Ceferistii nu pot primi salarii mai mari din cauza datoriilor de aproape 20.000 de miliarde de lei pe care le inregistreaza Compania Nationala CFR SA

Gheorghe Dobre ii avertizeaza pe liderii federatiilor din feroviar sa nu cada in paca
Ceferistii nu pot primi salarii mai mari din cauza datoriilor de aproape 20.000 de miliarde de lei pe care le inregistreaza Compania Nationala CFR SA

Gheorghe Dobre ii avertizeaza pe liderii federatiilor din feroviar sa nu cada in pacatul de a face o greva care le va aduce prejudicii. Replica sindicalistilor nu a intarziat: "in loc sa dea astfel de sfaturi, dl ministru ar face mai bine sa gaseasca solutii pentru iesirea din criza", a afirmat Gheorghe Popa, liderul Federatiei Miscare-Comercial.
Ministrul Transporturilor, Constructiilor si Turismului, Gheorghe Dobre, i-a avertizat, marti, pe sindicalistii din sectorul feroviar sa nu "cada in pacatul de a face o greva" care sa le aduca prejudicii. Gheorghe Popa, presedintele federatiei care la inceputul saptamanii a renuntat la declansarea grevei generale, considera ca afirmatiile ministrului Transporturilor nu fac decat sa sporeasca neincrederea de care liderii de sindicat se bucura in randul salariatilor din feroviar. "E posibil ca oamenii sa se intoarca chiar si impotriva noastra. Dl ministru ar trebui sa fie mai prudent cand face astfel de declaratii pentru ca isi asuma un risc prea mare. Sper sa nu ajunga in situatia in care trenurile nu vor mai circula deloc", a adaugat Gheorghe Popa.
"Mesajul meu pentru sindicalisti este sa nu cada in pacatul de a face o greva care le va duce prejudicii. Eu consider ca trenurile trebuie sa circule 100%", a spus Gheorge Dobre. El a aratat ca a prezentat reprezentantilor sindicalistilor "o oferta" pe care acestia o analizeaza, insa nu a dorit sa precizeze care este propunerea ministerului. "Le transmit sa-si continue activitatea, sa tina cont de oferta noastra si ca trebuie sa asigure in primul rand siguranta pe calea ferata", a spus Dobre, care a mentionat ca ministerul ar putea ataca in instanta greva sindicalistilor. Dobre a precizat ca negocierile vor continua in cursul zilei de marti si, posibil, in noaptea de marti spre miercuri.
Ministrul a reafirmat ca, la finele anului trecut, Compania Nationala CFR SA avea datorii de 19.900 de miliarde de lei, din care 4.350 de miliarde de lei reprezinta restante din impozitele retinute la sursa. "Acest lucru inseamna ca s-au luat banii de la salariati si nu s-au varsat la buget, asigurarile sociale, de sanatate etc. De aceea nu poate fi facuta in acest an nici o crestere salariala si nici suplimentarea numarului de tichete de masa", a spus Dobre.
Angajatii din miscare-comercial (controlorii de bilete, impiegatii de miscare si casierele) au renuntat la greva generala dupa ce administratia cailor ferate a decis sa acorde tichete de masa, in timp ce alte patru organizatii isi mentin decizia de a opri lucrul, incepand de miercuri, pentru a obtine o crestere a salariilor cu zece la suta. Astfel, mecanicii de locomotiva, precum si angajatii din comunicatii feroviare si cei din depouri isi mentin decizia de a opri lucrul, incepand de miercuri, nemultumiti de refuzul administratiei de a le creste salariile cu zece la suta. Principalele revendicari vizeaza cresterea salariilor, acordarea tichetelor de masa pentru fiecare zi lucratoare si imbunatatirea conditiilor de munca.
Pe de alta parte, ministrul Transporturilor a mai spus ca a formulat plangeri penale impotriva conducerii Companiei Nationale CFR SA din perioada 2002-2004, dupa ce a constatat mai multe nereguli in activitatea societatii. "Am facut plangeri penale pentru vechea conducere a cailor ferate, din anii 2002-2004. Organele abilitate trebuie sa faca cercetari", a spus Dobre intr-o conferinta de presa. Potrivit acestuia, Compania Nationala CFR avea, la finele anului trecut, datorii de 4.350 de miliarde de lei, suma care reprezinta sume aferente impozitelor si taxelor cu retinere la sursa. Conform acestuia, compania a ajuns in aceasta situatie dupa ce, in perioada 2002-2004, a detasat 6.000 de salariati la cateva filiale si a achitat angajatilor salariile nete, fara plata impozitelor aferente. "Aceasta este, dupa parerea mea, o inginerie financiara", a apreciat Dobre. El a acuzat si disponibilizarile realizate in sectorul feroviar in perioada anterioara preluarii conducerii Ministerului de resort de la Miron Mitrea, actualul secretar general al PSD. "Au fost disponibilizari negandite. Mecanicii de locomotiva sau impiegatii au fost obligati, in urma disponibilizarilor, sa efectueze foarte multe ore suplimentare. La un moment dat se efectuau un milion de ore suplimentare, un numar imens", a spus ministrul Transporturilor.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.