Horatiu Malaele: ''Nu stiu ce inseamna notiunea de fericire!''

L-am prins pe Horatiu Malaele inainte de a pleca la Paris, unde urma sa zaboveasca doua saptamani, pentru a deschide portile unui festival de film romanesc. Asa am descoperit ca, chiar si atunci cand nu joaca, Malaele reuseste, pur si simplu, sa te fascineze.
Hora, cum il striga prietenii, este actor, regizor, grafician, dar si sot si tata. Familia si viata lui privata raman insa pe un loc secund, si asta pentru ca marelui actor nu ii prea place sa vorbeasca despre lucrurile din spatele cortinei.

- Care dintre ipostazele artistice va caracterizeaza cel mai bine, aceea de actor, regizor sau caricaturist?

- In ceea ce ma priveste, nu as putea sa gasesc niste hotare, desi sunt niste meserii total diferite. Nu sunt mai atasat de una sau de cealalta. Asta din perspectiva mea, pentru ca din cea a publicului sunt perceput mai degraba ca actor.

- Cum a inceput pasiunea dv. pentru caricatura ?

- E o chestie destul de lunga si de anosta ca poveste. Eu am venit spre Bucuresti cu gandul nobil sa dau la Arte Plastice. Faceam niste cursuri pregatitoare si apoi am avut sansa (sansa mea si nesansa dumneavoastra!) sa vad niste spectacole chiar aici, la Teatrul Bulandra, lucru care m-a determinat sa cred ca as putea face si eu aceasta meserie. Am renuntat la ideea mea nobila de care pomeneam mai la deal si am dat la Actorie. Am intrat si, evident, nu am putut renunta la meseria de pictor - cum o consideram eu atunci.
Am debutat prin a face uleiuri, iar mai tarziu acuarela. Am incercat sa ma disciplinez si sa le fac pe amandoua, insa era foarte greu, chiar imposibil. Atunci am recurs la un subterfugiu, am trecut pe domeniul graficii, pentru ca ma amuza mult caricatura. Din caricatura in caricatura, am ajuns sa scot doua reviste. Am infiintat o Casa a caricaturii, pe care am numit-o "Husi Misi", si care a supravietuit pana acum cativa ani, si sunt pe cale sa scot o noua publicatie ce se va numi Humour.

- Cum reusiti sa va pastrati optimismul? Sunteti un om fericit?

- Nu stiu ce inseamna notiunea de fericire. Sunt un om obisnuit. Cum spuneam intr-o carte, pe care am publicat-o acum vreo doi ani, sunt un om care incearca sa comunice cu lumea; nu vreau sa fiu nici optimist, nici tragic, nici comic, vreau doar sa ma simt bine in pielea mea, cum zice francezul.

- Aveti multi dusmani ?

- Nu am multi. Am cativa, dar statornici. Mi-e drag ca ii stiu, sunt usor de depistat si usor de detestat. De distrus nu vreau sa-i distrug, pentru ca e bine sa pastrezi un oarecare echilibru intre prietenie si dusmanie.

- Exista vreo persoana care v-a indreptat pasii pe vreun drum?

- In mod categoric, mizam pe un nu, dar asa, daca ma uit putin in istoria vietii mele, exista un om care, din pacate, nu se mai afla printre noi. Acest om s-a numit Nicu Gheorghe. El m-a fortat sa cred ca sunt un bun desenator, lucru pentru care m-am si apucat sa fac meseria asta, desi pana la acea ora eram cel mai prost in ale desenului.

- Care dintre personajele pe care le-ati jucat va este mai aproape de suflet?

- Nu am asa ceva. Chiar daca spectacolul e mai slab, tu, ca actor, te atasezi atat de tare de personaj incat il vezi ca pe propriul tau copil; e greu sa-ti placa unul mai mult decat celalalt. Ca sa ai izbanda mai mare intr-un rol presupune sa ai un esec in celelalte, iar eu nu cred ca am avut esecuri majore.

- Ati fost vreodata cenzurat?

- De multe ori. Am trait intr-o perioada in care cenzura statea cu bata in mana.

- Veti mai face film?

- Am facut cateva filme interesante. Acum nu-mi dau seama, poate ca erau interesante din punctul meu de vedere, pentru ca erau niste personaje mai altfel decat facusem pana la ora aia, am cateva proiecte cu Serban Marinescu si un proiect personal care sper sa prinda.

- Ati intra in politica?

- Niciodata. E un lucru paralel, desi dusmanii mei m-au impins in tot felul de partide, mai de stanga, mai de dreapta, mai legionare, mai securiste.

- Ce apreciati mai mult: femeile, arta sau chefurile?

- Mi-e greu sa ma pronunt. E ca si cum ai aduna merele cu perele. Evident, pentru ca sunt subjugat intr-un fel de meseria asta, as spune ca arta.

- Mai pot fi cucerite femeile cu poezia in ziua de azi?

- Bineinteles. Am chiar un prieten care a ramas crai, un crai batran care stie enorm de multe poezii si care a cucerit foarte multe femei prin aceasta advertenta pe care o are pentru poezie si pentru romantism. O perioada fasta a umanitatii a fost cea romantica. Eu cred ca lumea se va reintoarce, intr-o alta forma, la romantism.

- Cum v-ati intalnit jumatatea?

- Cum spune o vorba, am cunoscut-o intamplator, nu pot invinui pe nimeni.

- Ati regretat vreodata?

- Nu. Niciodata. Si suntem impreuna de douazeci de ani. Este o femeie extrem de inteligenta, cu care ma impac foarte bine.

- V-ati lasat greu insurat?

- M-am casatorit destul de tarziu sau poate prea devreme. M-am casatorit la 33 de ani. Nu stiu daca este o varsta ideala a casatoriei, cert este ca atunci am simtit eu nevoia sa o fac.

- De ce credeti ca se tem barbatii de casatorie?

- Nu cred ca se tem. E o zbenguiala asa, adolescentina, care se prelungeste putin in maturitate. Poate ca e bine sa fie asa sau poate ca nu e bine. Nu stiu ce sa zic, depinde. Chimia asta a casatoriei e de foarte mult nefasta, asa incat e bine sa te urci in trenul care trebuie.

- Jucati teatru si in afara scenei?

- Nu. De foarte multe ori, in mod subiectiv, publicul confunda cele doua planuri ale actorului. Ori le confunda, ori are sentimentul ca unul il transcende pe celalalt. Nu are nici o legatura. De exemplu, un actor care il joaca pe Einstein nu are nimic din personalitatea lui, ci doar faptul ca au coabitat intr-un spectacol.

- Ati regretat vreodata ca v-ati nascut in Romania?

- Nu. Nici pomeneala. Sunt, asa cum spunea Petre Tutea, un roman absolut.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe