Scumpirea carburantilor din ultima perioada a fost una normala, urmarind cotatiile titeiului, la fel si scaderea de pret care a urmat la doar cateva zile, o data cu micsorarea tarifelor pentru un baril de petrol. Cu toate acestea, presedintele Traian

Scumpirea carburantilor din ultima perioada a fost una normala, urmarind cotatiile titeiului, la fel si scaderea de pret care a urmat la doar cateva zile, o data cu micsorarea tarifelor pentru un baril de petrol. Cu toate acestea, presedintele Traian Basescu nu a fost singurul care a avut de castigat din acest nou balci pe bani publici, ordonand o ancheta a Consiliului Concurentei pe piata produselor petroliere, pentru a da impresia ca meritul scaderii preturilor i-ar apartine, ci si benzinarii.
Vicepresedintele uneia dintre cele mai importante companii petroliere de pe piata romaneasca a avut amabilitatea sa ne furnizeze cateva dintre cifrele cu care s-a lucrat, pe perioada asa-numitei "crize a benzinei". Acestea sunt aproximative, insa marja de eroare a calculelor este foarte mica si denota faptul ca accizele trambitate indelung, de benzinari, care spun ca taxele percepute de stat reprezinta 60-70 la suta din pretul litrului de carburant, nu exista decat pe hartie. In plus, nu a existat niciodata o criza in adevaratul sens al cuvantului. Spre deosebire de Canada, unde nu s-au gasit carburanti la pompe timp de doua zile imediat dupa Katrina (atentie, Canada!), companiile romanesti au avut de unde sa cumpere titei, este adevarat, mai scump decat inainte.

Raport invers: benzinarii 60% din litru, statul 40%

Daca ne raportam la o cotatie de 62 de dolari per baril, cat era pretul la Constanta, saptamana trecuta, putem inmulti cu 7,3 si vom afla pretul platit de benzinari pentru o tona de petrol, adica 452,6 dolari. La acest pret adaugam 12 dolari transportul, si obtinem 464,6 dolari per tona, acesta fiind pretul cu care intra o tona de petrol pe poarta unei rafinarii. La iesire, pretul titeiului, corelat cu pretul produselor, este de aproximativ 680 de dolari pe tona. Pana ajunge la pompa, pretul suporta alte ajustari, legate, in principal, de transport si de depozitele in care sunt transferati combustibilii inainte de a ajunge la pompe. Transportul pe calea ferata costa, in medie, in jurul a 15-16 dolari pe tona. Daca mai adaugam alti 10 dolari ca marja de eroare pentru depozitarea si transportul via cisterne la pompe, rezulta o frumoasa suma de 705 dolari pentru o tona. Ceea ce inseamna 20.445 pentru un litru de carburant. Rezulta ca raportul este oarecum invers fata de cel acuzat de benzinari, adica in pretul benzinei (circa 36.000 litrul) taxele statului se oglindesc in proportie de circa 43 la suta, restul de aproape 60 la suta insemnand, de fapt, "contributia" societatilor petroliere in tariful carburantului, deja urias daca ne raportam atat la preturile europene, cat si la salariile aferente acestora. Marja teoretica intre pretul de achizitie si pretul de vanzare al carburantilor la o statie este de 250 de dolari pe tona, pentru acoperirea cheltuielilor curente, inclusiv salariile angajatilor.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.