De 16 ani, o mama isi cauta copilul

Drama unei femei din Bucuresti dureaza de peste 16 ani de zile si nici in ziua de astazi nu s-a incheiat. Totul a inceput in ziua de 19 februarie 1986 cand femeia a adus pe lume un baietel. Fortata de situatia financiara precara, ea si-a dus copilul la un centru de copii de pe raza sectorului 4 al Capitalei. Nu a vrut sa-l abandoneze, nu, a vrut sa il lase in ingrijirea altora doar pentru cateva luni, timp in care ar fi facut in asa fel incat sa-l poata lua acasa. Nu a mai avut insa ocazia. De la 3 ani i-a pierdut urma. Maria Cristea este o femeie de 43 de ani, gospodina si cu frica de Dumnezeu. Lucreaza cu ziua pe la diferite persoane si din putinul castigat isi duce traiul zilnic alaturi de copiii ei. Are un baiat, Florin, de 21 de ani si o fetita, Georgiana, de numai cativa anisori.
Cu mult timp in urma locuia impreuna cu barbatul ei in casa parinteasca, un apartament de 4 camere in sectorul 5 al Capitalei. Problemele ei au inceput sa apara o data cu venirea pe lume a primului copil. O ducea greu, dar nu se vaita, era fericita ca are un acoperis deasupra capului si cate ceva de pus pe masa. Punctul culminant al necazurilor ei a fost in momentul in care barbatul a parasit-o cand era deja gravida cu al doilea copil. Din cauza certurilor repetate a fost nevoita sa plece din casa parinteasca si sa-si caute o locuinta in alta parte. in data de 19 februarie 1986 a adus pe lume al doilea baiat la Maternitatea Polizu. Datorita situatiei in care se afla si mai ales a faptului ca nu avea o locuinta, a hotarat sa-si duca baiatul nou-nascut la o casa de copii pana cand isi va putea permite sa il ia acasa.
Cu o voce scazuta si presarata cu oftaturi, femeia isi incepe trista poveste. "Robert a crescut pana la varsta de 3 ani mai mult prin spitale si la casa de copii din strada Vaselor nr. 4. il vizitam cat de des puteam. Cand a implinit varsta de 3 ani am facut tot posibilul si din ce aveam i-am cumparat cate ceva si m-am dus sa-l vad. Cand am ajuns la casa de copii, secretara de acolo mi-a spus ca Robert este bolnav, ca este in carantina si ca nu pot sa-l vad. Am insistat si pana la urma m-au lasat sa-l vad asa prin-
tr-un geam. Era palid si imi facea cu mana... ma chema la el. A fost ultima data cand l-am vazut", ne-a declarat cu lacrimi in ochi Maria Cristea. Doborata de amintiri s-a asezat pe un scaun, a oftat din nou si si-a reluat firul povestirii.
"imi aduc aminte foarte clar ca si cum ieri s-au intamplat toate. Cand m-am intors sa-l vad, directoarea casei de copii din strada Vaselor nr. 4 mi-a propus sa-l dau spre adoptie, ca deja o familie de tineri se interesa de el si il vizita de mai multe zile. Am sarit ca arsa, nu am fost de acord cu asa ceva", povesteste femeia.



Maria n-a semnat actele de adoptie

"M-a rugat chiar sa iscalesc actele de adoptie. Nu am iscalit nimic si cand am cerut sa-l vad mi-a spus ca toti copiii sunt la un control medical de rutina si ca nu este acolo. Am plecat atunci cu gandul sa ma intorc chiar a doua zi, dar nu a fost sa fie asa... Din cauza faptului ca nu aveam o locuinta si ma zbateam sa obtin o locuinta sociala de la primaria de sector, ma purtau pe drumuri, eram si bolnava si aveam multe alte probleme, am tot amanat vizita la baiat. Dupa aproape un an m-am dus sa il vad. Aveam mare foc la inima. imi era tare dor de el. Am cerut sa-l vad si atunci cei din conducerea casei de copii mi-au spus ca Robert nu mai este la ei, ci a fost mutat in Valea Cascadelor la Casa de copii nr. 7, un fel de gradinita in care se invata si carte. Am plecat val-vartej. Cand am ajuns acolo m-am prezentat si am cerut sa-l vad. O secretara foarte amabila mi-a spus sa iau loc ca imi vor aduce baiatul. Dupa cateva minute a aparut o asistenta tinand de mana un copil. Nu mai era el, copilul care mi-l prezenta drept Robert. Nu era Robert al meu. La inceput nu m-am alarmat, am crezut ca se facuse o greseala, dar secretara mi-a scos dosarul baiatului si mi-a aratat ca baiatul este Cristea Robert, nascut in data de 19 februarie 1986, certificatul de nastere in original, in sfarsit toate actele baiatului meu. Ma uitam la actele din fata mea si nu mai stiam ce sa cred. Eram sigura ca nu este baiatul meu, desi el saracu' mi-a sarit de gat din prima clipa si mi-a spus "mama" . Secretara se uita la mine ca la o nebuna. Am sustinut de la bun inceput ca baiatul acela nu e baiatul meu. Am plecat si am incercat dupa puterile si priceperea mea sa imi caut copilul", ne-a mai spus femeia, vizibil afectata de aceste amintiri.
De atunci au trecut mai multi ani, timp in care femeia s-a dus saptamanal la casa de copii si de fiecare data i se prezenta acelasi baietel ca fiind Robert al ei.
Dezorientata, Maria apeleaza in cele din urma la ajutorul Directiei pentru Protectia Copilului din sectorul 5. Aici se intocmeste un dosar cu acest caz, iar asistentii sociali merg pe teren ca sa discute atat cu mama, cat si cu baiatul. La cererea mamei, in vara anului 2002, Robert a fost mutat la Centrul de Plasament Ciresarii 2, unde se afla si in prezent. Tot in aceasta perioada, Maria este supusa testului ADN pentru a se stabili clar daca este sau nu este mama baiatului. "Din examenele efectuate rezulta ca doamna Cristea Maria nu este mama baiatului din Centrul de Plasament", se scrie in fisa continand rezultatul testului.
Dupa ce si-a confirmat banuiala, Maria a incetat sa-l mai viziteze pe presupusul Robert la Centrul de Plasament Ciresarii 2. Ea este ferm convinsa ca adevaratul ei copil a fost dat spre adoptie impotriva vointei ei. Serviciul de Combatere a Crimei Organizate intra si el pe fir si demareaza o ancheta in paralel cu angajatii Directiei pentru Protectia Copilului din sectorul 5 al Bucurestiului.
Pana in prezent insa nimeni nu a reusit sa dea de urma adevaratului Cristea Robert. "Acum doua luni de zile am primit un raspuns de la politie. Nu au gasit nimic. Vreau macar sa stiu ca e in viata si ca e bine acolo unde este. in speranta ca il voi gasi, am apelat si la dumneavoastra si nu am de gand sa ma opresc aici. Voi face in continuare tot ce pot ca sa-l gasesc", ne-a mai spus in incheiere mama baiatului "ratacit" pe drumul dintre doua centre de plasament.

---

Despre autor: