MEMORII DIN EPOCA

La 30 august 1940
intelectualii ardeleni
au asistat neputinciosi la pierderea Ardealului, in timp ce administratia de la Bucuresti oferea tacere.

La sfarsitul lui august 1940 atmosfera din Cluj era deosebit de tensionata. In acea luna avusesera loc tratative intre Romania si Ungaria la Turnu Severin, iar esecul acestora ii revolta pe intelectualii ardeleni. Inca din septembrie 1939, cand incepuse al doilea razboi mondial, existau temeri privind soarta Transilvaniei. Toate incertitudinile s-au sfarsit la 30 august 1940, cand orasul a fost luat cu asalt de stirea unui arbitraj germano-italian la Viena. Guvernul de la Bucuresti a dat dispozitii de retragere inca inainte de a anunta oficial termenii acordului. Bulversarea generala a populatiei Clujului este decisa in amanunt in memoriile a doi respectati profesori de la Universitatea din Cluj, Nicolae Margineanu si Onisifor Ghibu. Subtitlurile ne apartin.

""PIATA GEMEA DE LUME..."". Nicolae Margineanu era in august 1940 profesor la catedra de Psihologie a Universitatii clujene. Memoriile sale au aparut in anul 2002 sub titlul ""Marturii asupra unui veac zbuciumat"". Iata cum descrie el ziua de 30 august:
""Stirea cedarii Transilvaniei de Nord a sosit ca fulgerul la Cluj la intervalul de cel mult o ora dupa semnarea ei la Viena, interceptata fiind din convorbirile la telefon cu Viena si Budapesta. Harta cu noile frontiere aparuse in vitrinele de la Berlin, Roma si Budapesta chiar in seara premergatoare semnaturii, asa incat ministrul nostru de Externe nu avea nici scuza surprizei. (...)
La Libraria Cioflec din coltul Pietei Unirii cu strada Universitatii am intalnit pe sotia mea, care venise sa cumpere hartie pentru impachetat. Intinderea pietei gemea de lume, care iesea pe strada ca sa se lamureasca asupra nenorocirii intamplate, deoarece la radio inca nu se comunicase nimic. La un moment dat, in balconul primariei apar Emil Hatieganu, profesor la Universitatea de Drept si conducatorul organizatiei national-taraniste din judet, Victor Jinga, profesor la Academia Comerciala, Grigore Popa, fost presedinte al Societatii studentilor de la Facultatea de Litere si Filozofie, foarte agreat de tineri etc.
- Fratilor, a cui e tara asta, a tunat revoltata vocea de tribun a profesorului Emil Hatieganu, care in momentele grele stia sa se ridice la inaltimea situatiei.
- A noastra, au rasunat cuvintele celor 10-15 mii de oameni.
- Fratilor, va intreb a doua oara, a cui e tara aceasta, a repetat vijeliosul tribun.
- A noastra, a raspuns si mai indarjita multimea.
- Dar daca e a noastra, a spus el dupa o noua repetare a intrebarii, atunci pe noi cine ne-a intrebat daca vrem sau nu sa ne vindem tara?
Dupa un moment de tacere, multimea a raspuns:
- Nu, nimeni, nimeni, nimeni...
Din nenorocire nu am fost nicicand intrebati, aici ""in calea tuturor rautatilor"", cum a spus Miron Costin. Si in ciuda acestor rautati am stiut totusi sa ne aparam ""saracia si nevoile si neamul"", cum a rostit Eminescu.
Ei, Eminescu si Miron Costin, nu si-au pierdut increderea in ea, si nici Mircea cel Batran, Stefan cel Mare si Mihai Viteazul, care au stiut sa o apere. Voda Carol si slugile sale nu erau insa din aluatul lor.
- Si acum, a spus profesorul Hatieganu dupa cuvantarea sa, a lui Jinga si a lui Grigore Popa, sa ne indreptam spre Domnul dreptatii tuturor si astfel si al nostru, iar nu spre domnii de la Bucuresti a caror semnatura nu o recunoastem, fiindca nu noi i-am ales..."".

DEZAMAGIRI. La fel de emotionante sunt si insemnarile memorialistice ale lui Onisifor Ghibu. Acesta era in 1940 profesor la catedra de Litere si Filozofie a Universitatii din Cluj. Amintirile sale au fost publicate in 1996, sub titlul ""Pagini de jurnal (1935-1963)"". Referitor la cedarea partii de Nord-Vest a Ardealului, Onisifor Ghibu scria: ""In Piata am intalnit un grup de tineri intelectuali, asistenti, scriitori. Ma opresc inaintea lor si-i chem sa vina la Comandament ca sa-i determinam pe conducatorii armatei sa nu se supuna dictatului de la Viena, ci sa ramana cu armata pe pozitiile ce detin. Toti par a fi de aceiasi parere, dar se codesc de a ma urma. Toti zic sa ma duc eu, fara ei. Astfel, merg cu cativa insi dupa mine spre Liceul de fete ""Regina Maria"", din strada Octavian Goga, unde e Comandamentul. In fata Comandamentului, o lume imensa de manifestanti. Cred ca au fost la zece mii. Toti cu fetele crispate si inversunati pana la fanatism contra Destinului tiran. Unii ofiteri ma cunosc si-mi fac drum spre general. Cer sa fiu imediat primit de catre acesta. Sunt introdus fara nici un fel de intarziere. Ma prezint generalulului, pe care pana atunci nu-l vazusem niciodata si in care gasesc, din primul moment, tipul omului fara energie si fara personalitate.
- Am venit domnule general, in numele Ardealului, sa va spun ca, in aceste clipe tragice, armata are un singur lucru de facut: sa razbune crima de la Viena.
- Domnule profesor, - imi spune generalul - , adineaori am primit la mine o alta delegatie care s-a prezentat la mine sa ceara armatei sa reziste. I-am raspuns ca simt si eu, ca fiecare roman, durerea clipei de acum, dar ca eu sunt militar, care-mi am sefii mei, fata de care sunt dator cu disciplina. Acum redactez tocmai telegrama la Bucuresti, si va rog sa aveti toata increderea ca-mi voi indeplini datoria. Aveti incredere in armata si-n conducatori!
Raspunsul generalului a fost lamentabil: disciplina, telegrama, incredere. (...)
Inainte de plecare (din Cluj, n.n.) am fost inca o data cu baiatul meu Mihai la Universitate. El mi-a scurmat din fata acesteia un pumn de pamant, pe care l-am luat cu mine in noua si cea mai trista pribegie.
Trecand pe la Decanatul Facultatii de Litere, am scris pe peretele de langa usa, la stanga, cu creionul: ""La revedere! O. Ghibu"". Ca sa nu ma uite cei ce peste cateva zile se vor instala in biruitori, intre zidurile Almei Mater romanesti, parasite acum"".

""Din nenorocire nu am fost nicicand intrebati (despre cedarea Ardealului, n.n.), aici
«in calea tuturor rautatilor»,
cum a spus Miron Costin.
Si in ciuda acestor rautati am stiut totusi sa ne aparam «saracia si nevoile si neamul», cum a rostit Eminescu. Ei, Eminescu si Miron Costin, nu si-au pierdut increderea in ea, si nici Mircea cel Batran, Stefan cel Mare si Mihai Viteazul. Voda Carol si slugile sale nu erau insa din aluatul lor(...) Semnatura domnilor de la Bucuresti nu o recunoastem, fiindca nu noi i-am ales"". - Nicolae Margineanu

In Piata (Cluj, n.n.) am intalnit
un grup de tineri intelectuali, asistenti, scriitori. Ma opresc inaintea lor si-i chem sa
vina la Comandament ca sa-i determinam pe conducatorii armatei sa nu se supuna
dictatului de la Viena, ci sa ramana cu armata pe pozitiile
ce detin. Toti par a fi de
aceiasi parere, dar se codesc
de a ma urma. Toti zic sa ma duc eu, fara ei. In fata Comandamentului, o lume imensa de manifestanti. Cred ca zece mii. Toti cu fetele crispate si inversunati pana la fanatism contra Destinului tiran. - Onisifor Ghibu

""APARAREA ARDEALULUI!...""