special.
Schimbarile la nivelul tactic vor fi in conformitate cu cele aratate mai sus.
Regiunea Marii Negre, in diversitatea sa economica, culturala si etnica, este un mediu propice "creativitatii" militare. Consider ca experienta nationala nu ar putea fi extrapolata si aplicata. In consecinta, ar putea fi deosebit de dificil sa "invatam" din experienta altora. Putini vor cunoaste detaliile solutiilor "mestesugite" propuse de diferite armate permanente, astfel incat sa traga concluzii pertinente in urma "lectiilor invatate".
Datorita circumstantelor specifice confruntarii cu un adversar asimetric, care nu citeste despre arta militara si ignora existenta acesteia, care trebuie sa improvizeze pentru a-si atinge obiectivele, va trebui probabil sa ne gandim la antrenarea unei noi generatii de militari. Aceasta generatie ar trebui sa fie capabila sa se bazeze mai mult pe adaptabilitatea sa - si nu neaparat pe experienta sa - pentru a se acomoda cu diversitatea de lucruri noi si ciudate, in cel mai scurt timp posibil si in situatii tensionate.
Se pare ca nevoia de a folosi trupele militare la stabilirea si mentinerea ordinii in diferite puncte "fierbinti" ale regiunii confera acestora caracteristici politienesti, trupele militare fiind transformate, astfel, in forte de politie pentru "uz extern".
In aceste conditii, ar trebui sa consolidam legaturile cu Ministerele de Interne; intensificarea cooperarii cu acestea se va dovedi in avantajul nostru atunci cand ne vom confrunta cu situatii in care va trebui sa desfasuram operatiuni in colaborare cu fortele de politie, impotriva unor adversari non-statali.
Pentru a incheia pe un ton optimist, as aprecia ca cel mai previzibil lucru este imprevizibilul fenomenului militar in regiunea Marii Negre.
Cu toate acestea, sprijinul militar si asistenta oferite unui stat din regiune, din ratiuni de securitate, contribuie la securitatea altui stat deoarece, odata transformate in conflict si nerezolvate in mod adecvat si cu promptitudine, situatiile de criza se pot rasfrange cu usurinta in afara granitelor.

---

Despre autor: