Augustin Fratila a publicat mai intai o tulburatoare "Gramatica mortii", dupa care un turnir emotionant intitulat "El roy". Deocamdata numai doua carti de poezie in doua decenii, din obsesia de-a ramane el insusi: un sapator tenace in propria sing
Augustin Fratila a publicat mai intai o tulburatoare "Gramatica mortii", dupa care un turnir emotionant intitulat "El roy". Deocamdata numai doua carti de poezie in doua decenii, din obsesia de-a ramane el insusi: un sapator tenace in propria singuratate.
De cand se stie scrie si muzica pentru poemele lui si ale altora, pe care le canta iluminat de cuvinte. Un amestec de melancolie si sonuri rascolitoare, o cadenta venita de la Dumnezeu.
Poezia lui Augustin Fratila este nascuta sa reziste patimilor si bolilor cuvintelor, iar muzica lui... "Muzica racind aerul/ irisul ca un hublou prin care/ se vad inauntru nervii dormind" ("Omul de cuvinte").
Augustin Fratila, suntem in restaurantul Casei Monteoru, loc de vie istorie literara si de libatii scriitoricesti intrate de mult in legenda. Ce au pierdut in ultimul timp cei care s-au "jucat de-a poezia"?
In primul rand au pierdut cativa poeti. Pentru noi, asa cum ne-am jucat de-a vietile intr-o perioada in care nu prea aveam cu ce sa ne jucam si ne-am facut singuri jucarii, jucariile preferate am fost noi insine, unul pentru celalalt. In general s-au mai pierdut prietenii, chiar si cei in viata s-au pierdut intre ei, pentru ca noua libertate - sau libertatea in sensul in care o percepem acum - are sensul ei. Withman parca spunea: "Libertatea? Ce sa fac cu ea?". Libertatea are pretul acesta trist, care nici nu se simte uneori: acela de-a ne indeparta unii de altii, nu prin voia noastra, ci prin legitatea ei proprie.
Care este rostul nostru, totusi, rosturile acestui scris indarjit? Ion Muresan spunea cu umor: "Nici cu bomba atomica nu-i smulgi scriitorului pixul din mana".
Intotdeauna mintea m-a dus sa cred ca scrisul este o optiune personala. O infirmitate frumoasa si unicul mod de expresie al celui care o practica. Asa cum nu putini sunt cei care au spus: scriu, pictez, cant pentru ca nu stiu sa fac altceva. In substratul acestor cuvinte e un adevar: arta e o aventura personala. Pana la urma este si un mod de a supravietui in social.
Esti un autor atipic, nu pari ahtiat dupa glorie, publici poezie foarte rar.
Am obosit incercand sa fiu decent. Un soc in acest sens l-am avut intr-o seara cand nu stiu prin ce minune biblioteca mea de acasa, in acel moment, era foarte bine aranjata, in sensul ca era ticsita. Toate cartile fusesera puse la loc, nu mai puteai strecura un ac printre ele. Atunci am realizat prima oara ca nu am unde sa-mi pun propria carte. Nu mai era loc in biblioteca.
Sunt si biblioteci in care este loc pentru cartile tale. Augustin Fratila, de ce este totusi poezia o raritate?
Raritatea cu care apar poetii, poetii cu majuscule vreau sa spun, se datoreaza nu atat unei mode care trece sau unei lipse de apetente in a face poezie sau lipsei nevoii de a face poezie ci se resimte mai ales in absenta acelor curajosi, a acelor fanatici care sa indrazneasca sa se mai exprime acum in limbaj poetic. Trebuie un mare curaj, dupa cum bine stii, ca poet ce esti, sa pendulezi, tot timpul, sa atarni intre ridicol si sublim. Nu stii niciodata in poezie cand esti sublim si cand esti ridicol. Cred in continuare ca poezia va fi modalitatea de expresie a viitorului.
A unui viitor apropiat?
Poate nu a celui foarte apropiat. Poate a viitorului construit pe sintagme, pe un algoritm al sensibilitatii, extrem de diferit si poate mult mai profund decat cel care are loc acum.
O consideri una din formele cele mai morale de exprimare prin cuvant?
Da, daca exista un domeniu al artei in care sa nu pot deosebi adevarul de arta, acesta este al poeziei. Poezia fara adevar nu poate exista. Acum as putea raspunde mai bine, dupa ce am afirmat acest lucru, la intrebarea de dinainte: "De ce am scris si am publicat atat de rar?". Cauza este ca nu am gasit inca acea modalitate de a minti. Sunt tentat tot timpul sa mint, sunt tentat sa fac compromisuri cu propria-mi vocatie, pentru ca gloria, cat de putina, este importanta chiar si pentru cei mai morali.
Constat ca ai adunat si ceva mahnire si amaraciune in gandurile tale.
Ma romahnesc pe zi ce trece si nu cred ca numai din cauza varstei. Ne indreptam spre un teritoriu virtual unde valorile in care am crezut se disipeaza, devin simple extensii, cum se spune in limbajul computerizat.
Crezi ca exista: cehmahnire, polonomahnire, sarbomahnire, rusomahnire s.a.m.d.?
Sunt convins ca ceea ce am spus pana acum este o traducere din ceha, poloneza, sarba, rusa si din chineza. Exista probabil o entropie a artei, paralela cu entropia realitatii in care traim. Sunt sigur ca toti poetii din lume transmit semnalele astea si posibil sa fiu unul din cei care le-au receptionat prin cine stie ce canal al empatiei universale.
Ce il face pe scriitor atat de rezistent si ce il fragilizeaza totusi pana la autodistrugere?
Rezistent este bine spus. Rezistent il face egoismul, dar, atentie!, numai in momentele acelea cand faci cu adevarat arta, cand simti tu insuti ca o faci, cand ai curaj. Fragilitatea vine, in schimb, de la lipsa acelui curaj de care vorbeam.
Si geniile?
Nimeni in afara de genii nu are curajul sa plonjeze definitiv in acea zona extrem de periculoasa, mortala uneori, a limbajului propriu, a propriei tale descoperiri.
Esti de ani buni redactor la Editura Allfa. In momentul de fata, literatura este mai mult produsul inteligentei decat al vocatiei?
Categoric. Asta se vede in toata literatura mondiala. Chituri de subiecte literare atat de bine puse la punct, incat aproape ca frizeaza talentul. Stilul asta enciclopedist care prinde foarte bine, in care orice om se poate prezenta la un concurs de cultura generala, este un tip de informatie. Dar nu asa se nasc un Celan, un Withman... Raspunsul meu este cat se poate de ferm la intrebarea asta.
Limbajul s-a dus dincolo de limite. Mai este loc si pentru alte mutatii?
Lipsea ceva. Acum va fi oprita avalansa de vorbe, va fi o reintoarcere la gandire. Noi deja am ajuns sa inlocuim gandirea prin cuvinte, am formalizat atat de tare forta cuvantului, incat gandirea a ramas undeva, in urma. Trebuie sa ne intoarcem la modalitatea in care cuvintele se nasteau din gandire. Cea mai mare fericire a mea e sa pot numi, sa dau nume unui obiect, ceva ce ma inconjoara care sa fie legat de existenta mea.
De cine ti se face dor din cand in cand?
Imi este dor de Nichita, mai ales ca sunt unul din fericitii care au inceput prin a-i cunoaste opera. M-am sustras in ultimii ani de la mai toate maslurile si intampinarile festive ale feluritelor lui zile de nastere, de moarte, de carti, fie ca eram solicitat, fie ca eram chemat de prieteni comuni. De ce? Pentru ca am constatat ca "spectacolul" Nichita continua, este o proasta interpretare a acelui "the show must go on". Opera lui continua sa ramana singulara, il insoteste in singuratate pe el, de acolo de unde e, in timp ce majoritatea adulatorilor lui ii ocolesc opera, pentru ca este mult mai interesant sa povestesti cum a incercat Nichita sa angajeze doi pitici de la circ, sa si-i faca secretari literari acasa, sa spuna poezii, decat sa citesti versuri uneori "aride, aparent incalcite si fara sens".
La noi foarte putini poeti isi canta textele lor sau ale altor poeti. Cezar Ivanescu si cu tine sunteti cam singurii.
Multe din cantecele pe care le-am facut s-au nascut in momentul in care tare mi-as fi dorit sa scriu un text extraordinar. Dar pentru ca intotdeauna am iubit zona asta mai presus decat propriul meu talent, m-am indreptat in fuga catre un alt text, mirosind in aer faptul emotional in care ma aflam in acel moment. Aproape fara sa ma gandesc, ma duceam in biblioteca, spre anume poezii la care tresarisem. Era o alegere aleatorie, strict emotionala. Muzical, ca sa zic asa, transpuneam pe note aceste tristeti, reusind sa le fac cate-o bucurie atat celor disparuti, cat si celor pe care i-am prins in viata.
Am inteles ca poetul la 52 de ani este romahnit. Cum mai este el?
Poetul la 52 de ani incepe o noua viata. Simt ca ma maturizez. Totul este sa am timpul fizic sa demonstrez acest lucru, pentru ca incep sa traiesc, sa ma maturizez ca poet, ca sa-mi pastrez (ca Ioan Grosan), speranta ca voi mai scrie.
Ioan Grosan scrie totusi un roman.
Da, eu nu scriu un roman, dar e si mai grav. Atunci cand spui: scriu un roman si esti asteptat 5 ani, toata lumea te crede. Cand spui ca scrii o carte de poezie si trec 5 ani, lumea spune ca esti nebun sau ca ti s-a terminat talentul. Este o chestiune cantitativa.
Ce dureros e ca s-a mai dus un poet: Nino Stratan!
Am fost coplesit de moartea lui Nino Stratan, de moartea lui romana, atat de veche si aproape pagana... De altfel, Radu Calin Cristea a scris ca si-a terminat viata exact ca un imperator roman, in stilul traditional. Ii admiram pe japonezi cand isi fac harakiri, dar, iata, un roman a reinviat o realitate solemna si demna in acelasi timp de a-si curma viata care pentru el poate nu mai avea relevanta. Si, in momentele astea, iar nu ma impac cu biserica, cea care nu vrea sa mantuiasca un asemenea om.
De ce persista o buimaceala culturala la noi?
In primul rand pentru ca suntem o cultura mica. Orice am face, cele cateva, sa zicem zece varfuri artistice din toate artele care conteaza in lume la ora actuala arata ca nu avem o medie. Astea sunt pulsatii ale unui eu national care se revolta din cand in cand in fata nimicniciei si transced putinatatea noastra culturala, dand mici exemple care sunt in general folosite si irosite in mod populist si tocite fara sens. Aceasta tocire arata si putinatatea lor. Daca ar fi mai multe nu s-ar toci, le-am folosi pe rand, le-am prezenta oriunde in lume.
Sa disperam?
Nu, in nici un caz. Trebuie sa nu mai fim atat de saraci. Saracia nu este un bun argument pentru arta, nu este nici o conditie a boemei, nu este mandrie, nici ceva de negat sau de blamat. Ea nu este insa proprie marii culturi.
Asta seara (4 noiembrie), orele 19.00 la Casa Eliad din Capitala, Augustin Fratila lanseaza 2 CD-uri: "Mai sunt pentru ca el ma este", 11 poeme de Nichita Stanescu, si "Asa am trait", cantece pe versurile a 14 poeti romani, produse de Editura Muzeului Literaturii Romane, in colaborare cu Societatea Romana de Radiodifuziune si Fundatia "Societatea de concerte" din Bistrita. Prezentarea CD-urilor si a artistului o vor face Mircea Vintila, Titus Andrei, Alexandru Condeescu si Gavril Tarmure. (L.D.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.