Denominarea nu a reusit sa capteze, saptamana trecuta, interesul investitorilor pentru piata, acestia dovedind ca au predilectie pentru tranzactii doar in conditii de volatilitate ridicata a pietei si pe fondul unor informatii clare.
Valoarea

Denominarea nu a reusit sa capteze, saptamana trecuta, interesul investitorilor pentru piata, acestia dovedind ca au predilectie pentru tranzactii doar in conditii de volatilitate ridicata a pietei si pe fondul unor informatii clare.
Valoarea totala a schimburilor pietei a fost la mai putin de jumatate din cea a ultimei saptamani de piata din luna iunie, in saptamana curenta realizandu-se tranzactii de 45,9 milioane de RON. Media zilnica a valorii transferurilor a coborat catre nivelul de 8,27 milioane RON/sedinta, SIF-urile si Petrom captand majoritatea schimburilor.
Toti indicii pietei au avut evolutii pozitive in saptamana analizata, exceptia fiind reprezentata de BET-FI, care s-a depreciat puternic. Indicele BET a urcat cu 2,49 la suta in saptamana analizata, motorul cresterii acestuia fiind reprezentantele sectorului petrolier: Petrom si Rompetrol Rafinare Constanta. Indicele BET-C a castigat 2,42 la suta, aceiasi doi emitenti aducand un aport semnificativ la aceasta evolutie. Indicele BET-FI a scazut cu 6,23 la suta, investitorii cedand cel mai probabil SIF-uri pe fondul crizei politice actuale ce impinge termenul de ridicare a pragului de catre Camera Deputatilor catre o perioada mai indepartata. Cei mai fericiti au fost, saptamana trecuta, actionarii Rafinariei Astra Ploiesti, cotatia acestui emitent urcand cu 20,68 la suta, urmati de cei ai Policolor Bucuresti (PCL), cu un plus de 17,65 la suta, si de actiunile Oltchim Ramnicu Valcea, cu o apreciere saptamanala de 9,29 la suta. In saptamana analizata, cele mai afectate au fost actiunile Petrolexportimport Bucuresti, acestea pierzand 14,72 la suta, urmate de cele ale Electroputere Craiova, cu un minus de 13,04 la suta si de cele ale Sinteza Oradea, cu 11,06 la suta. Dupa ce reluarea tranzactionarii in urma realizarii denominarii monedei nationale nu a adus nimic spectaculos, investitorii autohtoni fiind greu de scos din apatie fie si de un astfel de eveniment, piata a reusit sa se invioreze putin pe finalul saptamanii, insa, din pacate, pe fondul unor stiri politice negative. Astfel, demisia Guvernului si atentatele de la Londra nu au lasat indiferenti investitorii, acestia preferand sa vanda SIF-uri pe fondul indepartarii vizibile a termenului la care pragul va fi ridicat de Camera Deputatilor. "Senatul Romaniei a ridicat pragul de detinere la 1 la suta la SIF-uri, investitorii asteptand reluarea sesiunii parlamentare la toamna pentru a vedea daca Camera Deputatilor, cea decizionala, va trece acest proiect si daca acest mult dorit deziderat va fi realizat intr-un final dupa ani buni de asteptare. Insa, demisia Guvernului si dorinta de declansare a alegerilor anticipate in toamna inseamna pentru investitori o amanare a dezbaterii in Camera Deputatilor a acestui subiect, acestia luand o decizie de vanzare masiva a SIF-urilor fara a tine cont ca rezultatele financiare ale acestora sunt bune", arata Razvan Pasol, director general al SSIF Intercapital Invest. Motorul aprecierii indicilor au fost emitentii din sectorul petrolier, unde au aparut in piata investitori puternici ce au urcat cotatiile acestora cu 5-6 la suta, interesul fiind cel mai probabil legat de asteptarile pozitive pentru rezultatele semestriale. "Avand in vedere instabilitatea politica actuala si posibilitatea amanarii intrarii Romaniei in UE cu cel putin un an, consideram ca investitiile la Bursa ar trebui sa se faca cu prudenta pana la rezolvarea conjuncturii politice actuale, investitorii trebuind sa tina cont in primul rand de performantele economice ale emitentilor", avertizeaza analistul citat. Atat Petrom, cat si Rompetrol Rafinare Constanta au contribuit esential la aprecierea indicilor pietei, pe ambii emitenti existand cumparatori importanti care au achizitionat pachete insemnate de actiuni, ducand cotatiile acestor emitenti in topuri: 0,44 RON la Petrom si 0,08 RON la Rompetrol Rafinare Constanta. Volumele au fost, de asemenea ridicate, Petrom fiind cel mai lichid emitent de la cota Bursei, cu o cota de piata de 27,6 la suta din valoarea totala a schimburilor. La Rompetrol au aparut ordine masive de cumparare in sedinta de vineri, 8 iulie, ordine ce au inchis cotatia rafinariei aproape de maxim, semn ca ascensiunea ar putea continua.

Scandalul MTS Leasing a dus cotatia Impact spre un minim al ultimilor doi ani

Cu toate ca solutia de finantare oferita de MTS Leasing nu a fost aleasa decat de o mica parte a clientilor Impact, cotatia acestui emitent a continuat sa scada. In sedinta de vineri, 8 iulie, a fost atins un nou minim al acestui emitent, de 0,36 RON/actiune, pret sub care Impact nu a mai scazut din 19 septembrie 2002. Pentru saptamana in curs, brokerii preconizeaza continuarea evolutiilor volatile ale pietei, urmand ca, spre sfarsitul acestei luni, Bursa sa se redreseze pe fondul apropierii perioadelor de raportare a rezultatelor financiare pe primul semestru al anului. De asemenea, acestia se asteapta la o continuare a interesului pentru sectorul financiar si petrolier.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.