Luna octombrie s-a dovedit pana acum o perioada de asezare a cotatiilor, de consolidare, dupa cresterile din septembrie. Si in saptamana care tocmai a trecut majoritatea societatilor de talie mare listate la Bursa de Valori Bucuresti au inregistrat m

Luna octombrie s-a dovedit pana acum o perioada de asezare a cotatiilor, de consolidare, dupa cresterile din septembrie. Si in saptamana care tocmai a trecut majoritatea societatilor de talie mare listate la Bursa de Valori Bucuresti au inregistrat miscari de mica amploare la nivelul cursului. Au existat si unele exceptii, insa pe ansamblu piata a stagnat. In principal, aceste deprecieri vin din segmentele petrolier si bancar.
Chiar si lichiditatea a fost mai buna decat in saptamana anterioara, in total s-au derulat tranzactii in valoare de 187,4 milioane RON (62,2 milioane USD sau 51,9 milioane euro), cu o medie zilnica ce se apropie de 40 milioane RON. Capitalizarea pietei a mai scazut in aceasta a doua saptamana din octombrie, ajungand la 50,35 miliarde RON.

Segmentul petrolier a dominat piata

In prima jumatate a saptamanii au avut loc usoare cresteri de curs, dar care au asigurat conservarea valorii de piata pentru majoritatea emitentilor importanti, chiar si in urma scaderilor din ultimele doua sedinte. De asemenea, valorile zilnice de tranzactionare au fost destul de bune, cu exceptia primei si ultimei sedinte s-a depasit pragul de 40 milioane RON pe zi.
Rompetrol Rafinare Constanta (RRC) a fost cel mai tranzactionat titlu al saptamanii, cu un rulaj de 25,3 milioane RON. Nici Petrom Bucuresti (SNP) nu sta rau la acest capitol, cu tranzactii ce insumeaza aproape 21 milioane RON. Ambele titluri au cunoscut cresteri de curs la inceput de saptamana, dar care nu au continuat pana la final, in ultimele sedinte vanzatorii preluand initiativa. RRC a ajuns la un maxim de, 0,1220 RON/actiune, pentru a inchide la 0,1160 RON (-1,7%), in timp ce SNP a atins un varf de 0,4640 RON, inchizand la 0,4380 RON/actiune (- 4%). Rompetrol Rafinare s-a evidentiat in sedinta de miercuri 12 octombrie, cu un volum total de aproape 100 milioane actiuni tranzactionate, din care peste 40 milioane in urma unui singur ordin de vanzare.

SIF-urile au inregistrat un nou maxim istoric

Pentru titlurile SIF a fost o saptamana buna, toate au crescut cu 1- 2%. SIF Oltenia (SIF5) a inregistrat o crestere saptamanala mai mare decat celelalte, de 2,1% la 1,9900 RON/actiune, asta dupa ce a atins un nou maxim istoric absolut, de 2,0200 RON. Cea mai lichida a fost SIF Moldova (SIF2), cu tranzactii ce insumeaza 25 milioane RON. Indicele lor, BET-FI a stabilit un nou maxim istoric in aceste conditii, de circa 36.250 puncte. In afara de SIF Transilvania (SIF3), celelalte titluri SIF au cresteri de peste 100% de la inceputul acestui an, fara sa punem la socoteala dividendele acordate. Actiunile bancare au avut de asemenea evolutii bune. Banca Transilvania (TLV) a atins un maxim de 1,0900 RON/actiune si nu a fost atat de afectata de scaderi la finalul saptamanii. Astfel, la nivelul de inchidere de 1,0600 RON/actiune, titlurile TLV inregistreaza o crestere saptamanala de 3,9%. Si actiunile BRD - Groupe Societe Generale (BRD) s-au miscat bine, cumparatorii au asigurat o crestere pana la maximul de 13,3000 RON/actiune, insa chiar la finalul sedintei de vineri un ordin de vanzare a provocat scaderea pana la 12,9000 RON, acelasi nivel la care BRD inchidea saptamana precedenta.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.