I se spune "omul-pisica"

Uneori se spune ca norocul si-l mai face si omul, insa atunci cand sansa se plimba agale, de mana, cu destinul, nu poate rezulta decat o combinatie mai mult decat fericita. Unii oameni se nasc pur si simplu intr-o zodie norocoasa, soarta le zambeste mai tot timpul, sunt privilegiati, au parte de-a lungul vietii de tot felul de momente incredibile, iar notiunea de ghinion aproape ca le e straina.
Botosaneanul Adrian Bratulescu este, cu siguranta, unul dintre acestia, firul subtire de care se spune ca atarna viata fiind, in cazul lui, o funie groasa si noduroasa, ce refuza cu incapatanare sa se rupa. Desi motive ar fi fost suficiente. Prietenii, rudele, cunoscutii, toti s-au obisnuit cu norocul chior de care a dat dovada "omul- pisica", el fiind unul dintre cei despre care se poate spune ca are cu siguranta zece vieti. Pentru ca altfel nu se explica de ce mai poate acum sa zambeasca, sa se bucure de viata sau sa ofteze la necaz dupa ce timp de 34 de ani a avut parte de incercari care, poate, pe altii i-ar fi "curatat" definitiv: a cazut de pe
blocuri, a sarit de la etaje superioare, s-a rup schela sub el si cu toate acestea este viu si nevatamat.
Zece au fost momentele in care zeita Fortuna l-a luat sub aripa sa protectoare. "Prima cumpana am avut-o cand eram copil, aveam vreo opt ani. Era vara, ne intorceam de la scaldat si in drum spre casa ne-am oprit sa culegem cirese. Ne-am catarat in pom si am inceput sa indesam ciresele in tricourile stranse deasupra elasticului de la pantaloni. La un moment dat am auzit vocea paznicului, ne-am precipitat si am incercat sa coboram repede.
M-am speriat. S-a rupt crenguta pe care eram si m-am prabusit de la vreo cinci metri. Am avut noroc ca m-am lovit in cadere de crengi, am cazut fix in fund, pe o gramajoara de nisip, de nu-i venea sa creada paznicului, a ramas mut de uimire. Eu m-am ridicat si am luat-o la fuga dupa ceilalti", povesteste Adrian.
Adolescenta a fost si ea marcata de incidente la limita, unul din acestea putand fi considerat demn de o cascadorie cum rar se poate vedea chiar si in filmele de actiune cu bugete generoase. "Pe vremuri, era la moda sa te joci cu tevi de plastic si cornete facute din foi de caiet. Tevile le furam de pe santiere, cum vedeam un bloc in constructie ne reprezeam ca lacustele la baracile cu materiale, fortam usile, furam doi-trei metri de teava si fugeam. intr-o buna zi, am urcat la ultimul etaj, dar nu am fost atent ca unele balcoane nu erau terminate. Am dat sa ies pe o usa si
m-am trezit in gol. Am cazut patru etaje, fix intr-o groapa cu var. Ceilalti nu au auzit decat clipocitura, iar cand au iesit repede sa vada ce s-a intamplat, eu ma curatam de var pe haine. Acasa, cand au aflat ai mei, mi-am luat o bataie crunta de la mama", isi mai aminteste norocosul botosanean.
Timpul a trecut, Adrian a terminat scoala, a intrat si la facultate, a terminat-o, s-a angajat, insa, din cand in cand, experientele de genul celor traite in copilarie se repeta, parca pentru a-i aduce aminte ca orice s-ar intampla norocul e de partea sa. "Eu am facut studentia in Bucuresti, am stat in Regie, in "P"-urile alea de patru etaje. Prin anul doi, incercam sa ancorez o antena pe camin, dar am anco-
rat-o asa de prost, ca a cazut in curte. Eu m-am intins sa o prind si am alunecat dupa ea. Noroc cu pomii din fata ferestrelor, pe unul dintre ei aproape l-am golit de crengi pe partea dinspre camin. Atunci mi-am rupt piciorul si o mana. Altadata, eram la Busteni si nu stiu ce ne-a venit sa incercam sa agatam drapelul Romaniei pe un stalp de inalta tensiune. Normal, eu m-am urcat, pentru ca ceilalti mi-au zis "Du-te, ba, tu, ca oricum nu patesti nimic daca e sa cazi". Pana sa ajung eu sus, a inceput ploaia, mi-au alunecat palmele si am cazut de la vreo 15-20 de metri. Atunci am avut ambele picioare fracturate, trei coaste fisurate si mana stanga rupta. Dar n-am murit", spune el zambind.
Acum, Adrian munceste in Italia, la Verona, ca inginer constructor si nu regreta nici un moment faptul ca a plecat din tara. "Desi domeniul constructiilor este si in Romania in plin avant, mie mi-a placut Italia. Am venit la un curs de perfectionare, iar dupa ce l-am terminat, mi-am facut formalitatile pentru stabilire aici".
Privind in urma, "omul- pisica" recunoaste cu mana pe inima ca uneori ii este putin teama de sansa pe care a avut-o si ca incearca sa evite pe cat posibil sa mai forteze mana destinului. "stiti cum se spune, ulciorul nu merge de multe ori la apa. Nici aici nu am fost foarte potolit, am cazut de patru ori de pe schele, ultima oara acum un an, am mai tras si alti patru muncitori dupa mine. Slava Domnului ca sunt intregi acum. Am stat toti patru in acelasi salon si, cand le-am povestit despre trecutul meu, s-au inchinat. Parca a fost ca un facut, abia ce ieseam din spital, abia imi reveneam cat de cat ca imediat se intampla ceva. Oricum, m-am retras de la munca de teren, acum fac munca de birou".
Mai mult, "omul-pisica" spune ca in anii de inceput in Italia a refuzat sa locuiasca la bloc, el si familia lui preferand sa plateasca chirie numai la curte. "Daca vreodata voi reusi sa-mi fac propria casa, nu va avea mai mult de un etaj. Asta sa fie clar".

---

Despre autor: