In primul semestru al anului 2005, activele nete ale societatilor de investitii financiare (SIF) au totalizat 3,836 miliarde de lei noi ( sau 1.064 milioane de euro), ceea ce reprezinta o crestere cu 30,7 la suta fata de sfarsitul anului 2004, insa
In primul semestru al anului 2005, activele nete ale societatilor de investitii financiare (SIF) au totalizat 3,836 miliarde de lei noi ( sau 1.064 milioane de euro), ceea ce reprezinta o crestere cu 30,7 la suta fata de sfarsitul anului 2004, insa cu 0,02 la suta mai putin decat nivelul atins in luna mai, conform datelor Uniunii Nationale a Organismelor de Plasament Colectiv (UNOPC).
Cea mai buna performanta din acest punct de vedere a fost realizata de SIF Oltenia, cu o apreciere fata de inceputul anului de 24,8 la suta, urmata de SIF Moldova, cu o crestere de 23 la suta.
Scaderea din luna iunie se datoreaza diminuarii activelor nete la SIF Banat Crisana cu 2,1 la suta si la SIF Oltenia cu 2,5 la suta, celelalte trei SIF realizand cresteri de activ net cuprinse intre 0,8 la suta (SIF Moldova) si 2,9 la suta (SIF Muntenia).
Cea mai mare valoare a activelor nete totale la sfarsitul lunii iunie apartine SIF Oltenia, cu 968,7 milioane lei, urmata de SIF Transilvania, cu 816,6 milioane lei, SIF Banat-Crisana, cu 727 milioane lei.
SIF Moldova si SIF Muntenia au un nivel al activului net aproape egal, prima cu 662 milioane lei, iar a doua cu 660 milioane lei.
Nivelul de capitalizare atins la finele lunii trecute, respectiv 34.802 miliarde lei, este cu 7,02 la suta mai mare decat cel atins in luna mai, dar cu 9,3 la suta mai mic decat activele nete cumulate ale celor cinci SIF-uri. Ca si in luna anterioara, SIF Muntenia realizeaza o capitalizare superioara activului net cu peste 8 procente.
Luna trecuta, singurele actiuni tranzactionate cu prima au fost cele ale SIF Muntenia, actiunile celorlate patru SIF-uri tranzactionandu-se cu discont cuprins intre 2 si 21 la suta. Conform comunicatului UNOPC, majorarea recenta a pragului de detinere de la 0,1 la 1,0 la suta ofera actiunilor celor cinci SIF-uri un nivel sporit de atractivitate.
In ceea ce priveste profitul pe actiune realizat in primul semestru al anului in curs, datele UNOPC o claseaza pe primul loc pe SIF Transilvania, cu 0,1490 lei, urmata de SIF Oltenia, cu 0,1198 lei, SIF Moldova, cu 0,0846 lei, SIF Banat-Crisana, cu 0,0734 lei si, pe ultimul loc ca performanta, SIF Muntenia cu 0,0531 lei.
Segmentul SIF-urilor a inregistrat, saptamana trecuta, o evolutie foarte buna, pe fondul majorarii printr-o ordonanta de urgenta a pragului de detinere pana la un procent.
Astfel, acest sector a crescut cu 7,3 la suta, cea mai dinamica apreciere realizandu-se in prima parte a saptamanii, pentru ca in ultimele doua sedinte de tranzactionare sa aiba loc o corectie de mica amploare, insa.
Ultima sedinta de tranzactionare a fost dominata, la nivelul rulajului, de titlurile SIF-urilor, in frunte cu SIF Moldova, care a facut obiectul unor tranzactii in valoare totala de 3,8 milioane lei, urmata de SIF Oltenia, cu putin peste 3 milioane lei.
In ceea ce priveste cotatiile, singura care nu si-a intrerupt seria cresterilor a fost SIF Transilvania, care s-a apreciat cu 0,67 la suta pana la pretul de 1,5000 lei pe actiune.
De cealalta parte, SIF Muntenia a suferit, vinerea trecuta, cea mai serioasa corectie, de 2,94 la suta, inchizand saptamana la un pret de 0,9900 lei pe actiune.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.