Chiar daca presedintele Basescu s-a suparat pe presa romaneasca fiindca a scormonit prea mult in adancul rapirii petrecute la 28 martie, si presa occidentala s-a preocupat de aspectele neclare ale disparitiei lui Florence Aubenas. Cele doua cazuri au

Chiar daca presedintele Basescu s-a suparat pe presa romaneasca fiindca a scormonit prea mult in adancul rapirii petrecute la 28 martie, si presa occidentala s-a preocupat de aspectele neclare ale disparitiei lui Florence Aubenas. Cele doua cazuri au multe elemente comune care, involuntar, nasc alte semne de intrebare. Peste toate acestea exista insa o certitudine: serviciile secrete romane si franceze au colaborat indeaproape, iar meritul partii romane a fost recunoscut ieri de premierul francez.

* Ambele grupuri au avut cate un ghid irakian, cu studii in strainatate. Mohammad Munaf a studiat in Romania, dar s-a stabilit aici doar in urma cu cativa ani, dupa o perioada petrecuta in SUA. S-a apropiat teribil de mult de sirianul Omar Hayssam, unul din cei mai bogati oameni ai Romaniei ultimilor 15 ani, apropiat al PSD, dar si un om asupra caruia plana banuiala ca e ofiter sub acoperire al Siriei la Bucuresti. Relatiile celor doi erau atat de stranse incat Omar il numea pe Munaf "fratele meu" si transferase cea mai mare parte din avere pe numele acestuia. Hussein Hanoun are si el o viata "interesanta". Conform cotidianului elvetian "Le Temps", Hanoun e suspectat ca ar fi implicat in punerea la cale a rapirii lui Florence Aubenas, dar si in cea a fostilor ostatici, jurnalistii francezi Christian Chesnot si Georges Malbrunot. Hanoun a facut studii in Franta in anii '80, a devenit pilot si a lucrat in armata lui Saddam. si Munaf, si Hanoun au "disparut" dupa eliberarea ostaticilor, ambii ramanand la Bagdad, in "grija" autoritatilor americane si, respectiv, franceze.

* Atat rapirea, cat si eliberarea jurnalistilor romani si a lui Florence Aubenas s-au petrecut aproape identic.

* Autoritatile celor doua tari, Romania si Franta, au avut aceeasi atitudine dupa eliberarea os-taticilor. Reprezentantii acestora i-au prelucrat pe cei eliberati ce au voie sa spuna si ce nu, sub motivul ca acolo se mai afla si alti ostatici.

* Data de 1 aprilie e semnificativa in ambele cazuri. in acea zi, conform agentiilor de presa straine, secretarul general al "Reporters Sans Frontieres", Robert Menard, a anuntat ca portretele celor trei ziaristi romani aflati in captivitate in Irak - Marie Jeanne Ion, Sorin Dumitru Miscoci si Ovidiu Ohanesian - vor fi afisate intr-o piata centrala din Paris. Tot la 1 aprilie, directorul ziarului francez "Liberation" (unde lucreaza Florence Aubenas) a subliniat ca "nu se face nici o diferenta" intre situatia ziaristilor romani si cazul ziaristei franceze. in ambele cazuri nu a fost formulata nici o revendicare. Desi nu trecusera decat patru zile de la rapirea romanilor, tatal ziaristei franceze si-a exprimat si el solidaritatea si compasiunea in legatura cu situatia jurnalistilor romani luati ostatici la Bagdad.

* Siria apare in peisaj la data de 4 aprilie. Uniunea Jurnalistilor Arabi cere in acea zi eliberarea i-mediata a patru jurnalisti, trei romani si unul francez, rapiti in Irak. Informatia apare pe pagina electronica a Syrian Arab News Agency (SANA).



Basescu confirma ca cei sase au stat impreuna

Presedintele Basescu a confirmat luni seara la Ambasada Frantei la Bucuresti ca jurnalistii romani au stat captivi impreuna cu Florence Aubenas si ghidul ei. Pentru Libertatea, presedintele a afirmat: "Ziaristii nostri n-au mintit cand au povestit ce au povestit, dar s-au grabit pentru ca acolo mai sunt si alti ostatici. Lui Aubenas i s-a spus sa nu vorbeasca din acest motiv. Marele adevar e ca ai nostri, de bucurie si pentru ca aveau nevoie sa se descarce de ceea ce tineau in ei, au vorbit, desi era bine sa nu vorbeasca". Aceeasi confirmare venise, la Paris, si din partea ministrului de externe francez.



Aubenas neaga captivitatea alaturi de romani

Jurnalista de la "Liberation", Florence Aubenas, care a fost rapita in Irak pe 5 ianuarie, a continuat ieri sa nege ca s-a aflat in captivitate alaturi de ziaristii romani.
in prima ei conferinta de presa sustinuta de la repatrierea in Franta, Aubenas a povestit cronologic cosmarul trait in Irak. impreuna cu ghidul sau, Hussein Hanoun, ziarista a fost inchisa intr-o pivnita. Era legata la ochi si la picioare si nu i se dadea voie decat de doua ori pe zi la toaleta. La pranz i se aducea o farfurie de orez. Dupa primele cinci zile, a fost scoasa din pivnita si i s-a zis ca o vor numi "Leila". A fost supusa unui interogatoriu, pe care l-a caracterizat drept un "proces". I s-au pus "o gramada de intrebari, care veneau in avalansa". Dupa acest episod s-a reintors in pivnita. "Numaram pasii pe care ii auzeam. Pe jos era o rogojina chinezeasca si nu aveam voie sa ma misc de acolo. Am fost si pedepsita pentru ca ma miscam mult", a mai relatat Aubenas. A mai parasit pivnita dupa alte zece zile. "Mi s-a spus: "Leila, la toaleta!" si pe urma mi s-a spus ca voi vorbi cu seful, un anume "Hadgi". Aveam si mainile legate, eram cu fata la perete si mi s-a spus: "Iata, nu se ajunge la nici o intelegere cu ambasada voastra, vom face o inregistrare video"", a mai afirmat ziarista.

Rapitorii i-au spus pe un ton nervos ca are "valoare zero ca ostatica"

De ziua ei, pe 6 februarie, a fost din nou scoasa sa vorbeasca cu "seful". L-a intrebat ce grupare reprezinta si i-a zis ca este mujahedin. in acea zi i-au fost date chipsuri sa manance. A fost intrebata daca stie adresa de e-mail a presedintelui Jacques Chirac, dar nu i-a putut ajuta. "Mi s-a spus atunci: "Nu aveti valoare ca ostatica, nu intelegeti nimic!"", si-a reamintit ea.
in ce-i priveste pe ziaristii romani, Aubenas a declarat: "Eu am fost detinuta cu Hussein - asta e tot ce pot sa spun".
Ziua eliberarii si-o aminteste perfect: "Am primit haine, am fost invitati sa luam un ceai. Ni s-au inapoiat lucrurile si ni s-a dat de mancare. Nu-mi venea sa cred. Credeam ca e o gluma".


Despre autor:

Libertatea

Sursa: Libertatea


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.