CONGRESUL UPU LA BUCURESTI ""Serviciile postale trebuie sa ofere noi posibilitati in domeniul comunicatiilor electronice"", explica Thomas E. Leavey, Director General al Biroului International al UPU intre 1995 si 2004. Thomas E. Leavey a

CONGRESUL UPU LA BUCURESTI

""Serviciile postale trebuie sa ofere noi posibilitati in domeniul comunicatiilor electronice"", explica Thomas E. Leavey, Director General al Biroului
International al UPU intre 1995 si 2004.

Thomas E. Leavey a predat stafeta de la conducerea Uniunii Postale Universale (UPU) catre Edouard Dayan, prin ceremonia desfasurata la 29 septembrie 2004, in cadrul Congresului International UPU, desfasurat la Bucuresti. In urma cu 131 de ani, la data de 9 octombrie 1874, 22 de state se reuneau la Berna pentru a pune bazele Uniunii Postale Universale. Din partea Romaniei participa la vremea aceea George Lahovary, care a si semnat din partea tarii noastre tratatul de infiintare a Uniunii. Cum in acea perioada Romania nu era tara independenta, aderarea la UPU, alaturi de Turcia, pe picior de egalitate a fost considerata o demonstratie de independenta. Uniunea Postala Universala a devenit la 1 iulie 1948 o institutie specializata a Organizatiei Natiunilor Unite. O data la patru ani se intruneste Congresul Uniunii Postale Universale. Dupa Washington, Seul si Beijing si dupa o perioada de 20 de ani, acesta s-a desfasurat in 2004 din nou in Europa si pentru prima oara intr-o tara a Europei Centrale si de Est; Bucurestiul a fos asadar anul trecut Capitala mondiala a Postelor.

CONGRESUL UPU. ""Am avut la dispozitie mai putin de doi ani pentru organizarea Congresului, in timp ce toate celelalte tari care au gazduit editiile precedente au avut cate cinci ani. Peste 2.000 de delegati din 164 de tari au participat la Bucuresti, in principal pentru a redefini strategia postala mondiala. De asemenea, au venit in Romania peste 70 de oficiali, dintre care 50 de ministri si secretari de stat din domeniul postei si comunicatiilor"", au anuntat atunci organizatorii Congresului. In calitate de tara organizatoare, Romania a preluat prin Gabriel Mateescu presedintia Consiliului de Administratie al UPU, pana la urmatorul Congres, care va avea loc in 2008 la Nairobi, Kenya. Rolul sau este determinant in asigurarea continuitatii activitatii UPU si supravegherea indeplinirii functiilor de reglementare, administrative si legislative.

Congresul UPU este autoritatea suprema a Uniunii, adunand, o data la patru ani, plenipotentiarii celor 190 tari membre. Functia sa este in principal legislativa, de alegere a membrilor Consiliului de Administratie si a Consiliului de Exploatare Postala, a directorului general si de stabilire a bugetului Uniunii. Romania a gazduit lucrarile acestei organizatii mondiale in anul 2004.

In perioada dintre congrese, activitatea Uniunii este asigurata de cele doua organe permanente - Consiliul de Administratie, ale carui lucrari vizeaza politica de ansamblu a Uniunii, si Consiliul de Exploatare Postala, care asigura actualizarea Regulamentelor de aplicare a Actelor UPU cu caracter operational, economic si de cooperare tehnica.


Despre autor:

Jurnalul National

Sursa: Jurnalul National


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.