Chiulul jovial, salariul mic, managementul haotic si munca la romani

Monica Heintz, plecata in adolescenta din Romania, a desfasurat in anii din urma o cercetare privind conceptia despre munca la contemporanii nostri. Pentru ca nu a reusit sa obtina acordul unor firme private sau de stat din Romania pentru observatiile si studiile necesare, s-a angajat pe rand la o firma privata, la o institutie de stat si la o organizatie neguvernamentala, toate din sectorul "servicii".
Concluziile studiului, aparut recent la Editura Curtea veche, sub forma unei carti incitante sub titlul "Etica muncii la romanii de zi", sunt transante: relatiile interumane in Romania tranzitiei sunt viciate de lipsa respectului de sine, ceea ce atrage metehne greu de vindecat: minciuna, oportunismul, ciubucaria, smechereala. Totul devine insa inteligibil, explicabil, in contextul social dezlanat, in care adesea cei care decid nu se simt responsabili, dar nici nu sunt capabili sa puna ordine, sa dea azimutul managerial. Ceea ce combate cartea este fatalismul, caci nu destinul i-a "gresit" pe romani, ci conditiile rele, sistemele nereformate, absenta competitiei reale sau a criteriilor de evaluare a muncii care stimuleaza defecte corectabile: vezi cazul cand romanii sunt harnici si repurteaza succes in tari mai dezvoltate.
De ce ati ales sa va angajati pentru a face cercetarea?
Am incercat la mai multe firme si institutii sa obtin acordul pentru a face ancheta, dar nu am reusit. Mi-am dat seama ca nu voi putea altfel decat sa ma angajez eu insami. Apoi, ceea ce ma interesa cel mai mult este ce se intampla la nivelul individului si al micii colectivitati. Studiul se bazeaza asadar pe o ancheta de teren desfasurata in mai multe organizatii sau intreprinderi din sectorul "servicii", pe care le-am ales ca fiind reprezentative pietei fortei de munca. Am privit din punctul de vedere al potentialului angajat, caruia i se ofera fie sa devina angajat la stat, fie sa lucreze intr-una dintre firmele private cu capital romanesc si o a treia optiune, mai putin extinsa, este de a lucra intr-o firma cu capital mixt sau international, unde, in general, salariul este mai mare. Stiam, de asemenea, ca angajatii au un loc de munca principal, dar au si alte surse de venit si, in functie de asta, este mai responsabil sau mai dezinteresat.
Observatia ca romanii au mai multe locuri de munca concomitent se bazeaza pe statistici anterioare?
Da, am luat datele dintr-o pre-ancheta de teren, pe care am facut-o in luna martie-aprilie 1999, inainte de a veni aici pentru ancheta propriu-zisa si din interviurile pe care le avusesem cu angajatii firmelor in care lucram. Mi-a fost de folos si reteaua de cunostinte, prieteni, relatii pe care le aveam dinainte de 1992, cand am parasit prima oara tara... Sigur ca prima intrebare pe care mi-am pus-o de fiecare data este "Cum traiesc acesti oameni din 100 de euro pe luna?" si descopeream ca fiecare dintre ei mai are si o alta sursa, ocazionala sau constanta, dar devenita pana la urma o sursa de venit. Fie ca erau plecari regulate in strainatate la lucru ale unui membru din familie, fie ca era un al doilea serviciu, sau un al treilea serviciu. Intotdeauna exista ceva complementar. Eu, pe durata studiului meu, am fost angajata numai intr-un singur loc de munca de fiecare data, deci nu am facut nimic in paralel...
Dar colegii de serviciu, sefii, stiau ca faceti un studiu?
Lumea stia ca eu fac un studiu, dar, trebuie sa marturisesc, ca nu am avut niciodata impresia ca erau constienti ca obiectul studiului sunt ei insisi, pentru ca este si foarte greu sa spun de fiecare data "Stiti, eu in fiecare contact observ ceva si retin lucrul asta". Ar fi fost negestionabil. Pe de alta parte, am incercat la inceput sa ma angajez numai pentru acest studiu, dar cererea mi-a fost refuzata de cele mai multe ori.
"In general nu se declara salariul existent"
Dar ce au de ascuns in general oamenii, ce schelete au in dulap, incat n-au acceptat?
Intotdeauna exista ceva. Actele nu sunt in regula si asta este primul lucru pe care incearca sa-l ascunda cei din firme si intreprinderi. Eu am fost angajata intr-un caz pe o conventie civila care nu a fost niciodata trecuta prin Camera de Munca, sunt absolut convinsa, iar de abia in al treilea loc de munca am avut o carte de munca (in acei ani inca existau carti de munca, inca nu se introdusese Registrul). Un alt lucru foarte important este ca in general nu se declara salariul existent. In general, pe cartea de munca este trecut un anumit salariu si restul este primit ca bonus, or toate acestea nu sunt de aratat unui cercetator suspect de a le face cunoscute publicului. Ca sa nu mai discutam de o gramada de alte mici smecherii pentru a evita Fiscul. Una singura dintre organizatiile in care am lucrat nu parea sa aiba nimic de ascuns, intre altele pentru ca era constant evaluata de catre finantatorii vestici. Iar la nivel individual, micul chiul, lipsa de apreciere pentru sefi sau patroni, utilizarea echipamentelor firmei in scop personal sunt aspecte pe care oricine le-ar ascunde.
La ce concluzie a ajuns studiul in privinta raporturilor de munca in Romania post-decembrista?
Daca e sa ne marginim la concluzie in termeni de etica muncii, la valorile legate de munca, la felul cum se presteaza munca la romani, as vrea sa plec de la constatarea ca managementul este de foarte multe ori defectuos si ramane sursa principala a neregulilor din institutii si din firme. Neadaptarea modelului managerial la realitatile firmei sau la realitatile Romaniei ar fi una dintre erorile frecvente. Sigur ca managementul defectuos este datorat si instabilitatii din societate, faptul ca legislatia se schimba foarte rapid, ca partenerul de discutie da faliment de la o zi la alta. Pe de alta parte, managerii din firmele unde am lucrat gaseau in factorul de risc o justificare a neregulilor din intreprindere. E stiut ca o intreprindere, o firma intr-un sistem economic capitalist traieste cu acest risc si trebuie sa-l gestioneze intr-un anumit fel.
Modele vestice complet neadaptate
Mai sunt si alti factori vinovati de esecul managerial?
Alt vinovat este importul de modele vestice complet neadaptate Romaniei, iar intr-o mare masura este si mostenirea socialista: in structurile economice, in comportamentul angajatilor, in asteptarile lor, in modul lor de a trata cu clientii s.a.m.d. Alte deficiente au fost datorate intelegerii limitate a disciplinei timpului, neadaptata structurilor capitaliste. Stim foarte bine ca foarte multa lume intarzie la serviciu, la intalniri, timpul este pretuit in vorbe, dar are o structura destul de dezlanata pana la urma. Eu am privit acest lucru ca pe un lucru pozitiv pe de o parte, dar si negativ pe de alta parte.
Dar de ce pozitiv?
Pentru ca in anumite cazuri a nu avea o intelegere atat de utilitara a timpului este foarte placut. Acum o sa spun ceva care n-are nici o legatura exact cu studiul. In primii mei ani petrecuti in Franta am fost foarte socata ca, indiferent de continutul discutiei sau a unei actiuni, indiferent cat de importanta sau de entuziasta, la ora la care trebuia sa se termine, se termina. Asta nu se intampla in Romania. Daca ceva merita sa continue, continua, se sta si pana la ora doua noaptea. Asta ne face mai oameni, uneori...
Si de ce e negativa gestionarea timpului la romani?
Lipseste o disciplina a timpului asa cum ar fi ea necesara si nu exista privirea autocritica. Concluzia principala a acestui studiu este ca apar mai multe cauze care determina comportamentele defectuoase la locul de munca, fie ca vin din partea angajatilor, fie ca sunt comportamente inefieciente din partea business-ului. Deci nu puteam sa explicam nereusita economica sau, in fine, esecurile economice ale Romaniei, incetineala Romaniei, spunand ca romanii nu muncesc, ca romanii nu sunt dedicati. In general, angajatii cu care am avut de-a face munceau. Neeficient poate, dar aveau aceasta buna intentie de a munci. Valorile muncii erau foarte mult pretuite. Desigur, ei vedeau cand vecinul nu muncea corect, dar rar acceptau ca si ei fac la fel. De foarte multe ori existau intentii extrem de bune care sfarseau in esecuri, numai din cauza faptului ca erau prost intelese, prost agregate si din lipsa de comunicare.
Care e imaginea despre sine a romanului in legatura cu munca ? In limba romana abunda expresii plastice ca "a trage mata de coada", "a taia frunze la caini", "a da orz la gaste", "a fi pierde-vara" etc.
Nimeni nu se lauda ca a tras mata de coada, nu se lauda ca a taiat frunze la caini, de altfel expresiile sunt intotdeauna folosite doar pentru cel de alaturi. Munca este apreciata, oamenii vor sa fie considerati competenti. Daca va uitati la oamenii carora li se ia interviuri la televizor, intotdeauna ei o sa declare ca ei muncesc, dar sistemul e defect. De ce am ajuns eu sa discut despre respectul de sine, este tocmai pentru ca foarte multi angajati reuseau, dintr-o perspectiva autocritica, sa vada ca exista o mare diferenta intre valorile muncii si valorile legate de relatiile cu ceilalti in practica lor de fiecare zi. Or, aceasta discrepanta ireconciliabila ii facea de foarte multe ori sa nu se mai respecte pe ei insisi, iar imaginea pe care le-o trimitea oglinda era deformata, era falsa si nu erau multumiti de ea.
Nu e loc pentru fatalism Concret ?
Sa dau un exemplu: in organizatia nonguvernamentala in care am lucrat, o organizatie in general eficienta, exista un tanar care nu lucra aici decat pentru bani, el isi dorea sa faca regie de teatru si aduna bani pentru asta. El se dovedea de multe ori ineficient pentru ca de fapt se gandea la cu totul altceva. O caracteristica a muncii in sectorul de servicii este ca activitatea e greu de evaluat si de cuantificat, asa ca nu constatam ca nu si-a facut datoria decat dupa multa vreme si chiar atunci era discutabil, am fi putut sa credem ca a gresit ceva sau ca nu are destula experienta. Tanarul era de bun simt si din cauza asta traia intr-o stare de jena, de tensiune si venea si compensa lucrand sambata. Totusi traia in aceasta stare de tensiune, era macinat de faptul ca nu se ridica la inaltimea celorlalti care erau dedicati locului de munca. Sigur ca in discursurile lui facea o comparatie cu angajatii de la stat, cu functionarii, incercand sa se autojustifice, dar pe parcurs si-a pierdut increderea in sine, nu mai comunica si devenea putin agresiv in relatiile cu ceilalti.
Exista un anume fatalism in felul in care romanii isi vad defectele legate de munca, de harnicie, de rigoare, de corectitudine...
Facand aceasta analiza sociala am incercat sa arat ca nu exista nici un fel de fatalitate, ca totul poate fi explicat prin niste cauze concrete care pot fi indepartate. Asta inseamna ca nu e loc pentru fatalism. Circumstantele istorice se schimba, vedem cu ochii nostri. Nota fatalista apare in tot acest discurs foarte bine propagat si adoptat de fiecare individ, referitor la mentalitatea romaneasca: asa suntem noi, romanii, suntem lenesi, nu ne place lucrul bine facut, suntem superficiali, suntem oportunisti, suntem ...
Romanii se raporteaza mai ales la nemti
La cine se raporteaza romanii cand vorbesc despre propria mentalitate?
Intotdeauna numai si numai la Occident, mai ales la nemti. Occidentul le reflecta aceasta imagine extrem de negativa. Eu traiesc in Occident si pot spune ca lumea acolo munceste mult mai putin decat in Romania, dar mai eficient. O gramada de lucruri sunt destul de bine asezate acolo pentru a nu mai fi nevoie de un efort atat de mare. In Romania multe mecanisme ale muncii nu sunt agregate corect. Uneori ne si intrebam cum de lucrurile functioneaza. Dar si in Vest, in momentul in care restructureaza ceva intotdeauna exista dereglari exact ca si in Romania, chiar mai mari. Am vazut cazuri concrete ce pot sa produca dereglari acolo unde lumea este obisnuita sa existe o oarecare continuitate.

---

Despre autor: