Despartirea de Oroveanu

La intrarea "nonexpozitiei" DEPOZIT - "aceasta nu este o expozitie", de la Muzeul National de Arta Contemporana / MNAC, prietenul Oroveanu, actualul director general si organizatorul respectivei nonexpozitii, agita dinaintea vizitatorilor, strecurati prin "pustia" de piatra a Casei Poporului, textul unui "fluturas" stupefiant care, citit din mers, odata cu parcurgerea simezelor, se arata a fi un fel de manifest estetic a ceva ce ar putea purta numele de "storage art", adica al unei maniere inedite si ingenioase de a pregati vizitatorul sa contemple aspectul unui muzeu cu poalele ridicate si cu propriile depozite lasate nerusinat la vedere. Acesta ar fi primul nivel de semnificatii ale textului "fluturasului" - manifest.
Cel de-al doilea nivel, la fel de stupefiant ca primul, pretinde simultan opiniei publice ajutorul, dar si autodeterminarea, folosind ca argument descrierea impasului mizerabil, aproape insurmontabil prin care ar trece orientarea de ansamblu si procedurile muzeale ale MNAC-ului, confruntate cu operele aflate in patrimoniul mostenit. Toate acestea sunt scrise, realizate aievea, la lumina zilei si cat se poate de public, adica absolut pe fata si concret, cum s-ar zice - "cu depozitul pe masa"! Exceptand validarea lui Mihai Oroveanu ca ctitor si parinte nedezmintit al "storage art-ului", iata rezumatul celorlalte cateva idei - jandarm, strecurate printre randurile textului, pe care directorul MNAC-ului doreste sa le bage bine de tot, cu orice pret si o data pentru totdeauna in capul tuturor aflatilor in treaba, fie ei tuteri patimasi sau, dimpotriva, bombanitori irascibili ai activitatii MNAC-ului:
1) Aceasta nonexpozitie, dupa altele care au precedat-o fara a fi serios comentate - zice oarecum dojenitor amicul Oroveanu - expune pentru ultima data, dupa care adio! depozitul de lucrari al MNAC-ului, pentru ca lumii intregi sa-i fie clar de acum inainte, ca oricum i s-ar suci sau i s-ar invarti acestuia continutul pe simeze, de catre vreun expert bastinas sau de aiurea, in mod fatal, intocmai exasperantei masini de cusut/mitraliera! pana la urma tot o penibila expunere "tip salon anual" va iesi!
2) Publicul si unii din bombanitorii sai! sunt somati sa ia act de faptul ca aceasta sumbra fatalitate se datoreaza exclusiv adunaturii de sculpturi, picturi si desene, care alcatuieste actualul depozit al MNAC-ului - stoc nenorocit care abia daca isi merita numele de depozit, daramite cel de colectie! -rezultat din iresponsabilele achizitii facute de statul roman, prin Oficiul National de Documentare si Expozitii de Arta/ ONDEA, incepand cu anul 1990.
3) Achizitiile incriminate - tine sa avertizeze autorul "fluturasului" -arata cum arata! datorita, pe de o parte, mentalitatii statului - achizitor, neizbavita de cutumele ideologiei birocratiei comuniste, iar pe de alta parte, ofertei mediocre a artistilor tarii care, cunoscand dinainte modestele preturi ale achizitiilor oficiale, s-au grabit, zgircit si nepatriotic, sa ofere statului mai cu seama rebuturile santierelor lor de creatie....
4) In fine, publicului si inconstientilor bombanitori ai muzeului li se aduce la cunostinta faptul tragic ca tocmai bietul MNAC abia infiintat, a fost institutia - victima, careia i s-a transferat in mod abuziv nenorocita adunatura de arta plastica stocata la ONDEA. Cu alte cuvinte - zice cu obida si printre randuri autorul "fluturasului-manifest" - unei arhitecturi "marfa" si unui program muzeal "super", cum sunt cele ale MNAC-ului, spiritele obtuze, securitatea sau poate chiar "agenturili" s-au grabit sa le atarne de gleznele zglobii, gata sa zburde performer si international, ghiuleaua unui stoc bastinas de lucrari de arta, nu doar ingalat axiologic, ci, mai ales, vetust si defazat in raport cu actualele racnete ale artei si ideologiilor estetice occidentale.
