Romania si Strategia Lisabona

Sefii celor 15 State membre ale Uniunii Europene au stabilit in cadrul lucrarilor Consiliului European de la Lisabona, din martie 2000, ca in contextul confruntarii economice globalizate, Europa are o singura sansa de a se mentine in cursa: anume, "de a fi cea mai competitiva si dinamica economie din lume, bazata pe cunoastere, capabila de o crestere sustenabila, de a crea mai multe si mai bune locuri de munca si de crestere a coeziunii sociale". S-au redefinit apoi trasaturile "modelului social european" ca fiind locul comun al intereselor tuturor grupurilor sociale care sa inlocuiasca atitudinea pasiva ori pur revendicativa a partenerilor sociali cu una participativa, de asumare comuna a obiectivelor Agendei Lisabona, iar Dialogul Social, ca instrument fundamental de implementare. Continutul obiectivelor Strategiei Lisabona se structureaza pe trei directii majore de actiune, deopotriva elemente ale competitivitatii: de natura tehnica, de natura economica, mediu de afaceri mai favorabil, reducerea barierelor administrative, si de natura sociala, cresterea gradului de ocupare a fortei de munca, pregatirea continua a fortei de munca, modernizarea sistemului de protectie sociala. Nivelul indicatorilor de performanta ai Romaniei se situeaza undeva la jumatatea mediei comunitare, fiind marcat de o ingrijoratoare discrepanta sectoriala. Asta in conditiile in care, daca in prezent implicarea este indirecta, o data cu aderarea si Romania devine parte direct interesata in sistemul competitiei economice europene si implicit, globale.
Strategia Lisabona ar veni ca o manusa intereselor de dezvoltare economica romaneasca, mai ales ca pe ansamblu, nivelul cresterii economice din ultimii ani este printre cele mai mari inregistrate in Europa. Din pacate, lipsa coordonarii si conjugarii eforturilor si resurselor si mai ales inconsecventa reformelor structurale nu sunt de natura sa fructifice favorabil aceasta situatie. Birocratia demolatoare care insoteste procesul implementarii solutiilor tehnologice inovatoare, lipsa oricarei sustineri in politica fiscala, confuzia si lipsa de transparenta care inca domneste in finantarea cercetarii tehnologice, lipsa mecanismelor suficiente si eficiente de informare si sustinere a participarii investitiei private in cercetare, rigiditatea relatiilor de munca, multimea sufocanta si echivocul unor acte normative si multe altele, sunt tot atatea piedici in demersul realizarii competitivitatii produselor industriale si serviciilor romanesti. Realizarea unui grad de competitivitate rezonabil si sustenabil, coordonarea si fundamentarea tuturor politicilor si strategiilor socio-economice pe principiile si obiectivele Strategiei Lisabona sunt demersuri ce nu au alternativa, daca exista o minima responsabilitate asupra intereselor economice nationale, iar suportul elaborarii si implementarii nu poate veni din alta parte decat din partea partenerilor sociali. Conditia integrarii economice profitabile a Romaniei in comunitatea europeana este numai o abordare sinergica a resurselor umane, materiale si financiare autohtone si comunitare, iar calea concertarii comunitare este cunoasterea si respectarea principiilor fundamentale continute de Strategia de la Lisabona.

---

Despre autor: