Consiliul Concurentei a verificat ajutoarele de stat acordate unui numar de 16 societati din industria auto printre care Roman Brasov si ARO Campulung. Ajutoarele primite de cele doua societati depasesc pragul si nu au fost notificate Consiliului in

Consiliul Concurentei a verificat ajutoarele de stat acordate unui numar de 16 societati din industria auto printre care Roman Brasov si ARO Campulung. Ajutoarele primite de cele doua societati depasesc pragul si nu au fost notificate Consiliului in conformitate cu prevederile legale. In consecinta, institutia de reglementare a concurentei a inceput investigatii la cele doua firme in vederea analizei compatibilitatii acestor ajutoare cu un mediu concurential normal. Potrivit legii, daca ajutoarele de stat au fost acordate ilegal, cele doua societati ar fi nevoite sa returneze sumele in cauza. Surse din Consiliul Concurentei ne-au declarat doar ca "investigatiile sunt in derulare si pana la finalizarea lor nu putem avansa niste cifre. Ancheta va stabili daca ajutoarele sunt in acord cu normele sau sunt ilegale".
Ajutoarele de stat in domeniul constructiilor de automobile sunt acordate potrivit prevederilor Regulamentului multisectorial privind ajutorul de stat regional pentru proiecte mari de investitii, regulament care se aplica acestui sector din martie 2003.
Societatile Daewoo Automobile Romania Craiova, Rocar Brasov, Roman Brasov, ARO Campulung si Mefin Sinaia au fost beneficiarii unui ajutor de stat care nu intra sub incidenta regulamentului, pentru ca fie se incadreaza sub pragul de minimis, fie ajutoarele au fost acordate in baza altor acte normative. In ceea ce priveste Mefin Sinaia, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a prezentat notificarea pentru ajutorul de stat dar, ca urmare a faptului ca informatiile prezentate au fost insuficiente, AVAS a retras notificarea, urmand sa o completeze cu date care sa demonstreze ca societatea este eligibila pentru a primi ajutor de stat. Consiliul a solicitat AVAS notificarea masurilor de ajutor de stat acordate catre Mefin Sinaia, urmand ca, in caz contrar, sa declanseze procedura de investigatie in vederea analizarii compatibilitatii masurilor respective.

Ajutor de stat de 279,1 milioane RON pentru Automobile Dacia

Potrivit unui comunicat al Consiliului, doar sapte firme intra sub incidenta prevederilor Regulamentului multisectorial privind ajutorul de stat pentru proiecte mari de investitii. Dintre acestea, numai Automobile Dacia a beneficiat, intre anii 2000 si 2004, de un ajutor de stat in cuantum de 2.045 de miliarde de lei (204,5 milioane de lei noi) pentru proiecte mari de investitii in sectorul auto, urmand ca pana la sfarsitul anului 2006 sa primeasca diferenta de facilitati, pana la 2.791 de miliarde lei (279,1 milioane lei noi). Ajutorul a fost avizat de Consiliul Concurentei si a constat in scutirea de la plata impozitului pe profit pana la 31 decembrie 2006 si scutirea de la plata taxelor vamale si a Taxei pe Valoarea Adaugata pentru achizitiile destinate realizarii de investitii, ajutorul incadrandu-se in plafonul intensitatii prevazut de regulament. Actiunea de monitorizare a vizat firmele Automobile Dacia, Daewoo Automobile Romania, Rocar, Roman, ARO, Mefin, Astra Bus, Subansamble Auto Pitesti, UAMT Oradea, Leoni Wiring System Bistrita, Hidrojet Breaza, Winner Ploiesti, Immagine Ploiesti, Freudeberg Flexibile de Frana Ploiesti, Adyimpex Prelmet Campina si Firenze Ploiesti.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.