Intifada europeana?

Philippe de Villiers solicita Primului Ministru "sa ridice nivelul raspunsului dat de organismele statului la ceea ce pare a fi din ce in ce mai mult un razboi civil etnic"... Deputatul UMP Nicolas Dupont-Aignan solicita convocarea Parlamentului "pentru votarea in regim de urgenta a unei legi anti-revolte, avand in vedere scurtarea perioadelor procedurale si intarirea pedepselor"... "Departamentul de Stat s-a abtinut sa comenteze revoltele din regiunea pariziana, dar ambasada SUA de la Paris a recomandat americanilor sa evite zonele de risc"... Romano Prodi, liderul opozitiei de centru-stanga din Italia a estimat ca o explozie de violenta urbana in tara sa "nu este decat o chestiune de timp"...
Evenimentele din ce in ce in mai dramatice din Franta pot fi interpretate pe mai multe paliere, cu chei diferite, dar mi se pare esentiala intrebarea disperata pusa, adevarat foarte tarziu, de Nicolas Sarkozy: ce se afla in spate? Un fenomen complex, in plin proces de extensie si amplificare, cuprinzand una dupa alta suburbiile catorva dintre marile aglomerari urbane franceze, acum si cateva dintre arondismentele Parisului. O miscare violenta, bine organizata, dura, rapida, schimband mereu tintele, neangajandu-se niciodata in confruntare directa prelungita cu fortele de ordine, hartuindu-le insa in mod continuu, deplasand rapid locatiile loviturilor si natura obiectivelor alese.
Este posibil ca toate acestea sa nu fie decat proba manifesta a esecului complet si definitiv al politicii franceze de incluziune sociala. O dovada ca toate eforturile facute de decenii nu au reusit sa convinga si, mai ales, sa determine o schimbare de mentalitate la nivelul celei de-a doua generatii de emigranti. Totul in contextul unei reale izolari a suburbiilor "cu probleme", dulce eufemism folosit de politicieni pentru ceea ce reprezinta aglomerarile de "blocuri de locuinte" adapostind o populatie din ce in ce mai saraca si disperata. Afectati de saracie si somaj, tinerii din zonele respective se simt din ce in ce mai umiliti de statutul lor de exceptii pentru care se fac mereu programe de recuperare si incluziune sociala. In plus, pe an ce trece, se accentueaza diferenta dintre saracia lor (si mai vizibila si sensibila atunci cand umbla in grupuri) si opulenta la fel de reala a celorlalti, cei din cartierele bogate. Iar suburbia se transforma intr-un ghetou. O diferenta pe care tinerii o recepteaza cel mai adeseori ca pe un afront si astfel se creeaza datele si conditiile pentru o reactie violenta. Cea care va putea caracteriza noua lor identitate, cea a refuzului unei ordini sociale de care se simt straini.
Acesta este primul palier de interpretare. Este insa si singurul posibil? Nu cumva aparitia acestei adevarate "intifade a suburbiilor" poate avea si o alta sursa? Aceasta realitate a saraciei si izolarii sociale a creat, in alta parte a lumii, baza pe care s-a construit cealalta intifada. Structurarea ei a pornit de la "baza piramidala": grupurile de foarte tineri (11-15 ani), din care s-au selectat mai apoi militantii si, mai apoi, luptatorii in celulele armate ale unor miscari precum Hamas sau Hezbollah, pentru a nu aminti decat aceste doua nume. Iar noul rationament care ar putea sa fie evocat este ca in spatele acestor revolte urbane de acum se afla o gandire mai ampla, cea care a evocat in numeroase randuri necesitatea si iminenta unor "lovituri mortale" date civilizatiei occidentale. Ele au putut fi din categoria atacurilor armate directe, dar acum ar putea cuprinde o zona cu mult mai larga de oameni, tocmai prin potentarea cu buna stiinta a unor nemultumiri existente.
S-ar produce astfel o mutatie esentiala in logica filosofiei miscarilor teroriste. Europa anilor '70 si inceputul anilor '80 a cunoscut bandele teroriste formate din intelectuali, tineri proveniti din zonele instarite ale societatii, unitati mici si relativ usor de anihilat. De data aceasta, pare sa fie din ce in ce mai sensibila translatarea spre zona de actiune definita in unele manuale lecturate in taberele de pregatire ale fundamentalistilor islamici (dar nu numai) drept "activarea centrelor de nesupunere civila".
Poate nu asa stau lucrurile. Poate, pur si simplu, este vorba doar despre un nou episod acut din seria cunoscuta de sociologi drept "revolte urbane". Dar exista potentialul recuperarii acestor violente de catre o alta retea, foarte bine pregatita ideologic si in tehnicile gherilei urbane. Aceasta in conditiile prezente foarte ofertante, caci revolta urbana din orasele franceze pare sa aiba o foarte bine definita baza etnica, posibil de regasit, exact in aceleasi definitii (origine etnica+varsta) in mai toate marile orase europene. Iar daca despre o asemenea incercare este vorba, atunci trimiterea armatei pe strazile oraselor franceze ar intra in logica cursurilor din taberele teroriste, caci ar fi vorba despre semnalul ca lovitura data structurilor de rezistenta ale statului a fost indeajuns de mare, incat sa fie nevoie sa se intre in scenariul clasic al intifadei: tancuri impotriva copiilor. De data asta, nu in afara Europei civilizate si a statului bunastarii, ci in interior, cu o maxima expunere mediatica. Intr-o revolta ai carei actori au cetatenie europeana, beneficiaza de legile de protectie a cetateanului ce caracterizeaza spatiul Schengen.
In acelasi timp, este posibil sa asistam si la o alta reactie de raspuns, in afara de cea a autoritatilor. Este probabila o recrudescenta a miscarilor de extrema dreapta si a discursului nationalist, a gruparilor neo-naziste si a simpatizantilor lor latenti. Cu o extindere logica a pesimismului fata de extinderea Uniunii Europene.
Cui prodest? De raspunsul corect la aceasta intrebare ar putea sa depinda si linistea noastra...

---

Despre autor: