Provocarile politice ale mini-intifadei din Franta

La sfarsitul lunii octombrie, violentele au izbucnit in mai multe suburbii pariziene, iar apoi turbulentele s-au extins si in alte orase din Franta si chiar din Europa. In mai multe orase franceze - Paris, Strasbourg, Lille, Nisa, Marsilia, Rouen, Toulouse, Amiens, Dijon si Le Havre - a fost instituita starea de urgenta, prelungita pe 16 noiembrie la trei luni. Peste 6000 de masini au fost incendiate de bandele de turbulenti. Zeci de scoli, institutii si magazine au fost, de asemenea, incendiate sau avariate serios, iar peste 1500 de persoane au fost arestate. Turbulentele din Franta au inceput, de fapt, la data de 27 octombrie, dupa ce doi tineri au murit electrocutati, in mod accidental, in timp ce incercau sa fuga de politisti, in suburbia pariziana Clichy-sous-Bois, iar la 2 noiembrie s-a inregistrat escaladarea dramatica a violentelor. Aceste evenimente au indicat existenta unei crize sociale serioase in Franta si, cu siguranta, nu vor fi lipsite de consecinte politice, mai ales in conditiile in care, in 2007, francezii isi vor alege un nou presedinte.
Caracterul "non politic" al violentelor din noiembrie
Exceptand explicatiile socio-economice si sociologice, mai mult sau mai putin convingatoare, ale crizei actuale, anumite aspecte determinante ale caracterului violentelor din Franta prezinta o importanta deosebita. Nu este pentru nimeni un secret faptul ca suburbiile franceze in care s-a inregistrat acest val al violentelor sunt locuite in principal de catre imigranti nord-africani si africani si de catre copiii acestora, nascuti in Franta. In plus, in aceste suburbii, conditiile de viata sunt extrem de proaste.
In lumina acestor realitati, identitatea etnica (pe langa explicatiile de natura sociala si socio-economica) a devenit rapid argumentul central in incercarea de a intelege motivele izbucnirii turbulentelor.
In trecut, si mai ales in Statele Unite, in anii '50 si '60, identitatea etnica si revoltele sociale au fost mutual consolidate. Cu toate astea, negrii nord-americani au luptat pentru castigarea drepturilor civile care erau complet absente. Toate organizatiile, miscarile si gruparile acestora erau, in cele mai multe cazuri, nealiniate la ideile politice si la ideologii, depasind limitele etnicitatii.
Rezultatul consta in faptul ca aceasta insistenta a lor a fost acceptata de un numar foarte mare de protagonisti sociali si a fost conectata la diverse grupari politice, de la cele ale liberalilor moderati si radicali pana la cea a comunistilor. Sustinatorii acordarii drepturilor pentru populatia de culoare erau activi nu doar in SUA, unde traiau negrii, ci si in Europa Occidentala, desi aici numarul imigrantilor era la acea vreme destul de mic.
Ceea ce frapeaza la violentele actuale din Franta este caracterul "non politic" al acestor incidente. Asta nu inseamna, totusi, ca politica nu are si ea un rol. In schimb, se poate spune ca turbulentii implicati in toate aceste actiuni violente nu au avut nici un fel de scopuri politice subversive. In plus, astfel, exista slabe sanse ca turbulentii sa beneficieze de o sustinere majora din partea cetatenilor francezi.
De fapt, insurgentii nu lupta pentru drepturi civile sau ale omului. Ei stiu foarte bine ca beneficiaza deja de aceste drepturi, acordate de Guvernul francez. Totusi, turbulentii percep astfel de drepturi ca pe ceva pur formal si institutional, dar nu ca pe ceva concret. Dupa cum au declarat unii dintre tinerii intervievati, chiar faptul de a te naste intr-o suburbie si de a avea o identitate culturala non-europeana, adica nume arabe sau islamice, creeaza o reprezentare specifica a relatiei lor cu Franta.
Turbulentii sustin ca se simt dispretuiti, acesta fiind motivul care i-a determinat sa reactioneze cu furie. De asemenea, tinerii cred ca sunt cetateni ai Frantei, insa fara a fi parte din identitatea nationala franceza. Pe baza informatiilor de pana acum, islamismul ar putea fi exclus de pe lista cauzelor care au generat violentele din Franta. Daca nu se poate vorbi despre un extremism religios, se poate crede insa ca divergentele de natura etnica au avut un rol important in exacerbarea diferentelor sociale.
Cauzele revoltei
Fie individual, fie luati ca grup, insurgentii par sa se fi revoltat impotriva propriei lor conditii. Nu trebuie uitat ca tinerii au distrus chiar cartierele in care locuiesc, au incendiat masinile vecinilor si micile firme. Actiunile lor pot fi privite drept o incercare disperata de a avertiza asupra vointei lor de a patrunde in zona celor bogati. Zona care s-ar putea afla la distanta de doar cateva statii de metrou, dar in care, pana acum, ei nu au pasit niciodata. De altfel, toate actiunile lor violente au avut loc in mediul in care traiesc, ca si cum nu ar fi fost in stare sa faca un pas mai departe, limitandu-si libertatea de miscare in interiorul propriei lor tari.
Prin urmare, problema tine de esecul integrarii imigrantilor in sistemul francez, luand in calcul ca pana si copiii imigrantilor din aceasta tara nu au sentimentul ca sunt cu francezi cu adevarat, desi s-au nascut aici si, oficial, sunt cetateni francezi cu acte in regula. In schimb, acesti copii sunt impartiti acum intre identitatea culturala a parintilor si bunicilor lor si una noua, dar nesigura, cea franceza.
Fara indoiala, factorul cantitativ joaca un rol decisiv in imigratia franceza si in politica de integrare din aceasta tara. Iar strategia de integrare a Parisului s-a dovedit a nu fi un succes. In ultimii 20 de ani, modelul "integrationist" republican si-a pierdut si elanul, si sustinatorii, pavand calea pentru un tip de "model colectivist", care a fost transformat, rapid, intr-un soi de semi- "ghetoizare" a imigrantilor.
De fapt, una este sa incerci sa iti asumi misiunea de a integra 700.000 de oameni, si alta de a face acest lucru cu sapte milioane de persoane. Populatia musulmana din Franta atinge, in prezent, cifra de sapte milioane si foarte putini dintre responsabilii francezi sunt dispusi sa abordeze aceasta chestiune, in buna masura si de teama de a nu fi etichetati drept rasisti.
Totusi, actualele violente din Franta ar putea aduce o serie de oportunitati pentru diversi politicieni francezi. Pentru politicienii de stanga, dificultatile prin care trece Guvernul ar putea pava calea spre consolidarea puterii, dar cetatenii francezi par a fi dispusi mai degraba sa aprobe luarea unor masuri dure, decat propunerile de integrare. Iar acest lucru pune stanga franceza intr-o situatie dificila.
O reorientare a politicii de imigrare a Parisului si o accelerare decisiva a unei integrari efective a tinerilor musulmani de azi par doua masuri necesare dar si extrem de dificile. Un lucru este insa clar: integrarea imigrantilor poate fi ameliorata, dar pentru un astfel de efort este nevoie de timp.
Nu in ultimul rand, politicienii francezi trebuie sa adopte o noua strategie a imigratiei. Sistemul economic si social francez are nevoie de contributia imigrantilor, doar daca, in urmatorii ani, nu va avea loc o dramatica si nedorita inversare a tendintelor demografice.
Factorul decisiv
Guvernul francez a decis sa treaca la luarea unor masuri dure impotriva turbulentilor, iar ultimele sondaje de opinie au indicat ca trei din patru francezi sustin introducerea unor astfel de masuri in suburbiile devastate. Zilele ce urmeaza vor fi, probabil, decisive, pentru evaluarea eficientei acestor masuri. Daca insa miscarea autoritatilor va esua, revoltele s-ar putea extinde si ar favoriza intrarea in scena a unor activisti straini care pun la cale actiuni teroriste, dupa cum a sugerat ministrul de Interne, Nicolas Sarkozy.
Alegerile generale din Franta se apropie, lucru care face ca problemele privind imigratia si integrarea sa revina in atentie, in cadrul dezbaterilor politice.
De asemenea, este de asteptat ca Parisul sa incerce sa isi influenteze partenerii europeni pentru a-i determina sa introduca o noua legislatie europeana in materie de imigratie, iar daca o astfel de tentativa nu va avea sorti de izbanda, Franta isi va intensifica propriul program national pe aceasta tema, chiar daca vine in contradictie cu Bruxelles-ul.
Avand in vedere ca dreapta franceza s-a divizat in mai multe factiuni, este de asteptat ca in randul celor care reprezinta acest curent politic sa aiba loc confruntari dure. Probabil ca, in momentul de fata, cel care risca cel mai mult este premierul Dominique de Villepin, din simplul motiv ca este extrem de greu sa fii prim-ministru in aceste zile. Iar daca problema securitatii nu este solutionata rapid, intreaga sa agenda politica va fi data peste cap, iar ambitioasa sa politica industriala va fi greu de pastrat.
In acelasi timp, se pare ca o extrem de interesanta confruntare va avea loc intre neo-liberalii lui Sarkozy si liderul de extrema dreapta, al Miscarii pentru Franta, Philippe de Villiers. Tinand cont ca De Villiers s-a bucurat deja de un succes, dupa ce francezii au respins, in referendumul din vara, tratatul constitutional al UE, iar formatiunea sa a castigat, rapid, noi simpatizanti, este probabil ca extremistii de dreapta sa capete tot mai multa vizibilitate si influenta in peisajul politic francez divizat. In acest caz, relatiile Frantei cu Uniunea Europeana ar putea deveni extrem de problematice.

---

Despre autor: