Reprezentantii asociatiilor de transportatori rutieri privesc diferit ordonanta de urgenta care obliga operatorii de transport public rutier, daca vor sa ramana pe piata, sa intre in posesia unei sume de 9.000 de euro pentru primul autovehicul si a
Reprezentantii asociatiilor de transportatori rutieri privesc diferit ordonanta de urgenta care obliga operatorii de transport public rutier, daca vor sa ramana pe piata, sa intre in posesia unei sume de 9.000 de euro pentru primul autovehicul si a 5.000 de euro pentru fiecare dintre celelalte masini.
Chestionat pe marginea acestui subiect, presedintele Conventiei Nationale Sindicale a Transportatorilor Rutieri, Ioan Radoi, a spus ca decizia Guvernului va conduce la o crestere a obligatiilor de plata pe care trebuie sa le faca operatorii de transport public. "Probabil ca este o varianta de compromis. Este putin delicat sa ma pronunt, pentru ca in cadrul Conventiei avem salariati atat din societati private, cat si din cele subventionate. Sunt totusi de parere ca Guvernul loveste in operatorii de transport. Cred ca se incearca sa se faca o selectie sau o noua reasezare pe piata dupa bunul plac si sper sa nu fie cu alte scopuri. Din punctul de vedere al pregatirii profesionale nu putem spune ca nu suntem de acord sau ca nu indeplinim aceste conditii. Incercam sa vindem forta de munca la un pret onorabil si conditiile trebuie indeplinite, dar sper sa nu ajungem sa picam intr-o centralizare desantata, astfel incat sa ne acoperim cu tot felul de acte, iar scopul sa fie mai mult acesta decat cel real. Mare parte dintre clauzele prevazute in aceasta ordonanta de urgenta existau si inainte. Erau prevazute chiar si la nivelul contractelor si reglementarilor din partea Ministerului Transporturilor", este de parere Ioan Radoi, presedintele Conventiei Nationale Sindicale a Transportatorilor Rutieri.
La randul sau, Eduard Carpe, reprezentant al Uniunii Nationale a Transportatorilor Rutieri, spune ca "aceste prevederi sunt arhicunoscute de noi, operatorii de transport. Au fost discutate si cu alte ocazii. Fata de acele taxe, de 9.000 de euro si 5.000 de euro, nu sunt evaluari care s-au introdus acum, o data cu aceasta ordonanta de urgenta. Acestea sunt foarte cunoscute pentru ca s-au discutat de anul trecut", a declarat Eduard Carpe.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.