Clanul Ungureanu

Cu toata titulatura subversiva a rubricii, vreau astazi sa arunc pe apa sambetei pe toti ilustrii politicieni care au conferit nesimtirii rang de virtute si au transformat necinstea si minciuna in semn distinctiv si definitoriu pentru un popor care nu merita, in totalitate, aceste caracterizari. Vreau sa vorbesc astazi despre romanii adevarati, nu despre cei de... ati, scuzati-mi, va rog, expresia triviala, care jigneste excrementele umane, necesare, si prin aceasta, opuse politicienilor. Vreau sa vorbesc astazi despre romanii adevarati.
Cu vreo patru decenii in urma, ma aflam la Severin la un bacalaureat de pomina; la seral, la unul din liceele localitatii. Profesorul de romana era un tip din alte vremi; avea o palarie enorma pe cap, gen Duiliu Zamfirescu, si cativa ani de puscarie fiindca a oferit o bucata de paine unui detinut politic, purtat in lanturi, pentru stiinta poporului, pe strazile orasului. Una din candidate avea pe bilet " semnificatia filozofica a Luceafarului". La incercarea mea de a-i sugera ca ma multumesc cu descrierea continutului poeziei, candidata mi-a ripostat vehement ca ea este activista si ca poate identifica mesajul filozofic al poeziei. Va reproduc, absolut fidel, interventia junei: "Marele nostru dramaturg Mihail Eminescu a montat actiunea piesei sale in cer si pe pamant pentru a demonstra ca deosebirea dintre burghezie si proletariat e ca de la cer la pamant". I-am dat doi candidatei, desi cancelaria m-a atentionat ca sublima candidata este amanta unui mare stab de partid. Nu-mi fac un titlu de glorie din asta, dar nu voi suporta nici un atac marsav la adresa celui mai mare geniu al nostru. Cu aceasta ocazie insa, am facut o inspectie unui profesor numit Ungureanu; nu-i mai retin numele mic; dar ii retin albastrul mediteranean al ochilor sai. Cei mai albastri ochi masculini pe care i-am intalnit. Si un om calm, echilibrat, cu simtul masurii si cu constientizarea meritelor, dar si a limitelor sale. Nu mi-a spus ca are un copil, viitor tot matematician.
Dupa zeci buni de ani, m-am nimerit la o inspectie la cel de al doilea Ungurean. De o modestie si un bun simt, caracteristic numai valorilor autentice. Raspunsuri ponderate, gandite, fara stupida ostentatie a impostorilor, m-au convins de valoarea candidatului. Nici el nu mi-a vorbit de fiul sau.
Colegul meu, profesorul Ambrozie, mi-a telefonat ca la TV este o emisiune cu al treilea Ungureanu; olimpic si, fara voia lui, sef al unei generatii pierdute... Tinere Ungureanu trei; m-ai facut, pentru un moment, sa fiu mandru ca sunt roman. Atata maturitate, atatea sentimente adevarate, moderate cu grija si decenta, m-au facut sa retraiesc speranta unei reconsiderari a valorilor acestui popor. Dar dragul meu Ungureanu trei, m-ai facut sa-mi fie rusine ca sunt roman. Caci vei pleca, fiindca tara ta, a tatalui tau, a bunicului tau, nu-ti poate oferi decat un salariu de maturator de strada.
Du-te dragul meu; acolo unde vei fi apreciat si rasplatit. Dar nu uita ca din orasul tau a plecat si fiul unui mecanic de locomotiva care se numea Titeica. Nu-i uita nici pe alti oameni de imensa valoare pe care i-a dat urbea ta.
Poate ti se pare patetic; unde vei fi, uraste, dar si iubeste tara aceasta amarata. E tara bunicului tau, a tatalui tau. A mamei tale.
La revedere, Ungureanu trei.

---

Despre autor: