Tot mai multi reprezentanti ai UDMR declara, in nume personal, ca sunt de acord cu autonomia Tinutului Secuiesc. Oficial, nici Uniunea nu neaga ca nu ar fi de acord cu autonomia, dar spune ca nu este o problema de actualitate.
In prezent, la C
Tot mai multi reprezentanti ai UDMR declara, in nume personal, ca sunt de acord cu autonomia Tinutului Secuiesc. Oficial, nici Uniunea nu neaga ca nu ar fi de acord cu autonomia, dar spune ca nu este o problema de actualitate.
In prezent, la Camera Deputatilor, este depus un proiect de lege pe aceasta tema, proiect sustinut de Consiliul National al Secuilor. Desi initiatorii sunt doi deputati UDMR, formatiunea s-a delimitat de la inceput, argumentand ca deocamdata trebuie aprobata legea minoritatilor.
La o saptamana dupa ce proiectul de lege promovat de CNS a fost respins in cadrul Comisiei pentru Administratie Publica din cadrul Camerei Deputatilor, ieri, CNS a sustinut ca avizul negativ dat de deputati este incompatibil cu principiile si cu practicile unui stat de drept. "Impotriva avizului negativ a votat un singur membru, deputatul UDMR de Covasna, Antal Arpad Andras, care a actionat, astfel, conform dorintei secuimii. S-a abtinut de la vot deputatul UDMR de Salaj, Seres Denes, secretarul comisiei", sustine presedintele CNS, Csapo Jozsef. El a dat asigurari ca secuimea nu renunta la dreptul la autonomie, iar Consiliul va lupta in continuare pentru autonomia Tinutului Secuiesc, cu mijloace democratice, la forurile europene. Proiectul radicalilor maghiari a fost depus pentru a doua oara la Camera Deputatilor in aceasta forma, de catre doi reprezentanti ai UDMR - senatorul Sogor Csaba si deputatul Garda Dezso.
Deputatul UDMR de Covasna, Antal Arpad Andras, ne-a declarat ieri ca el sustine autonomia Tinutului Secuiesc, iar Uniunea lucreaza deja la un astfel de proiect de lege. El a recunoscut ca, in esenta, pozitia UDMR si a CNS este aceeasi in problema autonomiei Tinutului Secuiesc, insa momentul ales de radicalii maghiari nu este cel mai potrivit pentru o astfel de dezbatere. In plus, deputatul a explicat ca radicalii propun un model de autonomie "de moda veche", in timp ce Uniunea va pleda pentru unul de model european.
Si colegul sau de partid, Seres Denes, este de acord, in principiu, cu autonomia Tinutului Secuiesc, dar si cu alte forme de autonomie. "Este normala o dezbatere pe aceasta tema, dar nu este de actualitate, deocamdata", a spus deputatul. In opinia sa, principalul dezavantaj al initiativei CNS este acela ca vine in contradictie cu principiile Constitutiei. Intrebat cum va reusi Uniunea sa depuna un proiect de autonomie teritoriala si totusi sa respecte si Legea fundamentala, deputatul a spus ca probabil, pe viitor, va fi schimbata Constitutia. Spre deosebire de colegul sau, Seres Denes declara ca nu stie ca UDMR lucreaza la un astfel de proiect. In opinia sa, Uniunea nu va depune un proiect privind autonomia Tinutului Secuiesc mai devreme de anul viitor, timp in care vor avea loc modificari ale Constitutiei, care sa permita o astfel de autonomie.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.