Si asta in primul rand fiindca premierul japonez, Junichiro Koizumi, facuse din privatizarea Postei principalul obiectiv al mandatului sau. Consecintele nu au intarziat sa apara: primul-ministru a decis sa dizolve Camera Reprezentantilor, iar in cursul zilei de ieri urma sa se intalneasca cu membrii Partidului liberal-democrat in vederea dezbaterii problemei alegerilor anticipate, care cel mai probabil vor avea loc pe 11 septembrie. Posta japoneza este, in momentul de fata, cea mai mare institutie financiara din lume si genereaza un fond de peste 2.640 de miliarde de euro, investiti in mare parte in bilete de trezorerie, care ii permit statului japonez sa-si finanteze colosalul deficit bugetar. Scopul premierului conservator, Junichiro Koizumi, era de fapt acela ca prin privatizarea Postei sa reorienteze o mare parte din fondurile gestionate catre sectorul privat, pentru a obliga astfel Guvernele viitoare la o mai mare disciplina financiara. Conform declaratiilor analistilor economici, respingerea acestui proiect de privatizare va avea efecte nefaste pentru viitorul economiei nipone, conducand la o slabire a afluxului de capital strain si la o relativa indiferenta fata de neajunsurile sectorului public.
Despre autor:

Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Review E-Mobility Urban Cargo: dubița electrică de oraș cât un Smart Forfour
Sursa: green.start-up.ro
-
Startup Elites 2023: workshop-uri pentru participanți partea a III-a
Sursa: start-up.ro
-
ANPC, în mall Veranda: ce amenzi au fost aplicate și ce operatori au fost...
Sursa: retail.ro
-
Denise Rifai, despre legătura specială pe care o are cu tatăl ei: M-am născut...
Sursa: kudika.ro
-
Pe 29 septembrie avem Lună plină în Berbec, un prilej astral puternic pentru...
Sursa: garbo.ro
-
Cât ar câștiga statul din noul impozit pe cifra de afaceri
Sursa: futurebanking.ro
-
Președintele PSD al Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, prins în...
Sursa: wall-street.ro