Paul Gherasim: Arta este bucuria de a fi impreuna intru cuvant si armonie

Exista mesteri-artisti care traiesc prin bucuria meseriei lor; prin hrana spirituala pe care le-o ofera propriul mestesug. Artisti ce constientizeaza, in fiecare zi, si tot mai mult o data cu trecerea anilor, frumusetea si trainicia "graiului" ce-i ajuta sa zideasca o alta lume. Exista mesteri ce transforma miracolul propriei calatorii printr-un univers ce nu este la indemana oricui in creatii nemuritoare. Asa cum sunt pretinsi artisti sortiti sa traiasca apoape exclusiv prin perspectiva economica a unei asemenea indeletniciri; dirijati sau stapaniti de impulsuri tributare mai mult stradaniei de a supravietui. Sigur, ei nu-si vor fi marturisit niciodata neputinta lor si nici nu-si vor face cumva auzite decat ganduri sau preocupari strict limitate la intunericul la care au fost condamnati: de a trai fara emotie, de a se multumi cu un fals statut si cu pretentia de a fi luati in seama. Iata de ce suntem invadati de productii non-artistice, astazi poate mai mult ca oricand. De asa-zise creatii invaluite in argumente-sintagme de genul "asta este arta adevarata"; de fleacuri cu iz de bazar. Incurajate de unii, sanctionate de altii, dar, in general, lasate sa ne raneasca simtul estetic.
Paul Gherasim, intemeietorul, in 1985, al miscarii "Prolog", un mester-artist ajuns la venerabila varsta de 80 de ani, spune ca "imaginea artei contemporane nu poate fi decat imaginea lumii de astazi; o lumea acoperita cu propriile ei gunoaie". "Exista in lumea noastra un impuls de a schimba totul: sa nu fie nimic asezat, nimic lasat intr-o pace a conlucrarii binelui. Ce dobandim, nu se stie. Se stie doar ca nu mai avem apa in izvoare, ca nu mai avem aer curat. Ne-am invatat cu zgomotul discotecilor, cu zgomotul de pe strada. Muzica e un zgomot permanent. Iar muzica adevarata, muzica clasica, aproape ca nu o mai asculti decat cu prilejuri triste. Oamenii sunt supusi acestor schimbari, cerute nu de nevoi reale, ci de griji nemotivate. Vorbim prea mult despre nevoi care sunt adesea artificiale, conventionale. Adevaratele nevoi sunt acelea care privesc sufletul omului. O persoana in varsta socoteste ca mai important decat orice este sa ai in vedere sufletul pentru ca mintea ii este data omului spre a ingriji de suflet. Altfel ea poate cadea prada puterii instinctualitatii. Pe de alta parte, neoranduiala, dezordinea in toate, dezbinarea nu sunt decat consecinta lipsei de comunicare intre oameni", conchide Paul Gherasim.
Traim intr-o epoca in care artistul isi pune pregnant problema competitiei ca o poarta spre supravietuire. Dumneavoastra faceti parte din aceasta categorie?, l-am intrebat. "Eu nu prea accept aceste conventii. Pentru ca ar insemna sa ma las sedus de toate cele care il ispitesc pe om. Unii spun <>. Eu sunt rupt de asa ceva. Din pacate, actul artistic a devenit un raspuns la cerinte minore, superficiale, la gusturi facile... In lumea de astazi nici nu se mai vorbeste despre pictura. Pictorii aproape au disparut. Cei care mai sunt nu pot sa se adapteze la conditiile care se cer, intr-o lume dominata de suprematia placerilor, de cruzimea unei competitii primare si nu a unei trebuinte. Pentru ca trebuinta este o masura pe care omul o simte si o intelege, care nu e a vointei lui, ci a vointei lui Dumnezeu. Dumnezeu este masura in toate cele bune, nu vointa omului. Trebuinta e ceea ce duce la bine", conchide cel care i-a avut ca mentori, la Academia de Arte Frumoase din Bucuresti, pe Al. Steriade si Nicolae Darascu. Expozitia miniretrospectiva "Pro logos" gazduita de Palatul Mogosoaia pana in data de 7 august, si dedicata memoriei sotiei sale, este o potrivita ocazie de a intelege, in viziunea sa, menirea creatorului, dragostea si nevoia reintoarcerii, prin cuvant, la iubire si armonie. La arta.

---

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe