Discutiile privind viitorul provinciei Kosovo vor incepe in scurt timp, dar asta nu inseamna ca ele vor aborda obligatoriu "statutul final" al acestei regiuni. Aceasta e principala idee a unui raport inaintat recent secretarului general al ONU, Kofi
Discutiile privind viitorul provinciei Kosovo vor incepe in scurt timp, dar asta nu inseamna ca ele vor aborda obligatoriu "statutul final" al acestei regiuni. Aceasta e principala idee a unui raport inaintat recent secretarului general al ONU, Kofi Annan, privind situatia din acest protectorat international, aflat insa de jure in componenta Serbiei. Raportul, realizat in ultimele patru luni de catre diplomatul norvegian Kai Eide, a fost acceptat de catre Annan, care la randul sau, l-a inaintat Consiliului de Securitate, spunand ca este de acord cu concluziile sale, respectiv ca a venit vremea ca negocierile sa inceapa.
Eide a fost rugat sa constate daca autoritatile din Kosovo au reusit sa imbunatateasca standardele democratice in provincie, inclusiv respectarea drepturilor minoritatilor. Diplomatul norvegian care, in numerosii ani petrecuti in Balcani, si-a construit un renume privind neutralitatea si corectitudinea sa, a conchis ca situatia din Kosovo e "inegala".
In scrisoarea sa explicativa adresata Consiliului de Securitate, ce a insotit raportul lui Eide, Kofi Annan a scris: "A sosit timpul sa ne indreptam spre o noua faza a procesului politic"; si a adaugat: "intentionam sa incepem pregatirile pentru numirea unui emisar special al ONU care sa conduca viitoarele dezbateri privind stabilirea statutului Kosovo". Surse diplomatice dau ca aproape certa numirea in aceasta functie a lui Martti Ahtisaari, fost presedinte al Finlandei.
Problema viitorului provinciei nu e deloc simpla. In timp ce etnicii albanezi nu vor altceva decat independenta, autoritatile sarbe sunt pregatite sa acorde "mai multa autonomie, dar nu independenta". Viitoarele negocieri pot duce insa la ceea ce diplomatii numesc "independenta conditionata".
Revenind la raportul Eide, merita spus ca, desi el se ocupa indeosebi de neindeplinirea standardelor democratice, face si unele sugestii interesante. Astfel, nicaieri in cele 16 pagini ale documentului nu e mentionata expresia "statut final". Apoi, desi nu se refera deloc la o posibila obtinere a suveranitatii Kosovo, Eide mentioneaza unele idei care au mai circulat in cercurile diplomatice. Spre exemplu, el recomanda acordarea unei depline autonomii zonelor in care minoritatea sarba se afla intr-un numar semnificativ. Acum in Kosovo, din cele doua milioane de persoane care locuiesc aici, cel mult 100 de mii mai sunt etnici sarbi. Eide sugereaza implementarea unui "program ambitios de descentralizare" care sa confere sarbilor competente in domenii precum "organizarea politiei, justitie, educatie, cultura, mass-media si domeniul economic". El recomanda, de asemenea, crearea de "spatii de protectie" in jurul lacasurilor sfinte ortodoxe, care pot fi puse sub o forma sau alta de "protectie din partea comunitatii internationale". "Este important nu doar sa protejam locuri precum monumente religioase si culturale, dar si comunitatile umane din jurul acestora".
Deloc surprinzator, Eide recomanda ca indiferent de turnura pe care o vor lua negocierile asupra viitorului provinciei Kosovo, comunitatea internationala trebuie sa fie hotarata sa "sprijine pana la capat acest proces", in care Uniunea Europeana va juca probabil un rol determinant in ce priveste "politia si justitia", iar NATO trebuie sa isi mentina prezenta militara in zona.
Raportul mai considera ca "Statele Unite trebuie sa sprijine forta de mentinere a pacii, KFOR, pentru a oferi o imagine clara a intentiei lor de a ramane implicate in aceasta regiune".
Ce urmeaza sa se intample in continuare? Foarte probabil, Consiliul de Securitate va da, pe 18 decembrie, unda verde inceperii negocierilor privind viitorul statut al Kosovo. Daca Ahtisaari va fi desemnat sa conduca aceste discutii va trebui sa inceapa in scurt timp vizite diplomatice in regiune. Pana in primavara, el ar trebui sa schiteze un viitor acord, asupra carora liderii sarbi si albanezi ar trebui sa convina ulterior. In plus, probleme s-ar putea sa apara si din partea tarilor din Consiliul de Securitate sau a statelor europene, care vor trebui sa-si spuna punctul de vedere asupra oportunitatii si a formulei posibilei independente a Kosovo.
Tim Judah este un reputat comentator international pe probleme balcanice si autor, printre altele, al lucrarilor "Sarbii: Istorie, Mit si Distrugerea Iugoslaviei" si "Kosovo: razboi si razbunare".
Copyright: Reteaua Balcanica de Investigatii Media - www.birn.eu.com


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.