Daca "aducerile la cunostinta" promulgate mai sus nu sunt pe loc identificate de vizitatori ca "gard pictat pe afara", in schimb "concluzia-leopard" a textului devine oricui imediat stravezie. Pe scurt ea ar suna astfel:
- iubiti iubitori de arta, acest neispravit patrimoniu ne induram sa-l aratam pentru ultima oara, fiindca de acum inainte si cu sprijinul fortelor de ordine ale Parlamentului si al beneficelor limitari de acces ale SPP-ului, sa nu mai dam socoteala nimanui de ce facem, sa ne vedem netulburati de programele noastre europene, ramanand reci la orice vociferari ale breslei artistilor, netolerand sa mai fim deranjati de ingerintele fiecarui frustrat! Mizericordios in incheiere, Oroveanu Mihai admite totusi posibile cooperari cu curatorii emancipati, asigurandu-i ca selectul sau board ar putea fi receptiv la unele propuneri de valorificare expozitionala a pacatosului stoc care ii gripeaza in prezent motorul actiunilor de anvergura internationala si al progresului estetic, urnit din loc cu atata banet si atatea sacrificii guvernamentale!
Dincolo de ifosele acestui suspin directorial, credem, fara precedent in analele muzeisticii mondiale - de fapt o tanguire doar aparent culturala si cooperanta, in realitate esentialmente represiva - observatorul atent nu poate ramane decat absolut consternat luand act de dublul absurd al situatiei:
- vasazica, directorul unei institutii, MNAC-ul, isi exhiba impudic depozitele, le batjocoreste grosolan patrimoniul si le denunta public prezumptiva lipsa de calitate, punand toate acestea in seama activitatii abuzive si incompetente a altei institutii, ONDEA, institutie, culmea, al carei director tot el a fost! si, ca urmare, in puterea caruia au stat atat acceptul, cat si respingerea achizitiilor comisiei de achizitii, comisie din care el insusi sau imputernicitii sai au facut parte.
Sa clarificam acum care este, potrivit legii, exigenta care determina oficial infiintarea unui muzeu: in mod absolut logic, un muzeu de stat ia fiinta numai in urma identificarii unui patrimoniu de valoare si a nevoii de a-l stoca, proteja si valorifica cum se cuvine. Prin urmare, oricat de urgenta ar fi fost dorinta statului de a ctitori un edificiu dedicat artei contemporane, pentru ca acesta sa ia fiinta legal, avea nevoie ca de aer de un patrimoniu. In cazul MNAC-ului s-a apelat deci urgent exact la stocul de achizitii - astazi blamat! aflat la momentul respectiv in gestiunea institutiei ONDEA. Celor care se aventureaza la MNAC ca sa viziteze nonexpozitia DEPOZIT, li se ofera acum ocazia rara de a asista la unul dintre cele mai absurde scenarii: repudierea de catre actualul director MNAC, fost director ONDEA, tocmai a patrimoniului ONDEA, de care actualul repudiator-director al MNAC-ului a raspuns ani de zile, nefiind deci catusi de putin strain de alcatuirea si compozitia acestuia. Acelasi patrimoniu este acum "demascat" public ca fiind mediocru, pestrit, incoerent, majoritar revolut, intr-un cuvant - de calitate indoielnica. In mod evident, un adevarat director de muzeu, chiar si atunci cand constata ca mosteneste un depozit discutabil ca valoare, nu se trezeste nesanctionat sa-i arate precaritatea, calcand cel mai elementar comportament muzeal, cea mai elementara deferenta fata de opera stocata a artistilor inca in viata si cele mai elementare norme ale gestiunii muzeale, ci, dimpotriva, se straduieste sa-l valorifice inventiv, sa-i disimuleze, pe cat posibil, lipsurile, sa-l ofere la schimb si sa determine consiliul stiintific al muzeului sa-i creasca notorietatea.
Or, in loc sa-si asume personal calitatea, chipurile, slaba a propriului si fostului patrimoniu ONDEA, devenit patrimoniu MNAC - prin jocul imprejurarilor, asemeni unei sanctiuni divine! - directorul Oroveanu procedeaza exact pe dos si, facandu-se ca uita faptul ca a condus si a raspuns de ambele institutii, nu gaseste altceva mai bun de facut decat sa le absolve pe amandoua si sa arunce vina pe artisti. Ca sa fie crezut ca MNAC-ul trebuie sa se lepede urgent de respectivul balast nonvaloric, purcede, in cadrul fatarnicei nonexpozitii organizate, la crearea si expunerea unei ambiante sordide si incalcite de depozit intesat de viziuni artistice prafuite si revolute, care sa-i motiveze in viitor introducerea unui cal troian proaspat argasit si cu burta plesnind de valori europene atragatoare si cu nurii la zi. Ca urmare, se apuca sa arunce lucrarile artistilor de-a valma prin coclaurii muzeului, sa le spanzure ireverentios picturile pe ziduri, ca pe niste palesti de nici o trebuinta (cum i se intampla chiar subsemnatului, altfel prieten de o viata al preopinentului!), sa le azvarle hiperinghesuit pe simeze, fara pic de pauza si respiro, insuportabil sufocant, sa agate de gatul sculpturilor si picturilor, ca la detinutii de drept comun, titulatura de depozit, sa le presare voit in neoranduiala pe rasteluri urat confectionate si dislocate penibil - toate acestea pentru a da cat mai razbit impresia inflatiei de picturi si sculpturi depasite si de rau augur. Pe seama acestei insulte enorme adresata artistilor, este inaugurata o asa - zis mondena si picanta provocare avangardista - nonexpozitia - solutie expozitionala deopotriva cocheta si neomologata inca de nici unul din centrele prestigioase din lume dedicate artei recente! In acest sens, n-ar fi de mirare ca respectiva "contributie" estetic-muzeala sa devina curand si itineranta.....
De altfel, la etajul II al muzeului, intr-o expozitie pe bune si nu intr-o expozitie / nonexpozitie, ca la etajul I si III, directorul nostru arata ca stie prea bine sa acorde "spatiu vital" artelor media, plasand distins intr-o sala de 200 m, doar 4-5 monitoare elegante, in timp ce lui Marin Gherasim, Chira, Ciubotaru, Geta Bratescu, Bitzan s.a.m.d. nu le acorda nici macar 15 cm intre lucrari. Este inutil sa subliniem gravele prejudicii publice pe care le aduc operelor si autorilor atat avangardismul simulat al cinicei "nonexpozitii", cat si nerusinata distanta pe care o iau fata de arta artistilor romani, ifosele "neeuropene" ale directorului si ale board-ului MNAC.
Acest urat puseu cosmopolit este cu atat mai surprinzator din partea unui personaj notoriu ca Mihai Oroveanu, care de-a lungul mai multor decenii si-a dovedit cu prisosinta devotamentul si generozitatea fata de artisti. Oare ce l-a putut determina, odata ajuns in fruntea MNAC-ului, sa-si schimbe atat de drastic optiunile si orientarea generala si profunda a gustului si disponibilitatii vizuale? Culisa acestei afaceri "de gust", si hilara si extrem de periculoasa, certifica faptul ca de fapt directia MNAC-ului respinge global insasi orientarea estetica si axiologica a actualului sau patrimoniu. Board-ul si seful lui general au socotit ca a sosit momentul cel mare cand, savarsind o volta rapida, pot sa se instituie si sa se afirme drept unic partener de dialog cu influentele si puternicele institutii europene destinate administrarii artei contemporane, promotionarii doctrinelor estetice oportune si a traiectorilor evolutiei gustului. Percepand ocazia ideala de a impusca, acum si nu altadata, doi iepuri deodata, au organizat, pe de o parte, flatand tematic gustul curatorilor apuseni, avangardista si impudica nonexpozitie a unui patrimoniu, chipurile, alienat de practicile comuniste, prilej, pe de alta parte, de a pune la dispozitia opiniei publice o asa-zis inedita radiografie si o asa-zis critica dare de seama asupra starii impracticabile si necompetitive a propriului depozit. Dubla manipulare, pe care o semnalam, este menita sa scuteasca directia MNAC atat de acuzele de a-si fi ignorat pana in prezent patrimoniul, cat, mai important, de orice eventualitate a folosirii lui viitoare. Punct ochit, punct lovit!
Vazului lipsit de prejudecati, inca neideologizat estetic, intreaga pusa la cale i se arata insa a fi doar o mizerabila facatura. De fapt, in pofida regiei ambientale fabricata cu intentie si a celorlalte proceduri de expunere vicioasa, alese de directia MNAC pentru a diminua valoric si a compromite cat mai plauzibil stocul mostenit, acesta din urma, aproape miraculos si parca in ciuda denigrarii organizate, isi dezvaluie mai convingator si mai acut calitatea absolut exceptionala, pretioasa cat un tezaur. In plus, faptele sunt cele care demonstreaza ca nu lipsa de omogenitate, coerenta slaba sau zestrea incompleta a patrimoniului sunt respinse de directorul MNAC-ului; atunci cand si-a dorit cu orice pret juxtapunerea unor perioade din creatia lui Neagu si Bernea, directorul nostru a stiut sa-si completeze prompt gaurile din patrimoniu, aducand pur si simplu de-acasa, din colectia personala, majoritatea pieselor de rezistenta ale expozitiei. La fel ar fi putut face si cu Mitroi, si cu Bitzan etc. ca si cu ceilalti artisti in viata, care n-ar fi pregetat sa-i sara in ajutor si sa-i umple hiatusurile.
Oricine cu mintea intreaga se va intreba de ce cauta sa se lepede de aceasta comoara actualul director al MNAC-ului si echipa sa? Raspunsul este simplu: parteneriatul international, pomenit mai sus, la care ravneste, este conditionat riguros de lichidarea unitatilor stilistice specifice modernitatii romanesti si a introducerii grabnice, fie si prin efractie a "mutantilor europeni". Confirmarea acestei motivatii, a vointei exprese de a-si dinamita propriul patrimoniu, o constituie insasi precizarea din finalul "fluturasului" orovenian, in care vizitatorul este informat asupra stradaniilor conducerii MNAC de a bugeta crearea unei adevarate colectii, de aceasta data adecvata orientarii ideologiilor estetice internationale. Pentru directia MNAC, actualul patrimoniu patimeste prin nealiniere europeana, chiar prin inadecvare stilistica la exigentele continentale, printr-un autohtonism care afirma - in opinia ei - o matrice stilistica neeuropeana, cu armonicile deviate si orientate in sens contrar vectorului estetic occidental. O dovada in plus, o constituie insasi selectia MNAC din opera expusa recent a lui Bernea: MNAC-ul lui Oroveanu l-a expus in mod deliberat pe "Bernea europeanul", al anilor 1970 si nu pe "Bernea imbisericitul" din ultimii 30 de ani, adica din apogeul creatiei. Acest Bernea final, pare-se ca n-ar prea avea ce cauta pe europenele simeze ale MNAC-ului!
Recapituland observatiile facute, se poate avansa ipoteza ca potrivit actualului MNAC, sincronizarea modernitatii romanesti cu valorile artelor vizuale europene este conceputa in termenii abrupti ai "rupturii cu trecutul", fie si silit. Ca atare, comportamentul recent al MNAC-ului da de inteles ca va renunta la sustinerea tuturor artistilor si a tuturor programelor de creatie care refuza sa fie date la refacut, la toti artistii care se incapataneaza sa respinga recalibrarea estetica a propriei viziuni si creatii.
Procedura aleasa si bine-placuta actualului staff orovenian pare a fi violul. Mai intai s-a consumat un viol arhitectonic, prin care enormitatii insuportabil ciclopica si prolixa a Casei Poporului i s-a implementat nepractic si absurd - dupa modelul infigerii unei zambile in branza - clona specifica spatiului de expunere a artei contemporane occidentale. Hipnotizat de restaurarea damfului european la gurile Dunarii, arhitectul-violator tocmit a ignorat complet caracteristicile modernitatii romanesti si ale habitusului ei formativ. A creat, pe bani publici, si in nestire, serii intregi de "hauri cat mai apusene", producand silueta unei arhitecturi fictive, destinata unei creatii fictive si unor creatori si ei fictivi, care nu exista.
Al doilea viol, inceput mai demult, dar gata sa fie "finalizat" curand, este un viol estetic. De aceasta data se da navala si se ia cu asalt insusi "tabloul de sigurante" ale delicatului dispozitiv al decantarilor si filtrarilor spirituale a valorilor, cu scopul precis de a-i deranja acestuia ordinea fireasca si a-l transforma si pe el intr-o clona a unui "modernism contra naturii". In acest fel ajunge sa fie sacrificata inept cea mai inalta cota a modernitatii romanesti, cu pleiada de artisti cea mai coerent afirmata si mai subtil originala. Este singurul capitol al artelor vizuale romanesti cu adevarat contributiv si cu talie in mod natural europeana. A trece un astfel de patrimoniu pe linie moarta sau, mai grav, a-l da la refacut si a-i aliena cresterea reprezinta o crima si o lezare mortala a identitatii culturii spirituale romanesti.
Este ciudat sau poate ingrijorator simptomatic faptul ca vuietul expozitiei DEPOZIT a fost foarte slab perceput. Unii s-au lasat captivati de insolitul discursului expozitional, altii au citit acelasi discurs in cheia inerentelor tensiuni care aprind polemica dintre directiile pastratoare si liberale ale artelor vizuale, iar destui l-au tratat cu vinovata indiferenta, cu toate ca avusesera dinainte expuse tocmai premisele unei uriase rupturi de criterii si de obisnuinte ce urmeaza sa se petreaca. Or, pe langa incalcarea flagranta a pastrarii confidentialitatii stocului aflat in gestiune - principala norma care regleaza criteriile depozitarii muzeale - importanta grea in consecinte a demersului expozitiei DEPOZIT se datoreaza intorsurii estetice de proportii careia urmeaza sa se supuna, daca vor sa fie luate in seama artele vizuale din Romania.
In toate acestea nu este vorba de nici o conspiratie si de nici un fel de actiuni tenebroase cu miza oculta, ci pur si simplu de globalismul neadult al unui demers internationalist care, inchipuindu-se a fi providential si profetic, se arata a fi in realitate incapabil sa conceapa sincronizarea partenerilor si unitatea europeana in afara omogenizarii. Motivatia aderarii MNAC-ului la exigentele acestei sincronizari fara temei, precum si al prapadului axiologic pe care il provoaca este si inculta, si superficiala, si dezolant iresponsabila. Elanul ei sinucigas nu are la baza decat stravechea dorinta "de a fi in rand cu celelalte popoare" (I Regi / cap.8, vr.20 ).

---

Despre autor: