Procesul Comunismului (II)

Sorin Iliesiu i-a trimis lui Traian Basescu o scrisoare deschisa prin care ii propune sefului statului constituirea, sub egida Presedintiei Romaniei, a unei Comisii care sa constate crimele comunismului. Publicam astazi partea a doua a documentului stiintific, in baza caruia, sustine autorul scrisorii, se va putea condamna comunismul, iar presedintele va putea cere acestu lucru, in fata Parlamentului, la fel cum s-a procedat si in cazul Holocaustului. Acest demers al lui Iliesiu, unul dintre autorii filmului "Piata Universitatii - Romania", nu este singular. In luna mai, el a adresat un apel Parlamentului Romaniei sa faca demersuri pentru demararea Procesului Comunismului in Romania si pentru organizarea unei noi Conferinte de la Ialta. Sorin Iliesiu a cerut Legislativului roman sa urmeze exemplul Parlamentului Letoniei, prin condamnarea comunismului si a tot ceea ce a facut posibila impunerea comunismului in Romania impotriva vointei poporului roman. El este si autorul "Proclamatiei pentru Romania", document cuprinzand o serie de masuri menite sa reformeze moral societatea romaneasca. Iliesiu este membru al Grupului pentru Dialog Social din aprilie 1990, membru fondator al Aliantei Civice -1990 si al Fundatiei Academia Civica -1994, membru al Senatului Academiei Civice (2000-2005) si al Consiliului director al Fundatiei Academia Civica (1994-2005). (A.H.)
Exterminarea prin Securitate
7) Exterminarea programata prin actiunile Securitatii, precum si alte forme de reprimare (1948-1989).
In anii '50, Securitatea a cautat, la cererea partidului, sa lichideze pe toti virtualii adversari ai regimului. Astfel a fost inventata "retinerea administrativa "fara mandat, ancheta si proces. Sub pretextul "reeducarii prin munca", sute de mii de oameni au fost ridicati si trimisi pe diverse santiere de lucru, unde erau supusi unui regim de exterminare in masa prin foame, istovire si umilinta. Arestarile se faceau pe motive politice: complot, propaganda impotriva regimului, uneltire contra ordinii sociale etc.
Dupa 1965 Securitatea pretindea ca apeleaza, profilactic, la constiinta cetatenilor. Prin aceasta se intelegea cresterea numarului de "informatori" ("turnatori"), care isi luau in scris obligatia sa semnaleze "pericolele care amenintau patria".
In anii '80 Securitatea a conceput un program sistematic de indoctrinare si manipulare in masa, prin zvonuri, intrigi, inscenari, delatiuni, provocari, crearea de conflicte intre diferitele paturi ale populatiei, inasprirea cenzurii sau reprimarea celui mai mic gest de independenta al intelectualilor. Urmele acestei siluiri a constiintei nationale persista si azi in mentalitatile publice.
Exterminarea detinutilor politici
8) Exterminarea programata a detinutilor politici (1945-1989).
Numarul detinutilor politici este estimat ca fiind intre 500.000 (limita minima) si 2.000.000 (limita maxima). Mentionam ca *in timpul regimului Ceausescu numarul detinutilor politici a fost doar de ordinul sutelor sau miilor, acestia fiind camuflati intentionat in infractori de drept comun sau internati in spitale psihiatrice unde erau tratati cu socuri electrice si cu narcotice.*
In Romania au existat peste 230 de locuri de detentie poltica, cifra in care se includ spatiile de ancheta, de triaj, de incarcerare propriu-zisa (penitenciarele), ca si lagarele de munca fortata si de deportare. Daca adaugam sediile de Securitate in care detinutii erau adusi dupa arestare si supusi interogatoriilor, cifra creste cu peste 100. Azilele psihiatrice cu caracter politic unde celor arestati li se aplicau tratamente de "reeducare" erau cel putin 15. Numarul locurilor de executie, al locurilor unde s-au desfasurat lupte intre partizani si Securitate si al gropilor comune descoperite in ultimii ani trece de 90.
Regimul penitenciar al detinutilor politici a fost un regim programat de exterminare lenta, in primul rand prin infometare, prin frig, prin diferite forme de tortura, prin lipsa aproape totala a asistentei sanitare, a igienei s.a.m.d..
Inainte de a ajunge in penitenciare, in cadrul anchetelor de la Securitate, detinutii politici erau de regula torturati prin metode de o cruzime extrema. Nu putini au decedat in timpul anchetei. In penitenciare, torturile continuau si sub alte forme. Detinutii considerati recalcitranti erau izolati in obscuritate totala, inlantuiti de un inel din centrul celulei. Uneori erau tinuti cu picioarele pe un gratar aflat intr-o panza de apa. Detinutul era incarcerat dezbracat si descult. Ratia de hrana era redusa la jumatate. In intuneric, in frig, infometat, uneori si legat, era obligat sa stea in picioare toata ziua si toata noaptea.
Citam din marturiile lui Corneliu Coposu (fragmente extrase din interviul acordat Luciei Hossu-Longin): "Am trecut prin 17 puscarii. Am intrat in inchisoare avand 112 kg si am iesit cantarind 51 kg. Frigul era permanent. Temperatura aproape nemodificata si vara si iarna, din cauza grosimii zidurilor. Mancarea era si ea de exterminare, cu aproximatie 400-500 de calorii pe zi: o turta facuta dintr-un amestec de faina de malai cu faina de seminte de matura. Am fost batut cu saci de nisip, cu cearceaf ud in baie, am fost pus sa fac manej..., bine, nu mai vorbesc de suspendarile pe o ruda de fier pentru a fi batut la talpi.
La iesirea din inchisoare (...) uitasem sa vorbesc. Bineinteles ca fiecare detinut, fiind singur, era exclusa orice conversatie si legaturile cu ceilalti ocupanti ai celulelor s-au facut multa vreme prin Morse batut in zid, pana cand sistemul a fost descoperit si sanctionat foarte sever. Dupa aceea, comunicarile se faceau prin tuse Morse, care era extrem de obositoare, epuizanta, mai ales in halul de slabiciune in care ne gaseam toti detinutii acolo. Increderea in supravietuirea din holocaustul comunist a fost temelia rezistentei."
In lagarele de munca fortata detinutii erau exterminati din cauza eforturilor supraomenesti, a regimului alimentar (intre 500-1000 calorii pe zi fata de cele 2000-2500 calorii ale unui regim alimentar normal), a lipsei de medicamente si conditiilor neomenesti de cazare. La toate acestea, se adauga de obicei tortura din timpul muncii sau de dupa munca din cauza neindeplinirii normei.
Dupa expirarea pedepsei, numerosi detinuti erau deportati in conditii de relativa exterminare; dupa 2-3 ani, adeseori urma o noua condamnare care de fapt insemna reluarea torturilor pana la exterminarea foarte probabila.
Prezentam cateva exemple de torturi cu scop de exterminare (exemple preluate din studiile lui Cicerone Ionitoiu): batai cu ranga de fier, cazma, lopata, cravasa, unii murind in urma traumatismelor, altii ramanand schilozi pe toata viata; interzicerea tratamentului medical detinutilor bolnavi si scoaterea lor la munca, in mod fortat, contrar prescriptiilor medicale, fapt ce a dus la moartea unora; introducerea detinutilor in carcere descoperite iarna, dezbracati, sau chiar in pielea goala; alergarea detinutilor si calcarea lor in copitele cailor; scoaterea detinutilor la lucru dezbracati, in timp de iarna si pedepsirea unora de a sta pana la pranz in apa inghetata; ingroparea unor detinuti de vii in pamant; unii detinuti s-au sinucis pentru a scapa de torturi, iar altii au innebunit, din cauza presiunilor psihice si fizice la care erau supusi.
Fenomenul Pitesti (1949-1954)
In anii 1949-1951, distrugerea elitelor societatii era pe cale de a se infaptui: intelectualii, diplomatii, preotii, militarii, magistratii, politistii, oamenii politici ai vechiului "regim burghezo-mosieresc" erau in inchisori, taranii cei mai gospodari erau deportati in coloniile de munca fortata. Tuturor impreuna si fiecaruia in parte li se aplica eticheta de "dusman al poporului". Mai ramasesera tinerii, o forta sociala imprevizibila si care trebuia sa fie anihilata. Pentru ei a fost inventat experimentul de la Pitesti (denumit de Securitate "reeducare"). Metodele cele mai barbare de tortura psihica au fost aplicate asupra tinerilor detinuti "recalcitranti", cu scopul de a-i face sa se umileasca reciproc, sa se maltrateze fizic si sa se mutileze psihic denigrandu-si trecutul. Aceasta operatie diabolica de depersonalizare si de asasinat moral s-a desfasurat cu incepere din decembrie 1949 in penitenciarul Pitesti, continuand apoi, cu o putere mai scazuta, in penitenciarele Gherla si Targu Ocna.
Experimentul de la Pitesti este considerat un unicat in panoplia mijloacelor de distrugere in masa a personalitatii umane.
Munca fortata
Munca fortata - adica folosirea detinutilor politici ca mana de lucru pe diverse santiere sau in mine - a fost larg utilizata in perioada comunista si avea ca scop exterminarea in masa.
Cel mai cunoscut dintre santiere a fost Canalul Dunarea-Marea Neagra, inceput in 1950, intrerupt in 1953. Mana de lucru era asigurata de "elementele reactionare", majoritatea "retinute administrativ", fara proces. Canalul era denumit, "un mormant al burgheziei romanesti". Dupa cele mai prudente estimari, in lagarele lui au fost concentrati, numai in 1950, peste 40.000 de detinuti. Alti 20.000 erau asa numitii "lucratori voluntari".
Femei in inchisoare
In afara inchisorilor mixte au existat unele rezervate exclusiv femeilor: Mislea, Margineni, Miercurea Ciuc, Dumbraveni sau Arad. Nasterea, maternitatea capata cu totul alte dimensiuni in inchisoare. Uneori, mamele inchise erau despartite in mod tragic de copiii lor.
Grupurile de partizani
9) Exterminarea grupurilor de partizani care reprezentau rezistenta anticomunista in munti. (1945-1962).
Rezistenta impotriva comunismului a inceput sa se manifeste imediat dupa preluarea conducerii de catre comunisti. Erau arestati, anchetati, judecati si condamnati nu numai cei ce se opuneau direct instaurarii comunismului (de cele mai multe ori acestia se opuneau epurarilor din armata, colectivizarii sau introducerii in scoli a comunismului), ci si rudele lor, fratii, parintii, surorile care ii ajutau.
In fata acestui val masiv de agresiuni, o buna parte din cei vizati s-au refugiat in muntii Romaniei. Majoritatea acestora s-au organizat spontan in formatiuni sau grupuri de partizani care impanzeau muntii. Astfel, in anii 1945-1959 gasim partizani atat in Carpatii Orientali cat si in cei Meridionali, in Fagaras, Retezat, Semenic, in Carpatii Apuseni si in Obcinele Bucovinei, precum si in padurile Babadagului, in Muntii Gutaiului si Tiblesului. Armamentul partizanilor era repezentat de diferite arme recuperate dupa razboiul mondial. Formatiunile constituite (in medie, 10-40 de persoane) nu reprezentau o amenintare majora pentru puterea comunista. Erau compuse din tineri, batrani, femei (dintre care unele chiar gravide sau cu copii mici), tarani, fosti ofiteri din armata, avocati, medici, studenti, muncitori. Erau de toate varstele, din toate categoriile sociale si orientarile politice, sprijiniti de sateni, care le aduceau alimente si imbracaminte si adesea le asigurau adapost. Propaganda comunista le-a pus tuturor eticheta de "banditi". Terorizarea de catre anchetatori a familiilor celor din munti, a rudelor acestora, eliminarea din scoli a copiilor, folosirea unor metode salbatice, i-a determinat pe multi dintre ei sa se predea pentru a-i scuti de torturi pe cei dragi. Au fost condamnati la ani grei de temnita si confiscarea averilor, pentru "crima de uneltire contra ordinii sociale". Majoritatea au fost omorati. Ultimii partizani au fost capturati abia in 1962. Rezistenta anticomunista a partizanilor a durat 14-17 ani si a fost un fenomen spontan, fara sa fi existat, se pare, o coordonare la nivel national intre diversele formatiuni.
Represiunea impotriva Bisericii
10). Represiunea impotriva Bisericii. Arestarea sau exterminarea celor care se opuneau comunismului. (1948-1989)
Comunismul a urmarit dezradacinarea credintei si impunerea ateismului.
in cazul Bisericii Ortodoxe Romane inaltii ierarhi au fost inlocuiti in 1948, unii dintre ei murind in conditii suspecte, altii fiind arestati si primind "domiciliu obligatoriu" in manastiri. De-a lungul anilor au fost arestati in jur de 2000 preoti de mir. in plus au fost arestati un mare numar de calugari si maici. In 1959, Securitatea si Departamentul pentru Culte au redus cu doua treimi numarul manastirilor si al calugarilor, pe motiv ca asezamintele monahicesti ascundeau partizani din munti si elementele reactionare. Unele manastiri au fost evacuate prin forta armata. In 1959-1960 au fost arestati sute de preoti pe motiv ca raspandesc misticismul, predica impotriva materialismului dialectic sau se opun oranduirii socialiste.
Biserica Greco-catolica (Unita cu Roma), cea de a doua biserica nationala, cu 1,5 milioane de aderenti romani, a fost interzisa in 1948. Un numar redus de preoti au semnat declaratia de trecere la ortodoxie. Pentru ca au refuzat, episcopii si preotii au fost arestati spre exterminare. De exemplu, episcopul greco-catolic Iuliu Hossu - cel care a citit proclamatia de la Alba Iulia in cadrul Marii Adunari de la 1 Decembrie 1918 pentru Unirea Transilvaniei cu tara-mama, a murit in captivitate.
Biserica Romano-Catolica a fost considerata o "oficina imperialista", "cuib de spioni si tradatori" etc. pentru ca avea "legaturi cu strainatatea". O serie de procese politice s-au soldat cu condamnarea sau expulzarea. Ca si in cazul celorlalte biserici, scolile catolice au fost desfiintate, preotii "reactionari" au fost inlaturati si arestati. Cultele protestante si neoprotestante au fost, de asemenea, urmarite si persecutate, pe motiv ca ar fi fost "dirijate din exterior".
Colectivizarea fortata
11). Arestarea, uciderea, detentia politica sau deportarea taranilor care se opuneau rezistenta fata de colectivizare (1949-1962)
in spiritul "luptei de clasa", taranii au fos impartiti in trei categorii: "saraci", "mijlocasi" si "chiaburi". Luptand impotriva "chiaburilor" si a "mijlocasilor" care "sovaiau", saracii trebuiau sa "fie lamuriti" de avantajele intrarii in gospodariile agricole. Rezistenta taranilor a fost insemnata: in primii ani de dupa Plenara P.M.R. din martie 1949 (care a hotarat trecerea fatisa la colectivizarea de tip sovietic) activistii trimisi pe teren erau refuzati si goniti, iar in multe comune au avut loc rascoale si lupte cu trupele de militie, care s-au soldat cu morti, raniti, condamnari si deportari. Dupa datele P.M.R.-ului, intre 1949-1952 au avut loc peste 80.000 de arestari de tarani, dintre care 30.000 finalizate cu sentinte de inchisoare.
in rascoalele din 1959-1962 si-au pierdut viata sau libertatea alti tarani. Rascoala din Vadu Rosca (regiunea Galati), in care si-au gasit moartea noua oameni, a fost reprimata de Nicolae Ceausescu personal. in alte sate s-a tras cu tunul pentru intimidarea si "lamurirea" taranilor.
in 1962, 96% din suprafata arabila a tarii si 3.201.000 familii au fost cuprinse in structurile colectiviste, conform rezultatelor anuntate de Gheorghiu-Dej.
Deportarile si represiunile etnice
12) Deportarile cu scop de exterminare. Represiunile etnice. Gonirea si "vanzarea" evreilor si germanilor
In ianuarie 1945 peste 75.000 de etnici germani, cetateni romani, au fost deportati in Uniunea Sovietica pentru a "reconstrui" economia devastata de razboi. 20% au murit. Supravietuitorii au putut sa revina in Romania abia in 1949-1950.
In noaptea de 18 iunie 1951 a fost pusa in miscare cea mai ampla actiune de deportare din istoria contemporana a Romaniei, dupa cea intreprinsa in ianuarie 1945 impotriva etnicilor germani din Romania. In jur de 45.000 de persoane au fost ridicate din caminele lor si deportate in Baragan. Au fost dusi romani, germani, sarbi, bulgari, refugiati din Basarabia si Nordul Bucovinei, aromani. Oamenii au fost incarcati in vagoane de marfa, puse sub paza militara, iar dupa zece-paisprezece zile de mers au fost aruncati in camp si lasati sa-si construiasca prin forte proprii case din chirpici sau pamant batut, acoperite cu paie sau stuf. In aceste asezari - optsprezece la numar - majoritatea deportatilor au fost retinuti cinci ani, pana in 1956, insa altii au ramas aici pentru totdeauna.
Dupa revolutia maghiara din 1956 comunitatea maghiara din Transilvania a fost supusa persecutiilor, fiind operate numeroase arestari.
Prin procesele intentate sionistilor in anii '50 au fost efectuate persecutiile impotriva comunitatii evreiesti din Romania.
Majoritatea cetatenilor romani de etnie germana si evreiasca au parasit Romania in anii '70 si '80 printr-o umilitoare forma de "vanzare", respectiv prin platirea unei taxe oficiale substantiale in valuta forte (USD) in schimbul aprobarii cererii de plecare definitiva din Romania comunista.. Aceasta crima istorica din punct de vedere cultural si spiritual a fost indreptata impotriva celor care, traind sute de ani pe teritoriul Romaniei, si-au adus o contributie extrem de importanta in cultura si civilizatia poporului roman.
Arestarea intelectualilor
13). Represiunea impotriva culturii (1945-1989). Arestarea intelectualilor protestatari.
Odata cu instaurarea comunismului, partidul comunist a impus o orientare pro-sovietica, proletcultista in toate domeniile. Bibliotecile si librariile au fost epurate de titlurile necorespunzatoare din punct de vedere politic (peste 8.000). Nimic nu putea fi publicat, jucat sau interpretat fara aprobare. S-au luat masuri pentru lichidarea a tot ceea ce insemna legatura cu traditiile europene si cu propriile traditii. Istoria Romaniei a fost falsificata. S-a trecut la inlocuirea caracterului national al culturii cu "realismul socialist". Numerosi oameni de cultura au fost aruncati in inchisori, altora li s-a interzis sa mai publice. A fost un adevarat genocid cultural, ale carui urmari dainuie pana azi in mentalitatile publice.
Reprimarea miscarilor studentesti
14) Reprimarea miscarilor studentesti din 1956. Arestarea studentilor protestatari.
Pentru lagarul comunist, anul 1956 a insemnat revolutia din Ungaria, lichidata prin interventia brutala a trupelor sovietice. Ecouri ale acestei miscari anticomuniste s-au simtit insa in toate tarile est-europene. In Romania cei care au reactionat imediat au fost studentii. In cateva centre universitare au avut loc proteste soldate cu numeroase arestari si exmatriculari. Cea mai organizata miscare studenteasca a fost la Timisoara, unde au fost 300 de arestari. Dar si la Bucuresti si Cluj s-au constituit grupuri organizate, care au incercat o solidarizare sau o simultaneizare cu miscarea anticomunista din Ungaria. Reactia autoritatilor a fost imediata - arestarea studentilor, suspendarea cursurilor, epurarea unor profesori, infiintarea unor asociatii studentesti care sa supravegheze activitatile studentilor.
Valea Jiului 1977 si Brasov 1987
15) Reprimarea miscarilor muncitoresti din Valea Jiului (1977) si Brasov (1987). Arestarea si deportarea muncitorilor protestatari.
*In 1977 a fost reprimata greva a mii de mineri din Valea Jiului care s-au revoltat impotriva conditiilor de viata, o parte dintre protestatari fiind arestati si trimisi la inchisoare, mare parte fiind obligati sa-si schimbe locul de munca in alte regiuni ale tarii printr-o forma camuflata de deportare.
In 1987 a fost reprimata revolta a peste zece mii de protestatari din Brasov, in special muncitori, impotriva conditiilor de viata; sute de participanti au fost arestati si anchetati dur, o parte dintre protestatari au fost obligati sa-si schimbe locul de munca in alte zone printr-o forma mascata de deportare.*
Miscarile muncitoresti din Valea Jiului si de la Brasov au reprezentat o dovada ca partidul comunist era contestat chiar de clasa muncitoare, in numele careia pretindea ca guverneaza. Dupa ce in anii '50-'60 a fost zdrobita rezistenta elitelor intelectuale si taranesti, in anii '70-'80 au fost reprimate chiar protestele muncitorimii.
Asasinarea oponentilor periculosi
16). Reprimarea oponentilor si disidentilor in anii '70' si '80. Arestarea si asasinarea celor mai periculosi oponenti.
*in 1979 a luat nastere Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din Romania (S.L.O.M.R.), organizatie paralela celor oficiale; intemeietorii sindicatului si cei inscrisi ca membri au fost arestati si internati in aziluri psihiatrice cu regim de reeducare.*
incepand cu Miscarea Goma si S.L.O.M.R., cu actiunile curajoase ale Doinei Cornea, ale lui Vasile Paraschiv si ale altor opozitionisti din diferite orase si medii, continuand cu "propaganda impotriva oranduirii socialiste" intreprinsa de zeci de tineri, intre care Radu Filipescu, incheind cu omorarea inginerului Gheorghe Ursu, cu condamnarea la moarte a diplomatului Mircea Raceanu si cu editarea ziarului clandestin "Romania" de catre un grup de ziaristi curajosi, toate acestea reprezinta cazuri de exceptie dintr-o tara care fusese redusa la tacere si supunere.
Demolarile din anii '80
17) Distrugerea patrimoniului istoric si cultural prin demolarile din anii '80. Constrangerea unei parti a populatiei Romaniei de a-si parasi locuintele.
Demolarile facute - in Bucuresti in anii 1980 de regimul lui Ceausescu - au fost cele mai grave operatii de distrugere a patrimoniului istoric si cultural. Piesa de baza a acestui proiect era un palat prezidential in jurul caruia sa fie concentrate ministerele si alte institutii publice. in acest scop, precum si in alte scopuri, au fost distruse 29 de biserici si manastiri, unele vechi de peste 300 de ani, alaturi de nenumarate case familiale, blocuri si cladiri publice.
Alte biserici au fost mutate sau ascunse complet privirii de noile cladiri.
Cea mai notorie si mai putin justificabila demolare a fost insa a ansamblului Manastirii Vacaresti (secolul XVIII) situata in periferiile Capitalei.
De asemenea, in majoritatea centrelor istorice ale oraselor au fost facute demolari pentru a fi construite "centre civice". Au mai fost facute demolari in sate si comune, in vederea "sistematizarii".
Consecintele "politicii demografice""
18) Consecintele criminale ale "politicii demografice" (1966-1989).
In scopul oficial al cresterii populatiei, incepand din 1966 si pana la Revolutia din 1989 au fost interzise avorturile (in urma decretului dat de Ceausescu in 1966).
Femeile aflate la varsta fertilitatii erau supuse unui examen ginecologic obligatoriu pentru a fi luate in evidenta in situatia in care erau gravide si pentru a se constata daca folosesc mijloace contraceptive (cele mai uzuale fiind "steriletele").
Femeile insarcinate care nu doreau sa pastreze sarcina apelau la forme rudimentare si extrem de riscante de avort clandestin. Se estimeaza ca datorita unor asemenea tentative de avort, au decedat peste 10.000 de femei.
Multi copii nedoriti de parinti s-au nascut cu probleme grave de sanatate. Conditiile sanitare din maternitati erau adeseori improprii. in aceasta perioada a crescut mortalitatea infantila; pentru a fi diminuate cifrele oficiale, inregistrarea nasterii putea fi facuta doar cu doua saptamani intarziere. Adeseori, copiii nedoriti erau abandonati in spitale imediat dupa nastere, ajungand ulterior in Leagane de copii si apoi in Case de copii; datorita problemelor de sanatate si a conditiilor precare o parte dintre acesti copii (probabil cateva mii) au murit la varste fragede.
Mentionam de asemenea ca in 1987 au fost semnalate de medici primele cazuri de SIDA la copii, acestea nefiind recunoscute oficial si prin urmare nefiind tratate corespunzator.
Infometarea populatiei
19). Obligarea intentionata si nejustificata a imensei majoritati a populatiei Romaniei, in special in anii '80, de a trai in conditii de mizerie extrema.
Cateva exemple datorita carora starea generala de sanatate a populatiei a fost extrem de grav afectata:
Infometarea populatiei prin "rationalizarea alimentatiei" si cartelarea alimentelor de baza (carne, faina, oua, unt, zahar, ulei etc.);
Neacordarea frecventa a asistentei medicale de urgenta in cazul persoanelor in varsta;
Oprirea intentionata a caldurii si lipsa cronica a apei calde in blocurile de locuinte;
Oprirea intentionata a energiei electrice, a gazului metan si a apei. De regula, aceste opriri se faceau frecvent, pe perioade necunoscute si fara o avertizare prealabila. Mentionam de asemenea ca situatiile de reluare a livrarii de gaz metan au determinat accidente si cazuri grave de intoxicare cu gaz (unele soldandu-se cu decese).
Mentionam de asemenea ca in anii '80 iluminatul public a fost oprit total sau aproape total.
Mizeria si frica
20) Conceptualizarea mizeriei materiale si morale, precum si a fricii, ca instrumente de mentinere a puterii comuniste.
Toate formele de reprimare fizica si pshihica, toate formele de mizerie materiala si morala, mentionate anterior in mod explicit sau implicit, au reprezentat tot atatea mijloace de lezare a demnitatii umane, de umilinta, de dezonorare, de injosire, de degradare, de terorizare. Toate acestea au sadit in sufletul cetatenilor romani frica de sine si frica de semeni, spaima generalizata, disperarea, deznadejdea, exasperarea, sentimentul zadarniciei, neincrederea in sine si in semeni, suspiciunea fata de oricine - colegi, vecini, prieteni si chiar fata de persoanele cele mai apropiate. Toate acestea au reprezentat in mod programatic mijloace de supunere si de mentinere a puterii comuniste.
Masacrul din decembrie 1989
21). Masacrarea cetatenilor in timpul Revolutiei anticomuniste din Decembrie 1989.
Spre deosebire de celelalte tari foste comuniste din Europa, Romania a fost singura tara in care inlaturarea comunismului s-a facut cu varsare de sange. Numarul de victime vorbeste de la sine: peste 1000 de morti si peste 3000 de raniti.
*Fragmentele cuprinse intre asteriscuri au fost preluate din volumul Ruxandrei Cesereanu, "Gulagul in constiinta romaneasca" (2005, Editura Polirom).
(n.r.- intertitlurile apartin redactiei)

---

Despre autor: