Societatile de leasing subsidiare bancilor au incheiat, in al doilea trimestru, 12.895 de contracte, cu o valoare totala de 393 milioane de euro, a declarat secretarul general al Asociatiei de Leasing Bancar (ALB), Adriana Ahciarliu, citat de Mediafa
Societatile de leasing subsidiare bancilor au incheiat, in al doilea trimestru, 12.895 de contracte, cu o valoare totala de 393 milioane de euro, a declarat secretarul general al Asociatiei de Leasing Bancar (ALB), Adriana Ahciarliu, citat de Mediafax. Autovehiculele reprezinta o pondere de 70 la suta din totalul contractelor finantate la nivelul ALB, cu o valoare de 274 milioane de euro. Segmentul de echipamente a ocupat locul al doilea in topul finantarilor, cu 24 la suta (97 milioane de euro), fiind urmate de sectorul imobiliar, cu 6 la suta (22 milioane de euro).
Segmentul finantarilor a fost dominat de autovehicule, detinand o pondere de 58 la suta, ceea ce echivaleaza cu o valoare a contractelor de 154 milioane de euro. Subsidiarele bancare au mai finantat in leasing vehicule comerciale grele (29 la suta), vehicule comerciale usoare (11 la suta) si alte tipuri de vehicule (2 procente). Din totalul finantarilor de echipamente la nivelul membrilor ALB in al doilea trimestru, echipamentele industriale reprezinta o majoritate de 24 procente in domeniul constructiilor (22 milioane de euro). De asemenea, echipamentele pentru procesarea metalului ocupa un loc important, vizand 21 la suta din contractele pentru echipamente (19 milioane de euro).
Societatile de leasing subsidiare bancilor au finantat echipamente si pentru alte domenii, precum industria tipografica (10 la suta), sectorul medical (7 la suta), industria alimentara (6 procente), birotica si mobila (6 la suta), sectorul agricol (5 la suta), industria textila (3 la suta), industria chimica si a petrolului (3 procente), IT (2 procente), software (1 procent) si alte categorii (12 procente). Segmentul cladirilor industriale domina leasingul imobiliar, 93% din total, sectorul rezidential detinand un procentaj de doar 7 la suta. Clientii societatilor de leasing membre ALB au fost cu preponderenta companii (90 la suta), urmate de clienti persoane fizice (6 procente) si sectorul public (4 la suta). Contractele de leasing s-au incheiat, cel mai frecvent, pe perioade de 2-3 ani sau 3-4 ani, ambele variante avand o pondere de circa 33 procente din totalul contractelor.
Categoriile de contracte incheiate pe termene de 4-5 ani si 1-2 ani reprezinta cate 10 la suta, cele pe o perioada de cinci ani sau mai mult minus 9 la suta si contractul pe un an de zile minus 5 la suta.
"Asociatia de Leasing Bancar estimeaza ca piata de leasing va ajunge anul acesta la un total al contractelor in valoare de 1,8 - 2 miliarde de euro, in conditiile in care primul semestru a atins un miliard de euro. Noi intrevedem o crestere a finantarilor pe sectorul imobiliar pana la finele anului", a declarat Ahciarliu.
Astfel, ALB vizeaza o cota de piata de 45 procente pentru sfarsitul anului. De asemenea, estimeaza ca societatile de leasing afiliate bancilor vor domina piata leasingului, cu o cota de 55 procente, ele fiind urmate de cele captive (30 procente) si cele independente (15 la suta).


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.