Sporturi considerate altadata masculine sunt revendicate din ce in mai des de femei. Astazi, reprezentantele sexului slab abordeaza cu mult curaj boxul, luptele sau judoSi totusi, ele nu se lupta numai cu adversarii traditionali ai sportivilor, cantarul, arbitrii sau partenerii din ring, ci si cu mentalitatea conform careia sporturile dure nu sunt de nasul femeilor.
Are 22 de ani, 1,60 m, 70 kg si peste 50 de titluri nationale si internationale intr-un sport in care majoritatea este constituita din barbati: judo.
"Intr-adevar, judo este considerat un sport masculin, dar este bine ca fetele sa-l practice pentru ca in aceasta disciplina se pune accentul pe autoaparare", ne spune Anamaria Marcu, sportiva inregistrata la CSM Cluj Napoca. La ea, inclinatia spre sporturile dure pare sa fie mostenita.
"Tatal meu a jucat rugby timp de 15 ani. Cred ca de la el am mostenit firea asta mai baietoasa. De mica am fost batausa, asa ca nu a fost nici o surpriza pentru parintii mei faptul ca m-am apucat mai intai de karate. Probabil si-au spus ca decat sa pierd vremea in fata blocului, mai bine fac un sport." La un concurs international de karate a fost descoperita de antrenorul Florin Bercean, care a convins-o sa vina la judo. "Am ramas la judo pentru ca este un sport care se bazeaza mai putin pe forta fizica, si mai mult pe tehnica si pe viteza. Noi nu trebuie sa ne lovim adversarul, ci sa-l punem la pamant."
Antrenamentele sunt dure si nu le lasa fetelor prea mult timp pentru viata personala. "Am un prieten de un an de zile, dar este foarte greu, pentru ca eu am doua antrenamente pe zi, iar cand nu am antrenamente, sunt la concursuri. Dar nu ma plang. Oricat de grele ar fi antrenamentele si oricat de putin timp as avea pentru mine, cand urc pe podium uit de toate. Cand fac o pauza mai lunga, simt ca-mi lipseste ceva."
La fel de ambitioasa, dar la polul opus ca temperament este Mihaela Cijevski, de 24 de ani, campioana mondiala la box in anul 2004. Are o privire timida, gesturi retinute si recunoaste ca in ciuda faptului ca practica de 8 ani un sport foarte dur, ii este in continuare teama sa iasa noaptea singura pe strada si prefera sa se tina departe de orice conflict. Mihaela a fost o adolescenta bolnavicioasa, careia doctorii i-au recomandat sa faca sport pentru a-si imbunatati conditia fizica.
"Cand aveam 16 ani, profesoara cu care faceam meditatii la limba romana mi-a facut cunostinta cu un antrenor de box, care m-a dus pentru prima oara in ring. Eram doar doua fete la antrenamente".
Pe atunci, boxul feminin nu era recunoscut in Romania, asa ca foarte putina lume stia ca exista si fete care practica acest sport. "In 2001 am participat la primele competitii oficiale si am cucerit primele medalii la Campionatele Mondiale din SUA: doua medalii de bronz, impreuna cu Camelia Negrea".

Viata Mihaelei, Miki, cum o alinta colegele, este legata acum in intregime de box: in urma cu doi ani s-a casatorit cu antrenorul principal al lotului feminin de box, Adrian Lacatus.
"Avem avantajul ca suntem tot timpul impreuna. Antrenamentele noastre sunt foarte dure, dar parca trec mai usor daca il stiu alaturi. In plus, aceasta relatie m-a motivat intotdeauna sa muncesc mai mult si sa fac performanta."
Au trecut multi ani de cand Miki le fura mingea baietilor din fata blocului pentru ca acestia nu voiau sa o primeasca in echipa lor de fotbal, din simplul motiv ca era fata.
Pastrand proportiile, lucrurile nu s-au schimbat foarte mult. Si acum lupta, alaturi de colegele ei din lotul feminin de box, pentru ca oficialii din sportul romanesc, dar si oamenii obisnuiti sa nu le mai priveasca cu neincredere si sa le acorde aceleasi sanse ca si baietilor.
"Faptul ca aducem titluri mondiale si europene ii obliga pe oamenii din sport, dar nu numai pe ei, sa ne bage in seama."
Un lucru e sigur. Fetele care se apuca de sporturi dure visau in copilarie sa joace fotbal cot la cot cu baietii. "Cand eram mica ma jucam cu baietii in fata blocului. Unde se juca fotbal sau tenis, eram si eu", ne-a spus Cristina Croitoru, de 19 ani, luptatoare de performanta. Am gasit-o la antrenament impreuna cu lotul national de junioare, intr-o sala supraincalzita, la baza de la Saftica, in conditiile in care afara, la umbra, erau 35 de grade Celsius. "Este foarte bine aici, chiar daca pare foarte cald. Principalul nostru adversar este cantarul, iar antrenamentele intense intr-o asemenea sala reprezinta cea mai eficienta cura de slabire. Nu ne permitem sa reducem portiile de mancare si nici nu vrem sa umblam cu mai multe haine pe noi numai ca sa slabim."
Cristina Croitoru, Mihaela Sadoveanu si Mihaela Radoi sunt cele mai titrate luptatoare din Romania: doua medalii de bronz la Campionatele Europene de seniori din 2004 si un argint la Campionatele Mondiale de cadeti de anul acesta. "Intr-adevar, este un sport dur, dar mie imi place sa ma bat", ne spune Cristina, cu zambetul pe buze, dar cu o voce foarte sigura. Isi aminteste ca la scoala baietii spuneau in gluma: "La o parte, vin luptatoarele, sa nu le suparati". De 3 ani, Cristina are un prieten si singurul adversar redutabil al relatiei lor este timpul.
"Se mai supara cand trebuie sa plec pentru o perioada mai lunga, dar cand vin acasa cu o medalie ii trece si recunoaste ca este foarte mandru de mine."