Crearea celei mai puternice companii de creditare si consiliere financiara din Romania este o idee nascuta la sfarsitul anului trecut, la un pranz de afaceri, intre doi prieteni. Este vorba de Dan Ostahie si Steven van Groningen - presedintii Altex s

Crearea celei mai puternice companii de creditare si consiliere financiara din Romania este o idee nascuta la sfarsitul anului trecut, la un pranz de afaceri, intre doi prieteni. Este vorba de Dan Ostahie si Steven van Groningen - presedintii Altex si Raiffeisen Bank, care, increzatori in propria intuitie si cercetarile de piata, si-au pus in joc toate abilitatile si resursele pentru a pune pe roate afacerea. Intr-o perioada in care toata lumea vorbeste despre limitarea creditelor, a lansa o societate care are drept principal obiect de activitate exact acest lucru poate parea o nebunie.
Daca e sau nu asa doar timpul o va spune. Deocamdata, insa, argumentele aduse in favoarea proiectului par mai mult decat solide: orice limitari administrative ar aparea cererea ramane puternica, iar diferentele de abordare si paleta de servicii sunt, macar ca intentii complet diferite fata de orice altceva exista acum pe piata.

O investitie de pana la 20 de milioane de euro

Compania Altex si Raiffeisen Bank Romania au semnat acordul privind infiintarea societatii de credit de consum Credex Finantari, investitiile preconizate de actionari in urmatorii ani fiind de 20 milioane de euro, a declarat, marti, presedintele grupului Altex, Dan Ostahie.
Actionarul majoritar al Credex Finantari SRL este compania Altex Impex SRL, in timp ce Raiffeisen Bank Romania va detine o participatie minoritara.
"Capitalul social este de trei milioane de euro si va fi majorat, in functie de evolutia si necesitatile companiei, pana la 20 milioane de euro. Pana la sfarsitul acestui an, Credex va fi transformata in societate pe actiuni, iar capitalul va creste la sapte milioane de euro", a adaugat Ostahie.

Din septembrie, Credex va fi prezenta in Media Galaxy

Potrivit oficialului Altex, Credex Finantari SRL mizeaza pe un volum al afacerilor de peste 100 milioane de euro in anul 2006. "Pentru acest an, obiectivul principal este definitivarea companiei, a metodologiilor de lucru si organigramei. Intr-o prima faza, Credex va fi prezenta doar in reteaua de magazine Media Galaxy, urmand ca din 2006 extinderea sa aiba loc in toate magazinele Altex", a mai spus Ostahie.
La randul sau, presedintele Raiffeisen Bank Romania, Steven van Groningen, a afirmat ca ideea privind infiintarea unei societati de credit de consum a aparut in luna decembrie 2004. "Raiffeisen Bank a decis sa se asocieze cu Altex pentru a intra pe aceasta piata. In Credex Finantari, fiecare actionar vine cu atuurile lui: reteaua magazinelor Altex atrage un flux constant de clienti, iar banca aduce know-how si resurse de finantare", a spus Van Groningen, care a adaugat ca noua societate va colabora si cu alte retele de magazine.

De unde diferentierea

In primul rand, ar fi vorba de "pedigree"-ul companiei, dupa cum spunea Ostahie: ambii "parinti" sunt campioni pe segmentul lor, iar piata are un potential urias.
Acesta este, desigur, un lucru important, mai ales daca ne gandim la asigurarea resurselor si infrastructurii necesare dezvoltarii afacerii. Dar este oare de ajuns sa ai finantare si o retea de magazine extinsa pentru a avea succes? Din insistenta cu care reprezentantii Altex si Raiffeisen ne-au vorbit despre valorile si ideile pe care le vor promova Credex, am inteles ca raspunsul este intr-adevar, nu.
In primul rand este vorba de o cercetare privind asteptarile pe care le au romanii atunci cand vor sa contracteze un credit intr-un magazin. Iar mai apoi, este vorba de dorinta Credex de a promova o relatie pe termen lung cu clientii sai, care sa nu se limiteze doar la intalnirea din momentul semnarii contractului de imprumut.
Un prim indiciu ar fi dorinta de a combina avantajele creditului de consum din magazine - rapiditate, accesibilitate, minimum de documente - cu cele oferite de banci: costuri scazute, flexibilitate, sume mai mari.
De altfel, Ruxandra Voda si Dan Ostahie spuneau ca aceia care vor alege Credex vor intalni in magazine nu un simplu angajat care sa le ofere informatii, ci un "consilier de viata". Ce inseamna acest lucru? Din motive ce tin, poate, de lunile care se vor mai scurge pana la prima zi de activitate efectiva a firmei, detaliile au fost destul de putine. Nu va asteptati, insa, ca acest consilier de viata sa fie vreun consilier... marital, dar nici un simplu indrumator catre marca potrivita de frigider. Sigur este ca actionarii Credex au planuri mari, intrucat serviciile asigurate de consilierii "de viata" ar urma sa fie "exportate" si in afara magazinelor Media Galaxy si Altex.

"Pedigree"-ul

Grupul Altex, care include retelele de magazine Altex, Altex Megastore si Media Galaxy, a incheiat anul 2004 cu vanzari de peste 170 milioane de euro. Primele sase luni ale acestui an au adus retailerului de produse electronice si electrocasnice vanzari de 137 milioane de euro, valoare dubla comparativ cu acelasi interval din 2004.
Raiffeisen Bank ocupa pozitia a treia in sistemul bancar romanesc, cu active de peste doua miliarde de euro si o cota de piata de 9,2% la sfarsitul anului 2004.
Banca are 204 unitati teritoriale si peste 1,5 milioane de clienti de retail, dintre care peste 96.000 IMM-uri si circa 3.500 de companii mari. In 2004, banca a raportat un profit net de 28,1 milioane de euro. Potrivit estimarilor Altex, valoarea pietei interne a produselor electrocasnice si electronice s-a situat la 750-800 milioane de euro in 2004, pentru acest an previziunile indicand un nivel al vanzarilor de 900-1.000 milioane de euro.
Principalele societati de credit de consum din Romania sunt Credisson, preluata recent de un fond al BNP Paribas, Euroline Retail Service Romania - lansata de Fondul Romano-American de Investitii si lantul Domo, Estima Finance - detinuta de BRD Société Générale.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.