Domeniul Peles a ajuns din nou subiect de negociere intre statul roman si Casa Regala. Prima oara, cele doua parti s-au asezat la masa negocierilor anul trecut, cand s-a convenit ca familia regala sa fie despagubita cu 30 de milioane de euro.

Domeniul Peles a ajuns din nou subiect de negociere intre statul roman si Casa Regala. Prima oara, cele doua parti s-au asezat la masa negocierilor anul trecut, cand s-a convenit ca familia regala sa fie despagubita cu 30 de milioane de euro.
Guvernul Nastase a dat o lege, reformulata apoi de Guvernul Tariceanu si aprobata in vara de Parlament. Curtea Constitutionala a decis insa ca legea nu este in acord cu legea suprema si a anulat-o.
Asa ca Regele Mihai va trebui sa se adreseze justitiei ca orice roman, si are sanse foarte mari sa-i fie restituit intregul domeniu Peles. Statul roman tine insa foarte mult sa aiba castelul si dependintele sale, asa ca deja a reluat contactele cu Casa Regala.
Ministrul delegat pentru relatia cu Parlamentul, Bogdan Olteanu, a declarat, ieri, ca intre Guvern si familia regala au avut loc deja discutii "de natura pur informala", in care s-a stabilit ca reprezentantii legali ai acesteia - avocatul Adrian Vasiliu si negociatorul familiei regale, Andrew Popper - se vor intalni cu reprezentantii Executivului pentru a continua discutiile pe aceasta tema.
El a precizat, totodata, ca Executivul regreta decizia de miercuri a Curtii Constitutionale prin care Legea privind despagubirea familiei regale pentru unele bunuri imobile a fost declarata, in ansamblul sau, neconstitutionala.
"Acea lege, care a beneficiat in Parlament de sustinerea tuturor partidelor politice, cu exceptia PRM, ar fi permis, pe de o parte, o impacare cu trecutul, cu greseli politice majore facute la sfarsitul anilor '40, iar, pe de alta parte, ar fi permis pastrarea in patrimoniul national a Palatului Peles si a muzeului Palatului Peles", a spus Olteanu.

Executivul va face toate eforturile

El a aratat ca, o data cu aceasta decizie, familia regala - asemeni tuturor cetatenilor romani - va putea beneficia de retrocedarea in natura a tuturor imobilelor legate de domeniul Peles - respectiv Castelul Peles, Castelul Pelisor, Foisorul si celelalte imobile aflate acolo - precizand totodata ca Executivul "va face toate eforturile" pentru ca domeniul Peles sa poata fi pastrat, ulterior retrocedarii, in proprietatea statului roman, astfel incat muzeul sa fie deschis, in continuare, vizitatorilor.
"Guvernul si-a exprimat disponibilitatea ca, ulterior retrocedarii, sa negocieze cu familia regala o formula de posibila preluare a Castelului Peles", a spus Olteanu, precizand ca familia regala si-a exprimat, la randul sau, disponibilitatea de a discuta despre viitoarea destinatie si viitorii proprietari ai Pelesului.
El s-a declarat convins ca familia regelui va dori, ca si pana in prezent, ca muzeul Peles sa ramana in circuitul turistic. Intrebat daca familia regala va primi ceva in schimb in cazul in care se va ajunge la o intelegere, Bogdan Olteanu a amintit ca orice tranzactie a unei proprietati presupune si plata unei despagubiri corespunzatoare.
Ministrul delegat a mai precizat ca in conditiile in care Legea privind despagubirea fostului suveran nu va intra in vigoare, nici prevederea care stabilea ca Palatul Elisabeta - resedinta regelui Mihai I, in calitatea acestuia de fost sef de stat - isi va pastra statutul de resedinta si pentru succesorii regelui nu va mai fi aplicata.

Domeniul Savarsin, deja restituit

Majestatea Sa Regele Mihai I a reintrat, ieri, in posesia domeniului de la Savarsin, compus dintr-o suprafata totala de teren de 3.435 de metri patrati si cinci constructii.
Presedintele Autoritatii Nationale pentru Tineret (ANT), Karoly Borbely, i-a inmanat, in cadrul unei ceremonii, Majestatii Sale Regele Mihai I ordinul de retrocedare in natura a imobilelor de pe domeniul de la Savarsin, aflat, pana in prezent, in patrimoniul taberelor scolare.
Intr-un comunicat al ANT se arata ca cele doua parti au acceptat ideea infiintarii unui grup de lucru, compus din reprezentanti ai Agentiei si ai Asociatiei pentru Dezvoltarea Domeniului Regal de la Savarsin, infiintata de Principesa Margareta si de Principele Radu de Hohenzolern Veringen, care sa conceapa o serie de proiecte in parteneriat, finantate din fonduri europene, in vederea crearii unui centru de pregatire tematica si de recreere pentru tineret.
Se preconizeaza organizarea pentru tinerii romani si straini de tabere tematice, cu profil artistic, etnografic si etnologic sau chiar stiintific, care sa intre intr-o traditie, ca punti culturale si de civilizatie pentru participanti.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.