Bazele militare ale SUA in regiunea Marii Negre

Noua directie geopolitica si geostrategica trasata de Traian Basescu in urma cu un an - prin celebra enuntare a Axei Bucuresti-Londra-Washington - se concretizeaza, in parte, luna viitoare, prin semnarea acordului de instalare a bazelor SUA in Romania. Analistii de politica externa si securitate ai ZIUA l-au urmarit pe Traian Basescu in acest an, de la Chisinau, in ianuarie, unde a efectuat prima sa vizita in calitate de presedinte al noii Romanii, pana la Tbilisi, unde a celebrat, zilele acestea, impreuna cu presedintele Georgiei Mihail Saakasvili si invitatii sai a doua aniversare a "revolutiei rozelor". Traiectoria ferma a politicii de securitate a noii Romanii, aspectele istorice, geopolitice, geostrategice si geoeconomice ale regiunii Marii Negre, conflictele inghetate ale zonei, cu accent pe solutionarea problemei Transnistria, sunt doar cateva din subiectele unor studii de exceptie ale unor experti renumiti - printre care se numara si cei de la Power and Interest News Report -, cuprinse intr-o noua lucrare a Departamentului Externe al ZIUA si a compartimentului specializat al Civic Media. Lansare: luna decembrie, o data cu semnarea acordului romano-american, intr-o dezbatere promitatoare. Urmariti ZIUA. (Victor RONCEA)
La 17 noiembrie, Romania si Statele Unite au convenit asupra instalarii unor baze militare americane in apropierea Marii Negre. In aceeasi zi, Washingtonul a deschis o noua runda de discutii cu Bulgaria in vederea finalizarii unui acord care sa permita SUA sa foloseasca bazele militare bulgare.
Dupa cum era de asteptat, relatiile politice si stategice intre SUA si cele doua state din sud-estul Europei continua sa fie pozitive. In 2003, in perioada pregatirii operatiunii "Iraqi Freedom" si a unor divergente diplomatice serioase, manifestate in Europa in contextul interventiei americane din Irak, Bucurestii si Sofia au afirmat, in mod deschis, ca Washingtonul poate conta pe sprijinul lor in cadrul unei cooperari strategice viitoare.
In 2005, progresul discutiilor referitoare la stabilirea prezentei militare a SUA in cele doua state demonstreaza consolidarea unei noi initiative geostrategice americane in regiunea Marii Negre, cu consecinte importante pentru Uniunea Europeana, relatiile ruso-americane si asupra stategiei occidentale referitoare la "Orientul Mijlociu Extins". Mai mult, confirma, de asemenea, faptul ca Washingtonul cauta acum baze mici, flexibile, pentru o eventuala desfasurare de forte in Europa, ca o alternativa la facilitatile permanente, in stilul perioadei razboiului rece.
Interesele geostrategice americane
Statele Unite par sa accelereze procesul redesfasurarii militare dupa incheierea razboiului rece, in special in spatiul european. Multi anticipasera ca acest proces urma sa aiba loc la inceputul anilor '90. In perioada 1945-1990, fortele militare desfasurate de SUA in Europa s-au concentrat in special in Germania, beneficiind de baze aeriene in Italia, Marea Britanie si Turcia. Dupa destramarea URSS, aceasta situatie devenise anacronica.
Cu toate acestea, dupa caderea zidului Berlinului, Washingtonul a intarziat adoptarea unei schimbari majore de strategie in privinta desfasurarii trupelor americane. Zona balcanica a fost "normalizata" abia in 1999, cand NATO a zdrobit ultimul stat-natiune comunist (Serbia si Muntenegru) si a deschis o noua era pentru fosta regiune iugoslava. De asemenea, in ultimul deceniu extinderea catre est a NATO si UE a continuat.
In urma atentatelor de la 11 septembrie 2001, Washingtonul si-a schimbat perceptia asupra securitatii. Orientul Mijlociu a devenit, fara indoiala, principala preocupare a strategilor americani, desi inainte de atentatele de la World Trade Center si Pentagon regiunea nu fusese considerata o sursa de amenintari la adresa Statelor Unite.
In plus, obiectivul american de a aborda miscarile revolutionare islamice prezente in cadrul unui "arc de instabilitate" extins se aliniaza interesului ca Washingtonul sa faca fata cu succes competitiei cu puterile in plina ascensiune, cum ar fi China si India, ambele state amintite intensificandu-si cooperarea cu Moscova.
In consecinta, Statele Unite necesita, in acest moment, noi capacitati logistice. Facilitatile elastice, concepute astfel incat sa se plieze pe noile tehnologii si tactici militare, sustinute, printre altii, de secretarul american al Apararii, Donald Rumsfeld, trebuie instalate in locatii geografice strategice, dominate de elite politice prietenoase si demne de incredere.
Din acest motiv Romania si Bulgaria sunt considerate partenere ideale de catre Washington. Regiunea Marii Negre ofera o excelenta proiectie a puterii catre Orientul Mijlociu Extins. Este, de asemenea, o regiune care asigura legatura intre zona bogata in petrol si gaze naturale a Marii Caspice si Marea Mediterana, o regiune de o importanta deosebita pentru interesele energetice ale Uniunii Europene.
De vreme ce orientarea geopolitica a Ucrainei este inca incerta (Kievul fiind in continuare influentat din punct de vedere politic, economic si militar de Moscova), iar Turcia a demonstrat ca este hotarata sa-si urmeze agenda politica si de securitate proprie in perioada crizei din Irak din 2003, Bulgaria, Romania si Georgia reprezinta zonele cele mai atractive pentru redesfasurarea trupelor americane. Dintre cele trei, Georgia este cea mai instabila si imprevizibila din punct de vedere politic. Asadar, Romania si Bulgaria par sa fie solutiile cele mai rationale.
Elitele post-comuniste romane si bulgare s-au dovedit mai entuziaste decat restul in privinta promovarii politicilor SUA in Orientul Mijlociu. In plus, cele doua state par sa nu se confrunte cu proteste pe plan intern cand vine vorba de gazduirea unor baze militare americane, spre deosebire de manifestarile miscarilor din Opozitie si ale partidelor din Germania si Italia. In aceste conditii, acordurile cu Washingtonul depind in mai mica masura de campaniile electorale desfasurate in Romania si Bulgaria decat de cele desfasurate in vestul Europei.
Obiectivele politice si de securitate ale autoritatilor de la Bucuresti si Sofia
Interesele geostrategice americane par sa coincida cu obiectivele noii clase politice din Romania si Bulgaria. Aceste obiective presupun o aderare rapida la UE - precedata, de altfel, de includerea lor in NATO, in 2004 - si o dublare a garantiilor de securitate oferite (SUA/NATO si UE/Politica de securitate europeana) in vederea prevenirii unor eventuale tentative de restabilire a hegemoniei rusesti.
In plus, elitele din cele doua tari percep sprijinul Statelor Unite drept esential pentru facilitarea tranzitiei lor la economia de piata. Evident, ele spera ca stabilirea unor legaturile strategice puternice cu Washingtonul va conduce la intensificarea cooperarii economice si financiare si va atrage mai multe investitii americane.
Locatiile alese de SUA pentru viitoarelor sale baze sunt urmatoarele: in Romania, baza militara "Mihail Kogalniceanu" (situata in apropierea portului Constanta, de la Marea Neagra) si localitatea Fetesti, situata la aproximativ 200 de kilometri de Bucuresti; in Bulgaria, aerodromul Bezmer si poligonul de trageri Novo Selo, situate in sudul tarii, in apropiere de granita cu Turcia.
Bazele din Romania ar putea constitui un avantaj in plus pentru NATO in cazul in care Bruxellesul si Washingtonul ar decide ca situatia din Transnistria necesita o interventie occidentala de amploare. De altfel, Romania a trimis trupe in Transnistria in 2005, in contextul in care Bucurestii doresc sa joace un rol important in cadrul negocierilor dintre Chisinau si Tiraspol.
Totusi, Bulgaria si Romania isi doresc, mai presus de toate, o integrare deplina in arhitectura de securitate occidentala, precum si sa adere la Uniunea Europeana. Uniunea a publicat, la 25 octombrie a.c. un "raport asupra stadiului pregatirilor in vederea aderarii" celor doua state. De asemenea, avand in vedere criza recenta a UE, pe fondul rundei de extindere din 2004 si a celor doua evenimente surprinzatoare din 2005 (cand cetatenii francezi si olandezi au refuzat sa adopte Tratatul Constitutional European), planurile de aderare a Sofiei si Bucurestilor la blocul unitar in 2007 au fost reanalizate.
Devine din ce in ce mai probabil ca aderarea (Romaniei si Bulgariei la UE - n.red.) va fi amanata pentru 2008. Cu toate acestea, inca o data in Europa de dupa caderea Cortinei de Fier, NATO (si sfera de influenta strategica a Washingtonului) a reusit sa integreze cu succes statele foste comuniste inaintea UE.
Concluzii
Odata cu consolidarea pozitiilor strategice ale SUA in Bulgaria si Romania, regiunea Marii Negre se indreapta catre o noua reconfigurare a puterii. In contextul in care procesul de aderare la UE este afectat de incapacitatea Uniunii de a se adapta rapid la noua configuratie si de nemultumirea manifestata de publicul european fata de procesul de extindere, Statele Unite preiau conducerea in procesul de penetrare occidentala in regiunea dominata candva de Rusia.
Moldova se va constitui in curand intr-o noua miza regionala, de vreme ce statele aliate ale SUA vor exercita presiuni pentru includerea acesteia in regiunea geostrategica SUA-UE, in detrimentul Rusiei. Este de asteptat ca Sofia si Bucurestii sa isi foloseasca rolul in crestere in cadrul arhitecturii de securitate a NATO pentru a-si imbunatati imaginea in ochii autoritatilor de la Bruxelles.
In acelasi timp, Europa apuseana va constientiza rapid faptul ca integrarea statelor sud-estice si balcanice va produce, probabil, o recrudescenta a factiunilor europene pro-atlantice si pro-americane, subminand orice tentativa de a construi o putere europeana autonoma.
Copyright: Power and Interest News Report (PINR)
Traducere de Anne-Marie LUPASCU
Structura in schimbare a geopoliticii Marii Negre
Geopolitica Marii Negre inca isi mai cauta echilibrul dupa "revolutia" din 1989-1991. La acest moment, este evidenta urmatoarea schimbare: influenta ruseasca in regiune a scazut in favoarea influentei americane; in pofida fortelor politice pro-ruse existente, Moscova nu poate concura cu capacitatile occidentale, superioare in materie de integrare economica si asigurare a securitatii. Admiterea Bulgariei si Romaniei in NATO si iminenta aderare la Uniunea Europeana constituie un factor deosebit de important pentru modificarea echilibrului de putere la nivel regional.
Totusi, situatia nu este nici pe departe una statica. Viitorul politic al Uniunii Europene si relatiile germano-americane vor constitui puncte-cheie pentru evolutia acesteia. Un proces mai accentuat de integrare europeana dupa modelul federalist, insotit de o consolidare a relatiilor americano-europene, ar duce, probabil, la o diminuare a competitiei intre marile puteri si la preluarea controlului in regiune de catre Occident, in detrimentul Rusiei. Dimpotriva, o politica externa a Germaniei mai independenta, calata, mai degraba, pe parteneriatele strategice cu Rusia si China decat cu "comunitatea euro-atlantica" ar putea stimula reaparitia competitiei intre statele europene, aducand Sofia si Bucurestii in fata unor alegeri dificile. (PINR)

---

Despre autor: