Basarabia mea!

Recentele dezvaluiri si analize privind situatia din Basarabia, ale colegilor de redactie specialisti in domeniu, m-au determinat sa reconstitui, in mare, atat istoria acestui pamant romanesc, precum si toate amintirile despre tinutul dintre Prut si Nistru si chiar mai departe. De la inceput, trebuie spus ca ZIUA este unul dintre putinele cotidiene, avand colaboratori-corespondenti permanenti de prima autoritate gazetareasca, relatand de la fata locului, cum se spune.
Prima poveste...traita
1957, primavara. Radio Bucuresti organizeaza o emisiune de exceptie a concursului "Drumetii veseli", examinator fiind profesorul Nicolae Saftu, in sala clubului Dinamo; o intrecere intre juniorii echipei de rugby si ai sectiei de canotaj "Tanarul dinamovist". Tema era "Cursa Pacii", urmarindu-i pe ciclisti pe traseul Praga-Berlin-Varsovia; trebuia sa cunosti geografia, istoria si cultura tarilor prin care trec acestia. Rezultatul: am castigat un set intreg de materiale sportive si de turism, plus participarea la Festivalul Mondial al Tineretului de la Moscova, din vara aceluiasi an (excursie pe ruta Chisinau-Kiev-Moscova)...
Dupa Iasi si trecerea frontierei la Ungheni, expresul "Danubius" opreste in gara Chisinaului, nume scris cu litere chirilice. O multime de tineri imbracati in costume populare moldovenesti ne intampina, strigand "Pace si prietenie!" Auzeam si vedeam bine. Cobor din vagon si o fatuca imi pune la gat o cravata rosie de matase. Pionier fusesem, dar cu cravata de panza. Imi ureaza bun venit si recunoaste ca ma invidiaza pentru ca am sa vad capitala marii Uniuni Sovietice. Intr-o limba pe care o intelegeam perfect. Voiam sa-i daruiesc si eu ceva; ma urc in vagon si iau, la intamplare, revista "Contemporanul", luata s-o citesc pe drum, alaturi de alte ziare.
N-o mai vad in multime. Intind revista celui mai apropiat, un tanar solid si surazator, care-mi adresase aceeasi urare! O ia, o deschide si fata i se intuneca, spunandu-mi: "Multumesc, dar nu stiu sa citesc!". N-am sa uit aceste cuvinte niciodata. Da, el vorbea perfect romaneste si era student la politehnica, dar nu cunostea grafia latina! Invatasem, la liceul abia terminat, geografia si istoria URSS, unde se pomenea de RSS Moldoveneasca, dar atunci realizam, pentru prima oara, ca intre mine, urmas al maramuresenilor "descalecatori", si acei moldoveni sovietizati s-a cascat o prapastie de netrecut, chit ca generatia mea invata limba rusa...cantand.
"Inscriptii pe un abecedar"
1990, vara. Faceam parte din conducerea Asociatiei Oamenilor de Stiinta, Arta si Cultura din Romania ATHENEUM, care-si propusese, printre altele, refacerea legaturilor etnice ale romanilor din imediata apropiere a granitelor, mai ales ca in acea primavara se stabilisera "podurile de flori" de peste Prut. Cum venim in sprijinul fratilor nostri basarabeni? Si am avut ideea reeditarii ABECEDARULUI CREANGA, din 1868, prin care se trecea de la scrierea slavona la cea latina. Zis, dar greu de realizat...
Cu chiu cu vai, reusesc sa-l determin pe Gabriel Strempel, directorul Bibliotecii Academiei, maramuresean get-beget, sa scoata de la "fondul secret" unicul exemplar al abecedarului, pentru a-l fotocopia pagina cu pagina. Dupa o ora, placile fiind gata, l-am inapoiat, si in zilele urmatoare am tras 5000 de exemplare. In afara catorva sute pastrate pentru colectionari, restul l-am dus in Basarabia. Era vorba de "Metoda noua de scriere si citire pentru usulu clasei I primaria; savarsita la Iasi, in 1868, de catre instituorii I. Creanga, C. Grigorescu, G. Ienachescu, V. Climescu, V. Receanu si A. Simionescu", pe prima pagina fiind doar semnatura lui Ion Creanga. Aflasem ca basarabenii hotarasera trecerea la grafia latina, dar nici o tipografie din tara lor nu avea asemenea litere, primele tiparituri fiind realizate "in orb", intr-o tara baltica...
Si au fost zilele de 12 si 13 iunie. Grupul nostru, in frunte cu prof. univ. dr. Romul Munteanu, a impartit la scoli si licee din Chisinau pachete intregi de abecedare. In seara de 13, primul ministru al guvernului, Mircea Druc, si ministrul Culturii si Cultelor, Ion Ungureanu, au dat o receptie, in sediul fostului CC al RSSM. Intr-o sala somptuoasa, la masa cu specialitati, Mircea Druc a rostit cuvinte pe care n-o sa le uit: "Acesti pereti nu au auzit niciodata limba romana, deoarece aici se vorbea numai ruseste, chiar si cand a venit Ceausescu!". Rasfoind abecedarul daruit, Ion Ungureanu, scriitor si om de teatru, a profetit ca dincolo de poduri de flori, Prutul "va fi al tuturor romanilor, chiar daca vor mai trece ani peste noi!".
Cu toate ca mai aveam multe drumuri in Basarabia, sa donam abecedarul, in dimineata de 14 iunie se anunta la radio ca in Bucuresti actioneaza trupe fascisto-legionare si in ajutorul populatiei si al lui Iliescu au venit muncitorii din Capitala si minerii din Valea Jiului! Ne-am strans calabalacul si am pornit spre tara, facand doar un popas in comuna Stejareni, unde am lasat ultimele exemplare. Unul dintre beneficiari, Ion Mihai Chircu, barbat verde, la cei peste 70 de ani, care facuse armata la "2 Dorobanti-Valcea", ne-a spus ca ia abecedarul pentru nepotii lui, "sa-i invete ca Romania-i una".
Aceste si inca multe alte secvente din scurtul nostru periplu basarabean au fost surprinse pe pelicula de catre Emilian Urse, cu titlul "Inscriptii pe un abecedar", care ar trebui reluate de TVR, ca document al intaielor relatii romano-romane peste Prut, in 1990.
In piata, trocu-i suveran
2000, toamna. Insotesc o delegatie de cineasti participanti la deschiderea "Saptamanii filmului romanesc" din Chisinau. Succes extraordinar. Sali pline si aplauze la scena deschisa. Daci, romani, Stefan cel Mare, Mihai Viteazu, Independenta, Unirea cea Mare au fost si devin subiecte fata de care basarabenii sunt coplesiti de istorie si aminitiri. Unora nu le vine sa creada, altora le vorbesc de adevarata istorie a acestor pamanturi. Prutul n-a fost niciodata hotar intre romani si romani, daco-romanitatea instalandu-se in acest spatiu inca din zorii primului mileniu crestin. Dovezi arheologice si istorice sunt cu duiumul! Asa percepeau spectatorii peliculele prezentate de cineastii nostri.
Dupa premiera, am vrut sa merg pe jos, spre sala unde urma receptia oficiala. Doamna care ma insotea, atasata culturala a ambasadei nostre, ma avertizeaza ca trebuie sa trecem printr-o piata foarte mare, fara a mai ocoli pe alte strazi. Cum in seara precedenta aflasem soptit ca scriitorii si, in general, intelctualii basarabeni o duc greu de tot, m-am hotarat s-o luam pe acolo, chiar si cu gandul de a cumpara ceva. Piata? Un spatiu enorm, intre 3-4 strazi, cu tarabe de-o parte si de alta a aleilor de acces. Mormane de produse...Mi se spusese ca lumea moare de foame!
Vedeam munti de imbracaminte, incaltaminte, lenjerie. O serie de mese pline cu branzeturi, salamuri, dulciuri, zarzavaturi. Vanzatori chemandu-si clientii in cateva limbi. Eventualii cumparatori se tocmeau in functie de ceea ce... puteau oferi. Si m-am dumirit: se practica un fel de troc. Adica, pentru o pereche de pantofi se dadeau cateva sticle de ulei si inca ceva; o haina era evaluata in conserve, struguri si votca s.a.m.d. Eu doream sa cumpar doar cateva cutii cu icre rosii. In fata unei tejghele, unde erau puse unele peste altele zeci de asemenea recipiente metalice, ma opresc si scot, bineinteles, leii moldovenesti schimbati la aeroport. Numai si pentru faptul ca aveam cu ce plati, mi s-a redus pretul de la 20 la 18, in timp ce vanzatorul de alaturi ma imbia cu 17...
Aveam sa aflu ca in afara taranilor veniti cu legume si fructe, ceilalti comercianti sunt salariati (sau membri de familie) ai unor intreprinderi care-i "platesc" cu ce produc: branza, paine, pantofi, votca, zahar etc, etc. Pana si profesorii se pomenesc, in loc de salariu, cu un anumit produs, pe care trebuie astfel sa-l... schimbe in piata cu altele, de care au absoluta nevoie! (V.H.L.)

---

Despre autor: