2005 - un an prost. 2006 - un an critic. Sau dezastruos

Dialogul pe care l-am publicat in numarul precedent, cu domnul Adrian Vasilescu, un eminent specialist in economie, semnaleaza un pericol extrem de grav care ameninta societatea romaneasca. Afirmatia cea mai spectaculoasa este ca 10 miliarde de euro trebuie ascunsi de Banca Nationala a Romaniei. Pentru ca nu pot fi absorbiti si utilizati de o economie bolnava. Sa adaugam acestei sume fabuloase fondurile europene, si ele impresionante, care, desi ne sunt puse pe tava, pur si simplu nu pot fi utilizate. Pentru ca suntem incapabili sa ne concentram eforturile la nivel guvernamental in proiecte de acest fel. Si, paradoxal, asta in conditiile in care Romania poate fi comparata cu un pacient aflat de ani de zile in reanimare si care are o nevoie vitala de o transfuzie de sange. De o infuzie de bani. Voi incerca, in cele ce urmeaza, sa argumentez afirmatia din titlu si sa explic de ce cred eu ca puterea trebuie serios zgaltaita, la un an de la instalarea ei. Si de ce bilantul este slab.
Contrar literei si spiritului programului politic cu care a participat la alegeri si a reusit, destul de scremut, sa ajunga la guvernare, Alianta DA nu a reusit, in primul an, sa-i aplice economiei romanesti tratamentul de soc necesar. A trecut o patrime din timpul guvernarii si nu am inregistrat decat prea putine masuri care sa vizeze o accelerare a reformei. In ciuda afirmatiilor optimiste ale politicienilor, insasi integrarea noastra la timp in Uniunea Europeana se afla, in continuare, sub semnul intrebarii. Functionarea economiei romanesti a mers extrem de greu in 2005. Rezultatele sunt rele. Daca nu are loc o schimbare radicala, atunci, la capatul lui 2006, vom constata ca situatia este extrem de critica. Nu vreau sa ascund faptul ca dezamagirea produsa de actuala echipa guvernamentala care, in paranteza fie spus, nu a reusit sa primeasca decat cu chiu cu vai note de trecere de la cititorii ziarului ZIUA, majoritatea sustinatori ai unui program de dreapta, nu difera mult de cea produsa de contraperformantele presedintelui Traian Basescu. De altfel, asa se si explica de ce atat Alianta, cat si presedintele cad in mod alarmant in sondaje. In ce directie ar trebui sa-si indrepte eforturile Alianta si presedintele, alta decat razboiul politic non-stop la care asistam, fie ca este fratricid, fie ca vizeaza opozitia?
Pentru a putea crea prosperitate si bunastare cetatenilor Romaniei, este obligatoriu sa se puna capat, acum si nu alta data - cand, cu certitudine, va fi mult prea tarziu, - catorva caracteristici negative care definesc o economie bolnava. Pe scurt, ne referim la o functionare economica de tip conjunctural, lasata la voia intamplarii, la o eficienta modesta, la o productie si productivitate extrem de scazute, la inregistrarea, in continuare, a unor mari pierderi in bilantul societatilor comerciale, la deficitul de performanta, la absenta competitivitatii fortei de munca, ce este mai degraba mituita decat negociata pe o piata libera, la definirea societatilor economice drept societati de asistenta sociala, in care munca, in loc sa fie organizata, este dezorganizata. Si, evident, la lansarea in continuare a unor mesaje populiste, la lipsa vointei politice de contracarare a acestora, astfel incat au succes presiunile exercitate pentru salarii mai mari, care nu fac altceva decat sa produca inflatie. Deci, un standard de viata la fel de scazut. Sau chiar mai scazut. Pe zi ce trece, economia romaneasca, asa cum bine semnaleaza Adrian Vasilescu, isi pierde resursele de imunitate. Pentru ca sunt prea putine afaceri prospere. O dilema dureroasa sta in fata clasei politice si manageriale, dar si a societatii civile, in ansamblul ei: cat de mult putem grabi reformele, in eventualitatea in care dorim acest lucru, evitand sa depasim pragul de la care exploziile sociale devin inevitabile? Sau, altfel spus, pana unde poate merge, intr-o economie bolnava, protectia sociala?
Un raspuns corect nu poate fi dat decat in masura in care contrapunem vointa si consecventa politica, cinstea si onoarea unor persoane care par a fi si nu sunt adevarati barbati de stat, demagogiei ordinare, de tip populist, cu care ne-au obisnuit, timp de 16 ani, reprezentantii tuturor partidelor. Dar vointa politica, in sensul de mai sus, inseamna asumarea de raspunderi si de inevitabile riscuri de imagine.
In primul an al noii puteri, a fost mai comod si pentru guvernanti, si pentru "presedintele jucator" sa mimeze reforma. Si, de fapt, in locul acesteia, s-a produs doar o neintrerupta hartuiala, un fel de razboi romano-roman, in interiorul coalitiei si intre Guvern si Presedintie, care nu a avut alta miza decat batalia pentru mai multa putere. Pe altarul ei a fost jertfita chiar si lupta impotriva coruptiei, transformata intr-un instrument de rafuiala politica. Are dreptate Cristian Tudor Popescu atunci cand spune ca nu putem vorbi de un sistem ticalosit. Ci doar de unul ticalos.
Cine dintre oamenii de la putere va avea curajul sa faca un bilant al primului an de guvernare al dreptei nu va putea ocoli, daca este si cinstit, temele de mai sus.

---

Despre autor: