Vanzarea pachetului majoritar de actiuni BCR eclipseaza in buna masura o alta privatizare a unei mari banci romanesti, CEC-ul. Batrana doamna, CEC iese din adormire chiar inaintea maritisului. Cu o notorietate de neegalat la nivel national si cu un l

Vanzarea pachetului majoritar de actiuni BCR eclipseaza in buna masura o alta privatizare a unei mari banci romanesti, CEC-ul. Batrana doamna, CEC iese din adormire chiar inaintea maritisului. Cu o notorietate de neegalat la nivel national si cu un lant de filiale de aproximativ 1.400 de unitati, banca romaneasca ce ocupa doar a sasea pozitie in functie de valoarea activelor este ravnita de ofertanti puternici.
Pana in prezent, cursa de preluare a CEC continua cu 7 banci, dupa ce Société Générale s-a decis sa nu continue competitia. Raman insa nume precum: Banca Monte dei Paschi di Siena S.p.A., EFG Eurobank, National Bank of Greece, OTP Bank, Raiffeisen Zentralbank Oesterreich Aktiengesellschaft in consortiu cu Raiffeisen International Bank, Dexia si Erste Bank.

Ce era CEC?

Care este evolutia CEC de la o casa de economii de tip comunist, destinata persoanelor fizice la o banca moderna? Vorbim de CEC inca de la 1864. Originile Casei de Economii si Consemnatiuni se regasesc in eforturile elitelor politice si economice din timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza de a pune ordine in finantele publice ale statului. Evenimentele politice si economice interne din anii 1944-1948 determina schimbari majore ale sistemului si aparatului bancar romanesc. In acest context, Casa de Economii si Consemnatiuni ramane pana in anul 1990 singura banca de economii si unica institutie de credit din Romania.
Dupa 1990, pentru a-si putea extinde gama de servicii bancare si pentru obtinerea statutului de banca universala, a fost adoptata Legea nr.66/1996, prin care CEC devine societate bancara pe actiuni, cu actionar unic statul roman si un capital social de 220 de miliarde lei. Pe 10 august 2005, Ministerul Finantelor publica anuntul de privatizare a Casei de Economii si Consemnatiuni CEC - SA.

Ce este CEC acum?

Casa de Economii si Consemnatiuni a inregistrat, in primele noua luni ale 2005, un profit net de trei milioane lei (870.000 euro) si va continua pana la sfarsitul anului cu un castig lunar de un milion de euro, declara Eugen Radulescu, presedintele bancii. Estimarile oficialului CEC se bazeaza pe cresterea spectaculoasa a soldului creditelor, care avanseaza lunar cu cel putin 50 milioane de euro. La finele lunii septembrie, soldul creditelor acordate de CEC a depasit 1,5 miliarde de lei noi, iar pana la 31 decembrie se asteapta ca totalul imprumuturilor sa treaca de doua miliarde de lei, ceea ce reprezinta o crestere anuala de trei-patru ori. Din martie 2005 si pana acum au fost disponibilizati aproape 1.500 de angajati, iar procesul va continua intr-un ritm mai redus. De ieri a inceput o noua etapa de evaluare a ofertelor pentru CEC. Bancile vor putea evalua inca o saptamana situatiile financiare ale CEC. Prezentarea ofertelor finale angajante este asteptata la sfarsitul acestei luni. Este probabil ca pretul sa reprezinte intre 70% si 90% din punctajul pentru departajarea investitorilor. Daca punctajul dintre prima clasata si institutia pozitionata pe locul doi indica o diferenta mai mica de 10%, atunci comisia de privatizare va solicita celor doi competitori sa-si imbunatateasca ofertele.

CEC 2005

- Casa de Economii si Consemnatiuni va introduce, din 24 noiembrie, servicii de transfer international rapid;
- Casa de Economii si Consemnatiuni va intra pe piata cardurilor in data de 10 decembrie, data de la care sistemul dezvoltat de banca va deveni operational;
- Casa de Economii si Consemnatiuni va conecta online peste 700 de sucursale si agentii la centrala bancii;
- Casa de Economii si Consemnatiuni va lansa din 21 noiembrie creditul de investitii destinate persoanelor fizice autorizate.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.