Dulapul cu stafii

El exista, virtual, in orice memorie, locuinta, taram sau istorie, de la cea individuala la cea nationala. Nu este cel mai placut loc de frecventat pe timp de zi, adica de lumina a ratiunii, d-apoi noaptea, atunci cand somnul ratiunii (sau idiotenia, incultura sau rea vointa unora) face sa se nasca monstri. Dulapurile astea sunt si teribil de incapatoare; umbla legenda ca n-ar avea panoul din spate, pur si simplu pentru ca este mai comod pentru stafii sa treaca rapid din lumea lor in cea a noastra, fara sa se mai inghesuie, ca sunt multe si adesea grasute de atata ura, sange si razboaie provocate, asimilate si pastrate la borcan, pentru refolosire. In fine, este limpede ca si usa dulapurilor astora are ceva de nu se inchide bine: ba sunt balamalele stricate si vechi, ba s-a pierdut cheia, ba vine vreun nauc si o deschide larg.
Cel mai cunoscut dintre dulapurile in cauza este cel al separatismului ca notiune antinomic-razboinica in raport cu idealul statului national. Unde a dus aceasta dihotomie? Raspunsul il puteti gasi, detaliat cu minutie in numarul de morti, razboaie si distrugeri, in orice carte de istorie, cu deosebire in cele vorbind despre perioadele moderna si contemporana. Ce este ciudat este ca tot acolo, in aceleasi carti, in aceleasi capitole, veti gasi si celelalte marturii, privind incercarile reusite de constituire a identitatilor nationale si, mai nou, plecand de la respectarea acestora ca entitati suverane, povestea constructiei identitatii europene.
Poate, in aceste zile cand am vorbit atat de mult despre valorile noastre nationale si ceea ce reprezentam ca unicitate si plus valoare in spatiul european, nu trebuie sa ignoram propriul nostru dulap cu stafii. Sa nu spunem ca nu stim cat poate fi de nociv daca usa ii este deschisa pe tacute si mai apoi lasata sa se balangane in curentul de aer viciat al revendicarilor separatiste.
M-am gandit la toate acestea, profund nedumerit si ingrijorat de modul in care reprezentantii Uniunii Civice Maghiare au cautat sa foloseasca pe plan intern, in Romania, propunerea privind rezolvarea situatiei din Kosovo, lansata vioi la Paris de presedintele nostru jucator, coordonator constitutional al politicii externe a Romaniei. Sigur, asa cum era de asteptat, nimeni n-a luat in serios ideea unui Kosovo provincie cu statut de independenta cvasi-limitat, deoarece vointa jucatorilor reali este de a delimita un statut cert si nu de a pastra intacta cutia Pandorei. Dar asta nu inseamna ca cineva n-a fost atent la mesajul presedintelui nostru, iar UCM-ul a profitat pentru a-l felicita pe domnul Basescu si a-i cere coerenta in jocul politic. In consecinta, sa aplice propunerea Kosovo in spatiul secuimii, frumoasa realitate imaginata la Cotroceni pentru ca altii sa traiasca bine.
Cat de europeana este aceasta atitudine? Pai, s-ar putea raspunde, e foarte europeana, caci UE ne invata ca trebuie respectate principiile auto-determinarii si subsidiaritatii. Aceste notiuni pot acoperi niste realitati benefice pentru orice natiune in sanul careia exista minoritati importante. Respectarea identitatii lor culturale si spirituale este, intr-adevar, una dintre prioritatile unui stat modern si democratic, iar subsidiaritatea trebuie sa deplaseze centrele de decizie la nivelurile optime de eficienta. Evitand aparitia sentimentelor de frustrare de toate genurile si al "identitatii de exclus" care a creat si ameninta sa creeze enorme probleme peste tot in Europa.
Insa, de aici, cat de scurt este drumul spre implozia unei societati prin aparitia brusca a unei gandiri politice care sa duca la separatism? Raspunsul ni l-ar putea da un document exploziv dat publicitatii martea trecuta la Bruxelles: "Manifestul pentru independenta Flandrei in Europa". Practic, inca un document care revendica impartirea actualului Regat al Belgiei in doua entitati absolut independente, desfiintand practic modelul institutional si federal belgian. O analiza pe care autorii sai flamanzi au anuntat-o ca "rationala si lipsita de orice considerente emotionale"... dar nimeni nu poate uita sloganul primului partid politic din Flandra, Vlaams Belnag: "Belgie Barst"! ("Sa crape Belgia!"). Scandalul este acum in toi, iar consecintele unui asemenea apel, semnat de crema intelectualitatii flamande, sunt greu de imaginat.
Cum la fel de greu de imaginat, in conditiile in care Parlamentul European cere oficial "masuri suplimentare pentru protectia minoritatii maghiare din Romania", ar putea fi si consecintele aparitiei unui asemenea tip de discurs in Romania de azi. Iar cine da prea usor sfaturi altora, se poate trezi cu stafii in propriul asternut. Iar atunci, dea Domnul sa se sperie cand le va spune ca ha, ha, ha, nu crede in ele. Nici noi n-am vrea, dar nu stiu daca asta ajuta la ceva. Altii cred.

---

Despre autor: