FAPTE SI MARTURISIRI

Fapta istorica a cedarii Cadrilaterului a fost interpretata la nivelul clasei politice romanesti ca ""o mutilare a tarii"" determinata de presiunile Axei, iar de autoritatile de la Sofia ca o ""corectare a unei nedreptati"". Dincolo de definitii, insa, pana azi au supravietuit dramele ""subiectilor"" schimbului de populatie impus prin Tratatul de la Craiova, semnat pe 7 septembrie 1940.

Este greu de descris in cuvinte ce simte un om cand este obligat de o vointa, alta decat a lui, sa-si abandoneze toate bunurile agonisite, sa-si puna familia pe drumuri si sa plece in necunoscut. Am incercat sa aflam de la cativa dintre oamenii care au trait vremurile de restriste ale anului 1940, cetateni romani de nationalitate bulgara si romana, cum si-au luat viata de la capatul impus de Tratatul politic de la Craiova si cum au supravietuit.

GREC, BULGAR, ROMAN. Pe Constantin Caraman l-am gasit stand singur pe o banca intr-un parc din Tulcea. L-am rugat sa-mi povesteasca ce a insemnat pentru el si familia lui toamna anului 1940. Si-a inceput povestea printr-un oftat: ""M-am nascut in Grecia, in 1923. Eu sunt al doisprezecelea copil al familiei. Locuiam in comuna Curbunar, satul Hotulgea, judetul Silistra, unde ne mutasem in 1932 din Grecia. Apoi, parca prin septembrie a€™40 era, cand batranii nostri parinti au spus: ""Trebuie sa ne mutam in Romania"". De ce?... Noi nu prea stiam ce se intampla. Eram niste oameni simpli, ne ocupam cu oile, nici limba romana nu prea o vorbeama€¦ Si daca au hotarat doua, trei persoane din sat, care au luat legatura si cu alte sate, ca daca mergem in Romania o sa traim bine, am plecat. Am venit si bun venit"".
Nu au primit ordin de evacuare, au plecat doar pentru ca li s-a promis o viata mai buna. Au lasat acasa 10 hectare de pamant, o casa - avere evaluata la o suma considerabila la acea vreme. Au luat ceva? ""Nu. Ce sa luam? Am lasat totul si casa, si gradina. Pana in Constanta am venit mai mult pe jos, apoi pana in Tulcea am gasit si niste carute care sa ne duca. Cu noi era aproape tot satul."" Despagubiri pentru averea parasita? ""Nu, nu mi-au dat nimic. Ce despagubiri? Au ramas toate acolo! Am muncit 32 de ani in Romania. De la CAP am o pensie de 350.000 lei si de la un alt loc de munca inca 1.200.000.""

O CARUTA DE FAMILIE. ""Ma numesc Constantin Arnautu, isi incepe interlocutorul meu povestea. In 1940 aveam 12, 13 ani. In luna septembrie, cam pe 20 a fost, s-a spus ca toti cetatenii din comuna Regina Maria sa vina la Primarie. Acolo erau un delegat din partea Bucurestiului si primarul, care ne-au spus: ""Cetateni, sa stiti, Cadrilaterul este cedat Bulgariei conform Tratatului. Va rugam frumos, in timp de 48 de ore sa evacuati zona, sa luati cat puteti cu caruta, sa parasiti comuna"". Fiecare a venit acasa si s-a apucat sa stranga. Dar cat puteai sa iei intr-o caruta? S-a luat ce era mai important: cate un purcel, haine. Recoltele insa au ramas in hambare. Si am plecat. Nu ne-am dus direct unde am fost repartizati. Am plecat cu toata familia, si bunicii, ca de altfel toti din comuna. Viata a fost foarte grea in perioada aceea. In Bulgaria am stat 18 ani, a fost mult mai bine, caci aveam o gospodarie gata facuta, si pamantul era foarte bun, ca si cel de aici, din Baragan. Am supravietuit cum am putut cu cei cinci, sase saci de faina pe care-i adusesema€¦""

DREPTURI INEGALE. Interlocutorul nostru pastreaza in memorie nedreptatile suferite: ""Au mai ramas in Romania bulgari care nu au vrut sa plece, dar nu s-au deosebit de romani. Pe cand cele cateva familii de romani care au ramas in Bulgaria au fost batute, prigonite, au trecut granita cum au putut. Bulgarii din Romania au avut aceleasi drepturi cu romanii, pe cand romanii ramasi in Bulgaria au fost bulgarizati imediat.""

PRIZONIERA IN TARA ADOPTIVA. Valentina Lefter are 85 de ani si este unul dintre etnicii bulgari care au ales sa ramana in Romania. Parasita de tata, a trait alaturi de rudele mamei o copilarie sub semnul culturii bulgaresti. Viata armonioasa de care isi aminteste cu placere s-a sfarsit ""in a€™40, cand s-a cerut schimbul asta nenorocit de populatie, care pentru cei ce au venit si pentru cei care au plecat a fost o dezradacinare brutala"". ""Rudele noastre au trebuit sa plece, povesteste doamna Lefter. Chiar si mama mea, care dupa divort isi recapatase numele bulgaresc, ar fi trebuit sa plece, dar pentru ca eu inca nu implinisem 21 de ani, deci figuram ca minora, nu a putut sa se desparta de mine. Si pentru ca plecau toti ai nostri, eram si eu gata sa plec, caci mi-era frica de razboiul care se apropia. Si imi mai era frica de zvonurile despre macedonenii care trebuiau sa vina in Tulcea. Se spunea ca veneau cu sabii si ca ne vor omori pe toti. Dar nu a fost asa. Dupa ce erau repartizati, s-au integrat in societate, s-au casatorit aici, au fost vecini buni, oameni pasnici"".

DOAR MORMINTELE AU RAMAS PE LOC. Fortati sa plece, bulgarii care au plecat de aici nu s-au acomodat foarte usor in Bulgaria. ""O matusa de a mea, isi aminteste Valentina Lefter, sora cu mama, se plangea mereu: «Uite, bulgarii ne spun vlahi, de ce nu ne recunosc si pe noi ca bulgari?» Era o oarecare discriminare, respingere, dar mai tarziu, mai ales tinerii s-au integrat in societatea bulgareasca. Cei care au plecat au putut sa-si ia mai totul, afara de mortii la care tineau foarte mult"".

""Am restituit Bulgariei
ce i s-a luat ca urmare a
Razboiului balcanic. Am zugravit aiurea, de la un pas diplomatic
la altul, acea actiune gresita a ministrului Maiorescu prin care
s-a cautat de politica de partid
a Romaniei o crestere de
teritoriu, care sa intareasca
dominatia celor de la carma,
fara ca un curent national adevarat sa indemne catre
intinderea hotarelor la sud,
atunci cand aspiratiile
noastre tinteau Carpatii. (...)
Trebuie sa recunoastem ca,
in ciuda operei de civilizatie indeplinita, ne-am simtit
straini acolo"" - Nicolae Iorga, 17 septembrie 1940

LA MASA CU SULTANA