Inainte de noile inundatii, temperaturile ridicate din ultimele zile si presiunea atmosferica au dus la decesul mai multor persoane. Astfel, in judetul Buzau, cinci persoane, majoritatea cu varste cuprinse intre 50 si 60 de ani, au decedat din cauza
Inainte de noile inundatii, temperaturile ridicate din ultimele zile si presiunea atmosferica au dus la decesul mai multor persoane. Astfel, in judetul Buzau, cinci persoane, majoritatea cu varste cuprinse intre 50 si 60 de ani, au decedat din cauza temperaturilor ridicate, unele dintre ele fiind cunoscute drept bolnavi cronici. Serviciul Judetean de Ambulanta Buzau a primit mai multe sute de apeluri, in special din partea cardiacilor, a celor cu afectiuni respiratorii, din partea nevroticilor, a celor cu ciroza, afectati de caldura fiind si diabetici si cei care au baut peste masura, multi dintre ei intrand in coma alcoolica.
Si o femeie din orasul Zlatna, judetul Alba, a murit marti, din cauza insolatiei, dupa ce lucrase alaturi de sotul sau pe un teren agricol. Lucretia Boca, in varsta de 48 de ani, a lucrat timp de mai multe ore impreuna cu sotul sau pe un teren agricol. La un moment dat, femeia a inceput sa se simta foarte rau, fiind transportata la Spitalul din Zlatna, iar de acolo a fost trimisa in coma la Spitalul JudeteanAlba, unde a murit in scurt timp. Medicii au stabilit ca moartea acesteia a fost urmare a insolatiei, femeia stand prea mult in soare fara sa se protejeze. Acesta este cel de-al doilea deces din cauza insolatiei inregistrat in Alba, dupa ce saptamana trecuta un barbat a fost gasit mort pe un camp tot din cauza expunerii indelungate la soare.
O femeie in varsta de 70 de ani, din localitatea vasluiana Cristesti, a murit pe camp, marti dupa-amiaza, in timp ce se afla la prasit, din cauza caldurii excesive. Solicitat de catre o ruda a femeii cu care aceasta se afla la muncile agricole, echipajul de la Ambulanta nu a mai avut ce face pentru a o salva. Potrivit cadrelor medicale, batrana a murit in urma unui accident vascular cerebral.
Canicula din ultimele zile a facut prima victima in judetul Suceava, informeaza Rompres. C.P., de 36 de ani, din Dumbraveni, a decedat in timp ce se afla pe camp la munci agricole. Barbatul, care stia ca sufera de o afectiune cardiaca, a nesocotit temperatura ridicata de afara si a stat toata ziua in soare. Cadrele medicale de la Serviciul Judetean de Ambulanta Suceava au precizat ca tanarul suferea de o afectiune a inimii care nu a fost tratata si care, coroborata cu temperaturile ridicate, a condus la deces.
Pe de alta parte, un barbat din Municipiul Blaj, judetul Alba, a murit dupa ce a fost lovit de un trasnet in timp ce se afla in podul casei, incercand sa repare acoperisul, informeaza Mediafax. Potrivit Biroului de Presa al Inspectoratului Judetean de Politie Alba, Doru Ovidiu Brumar, in varsta de 47 de ani, s-a urcat marti seara in podul casei pentru a repara acoperisul stricat de o furtuna puternica. La un moment dat, un trasnet a lovit acoperisul locuintei, barbatul fiind si el surprins de descarcarea electrica. Acesta a murit pe loc, fiind ulterior descoperit de membrii familiei.
Doua persoane si-au pierdut viata, marti seara, in comuna gorjeana Negomir, dupa ce au fost lovite de un fulger, a declarat primarul localitatii, Ion Gruiescu. Acesta a afirmat ca exista si o a treia victima a fulgerului, un barbat fiind ranit si internat la spitalul din Targu-Jiu cu diferite arsuri. Potrivit primarului Gruiescu, una dintre victime se numeste Ion Cauc si avea 44 de ani. Cealalta victima se numeste Loredana Uzuru si avea 23 de ani. Cei trei se aflau la sapat pe camp si au fost surprinsi de o furtuna iscata din senin.
Din nou inundatii
Ploile cazute in ultimul interval au provocat noi pagube, in localitati din opt judete ale tarii, se arata intr-un raport al Ministerului Mediului si Gospodaririi Apelor (MMGA).
Pana ieri dimineata, in judetul Arad, ploile in aversa au inundat doua case, doua sere, 113 anexe gospodaresti, 300 ha de teren agricol, 22 de poduri si podete si peste 7 km de drum comunal din localitatile Beliu, Bochia, Secaci si Hasmas. Pe de alta parte, Electrica Arad a anuntat ca furtuna a lasat in bezna pe timpul noptii 30 de localitati. In judetul Alba, doua drumuri nationale si mai multe drumuri judetene si comunale au fost blocate in urma inundatiilor si a alunecarilor de teren produse in noaptea de marti spre miercuri, informeaza Mediafax. DN 74 a fost inundat si acoperit cu aluviuni pe o distanta de aproape 3 km, in apropierea orasului Zlatna. DN 67 C a fost acoperit de aluviuni in zona comunei Sugag, fiind blocata circulatia spre localitatea Tau-Bistra. Tot in zona Sugag, o viitura puternica a afectat drumul judetean 106 E si a blocat circulatia spre localitatea Dobra. In judetul Brasov, precipitatiile si revarsarea paraurilor Valea Popii si Valea Seaca au provocat inundarea a 110 anexe gospodaresti din localitatea Budila. In localitatea clujeana Poieni au fost inundate doua subsoluri. In judetul Neamt, aversele de ploaie, grindina si revarsarea paraurilor Caldarii, Caselor, Ungureni, Lesului Barnarel si Sarpelui, au afectat doua podete din localitatea Agapia si patru retele electrice din localitatile Costisa, Zanesti si Roznov. In judetul Suceava, din cauza precipitatiilor, grindinei si revarsarii paraului Colacu, au fost afectate, in total, doua case, 17 anexe gospodaresti, 7 drumuri comunale, un drum national si unul forestier, o aparare de mal, 18 podete, 14 ha de teren agricol si doua obiective socio-economice. In judetul Timis, ca urmare a precipitatiilor sub forma de aversa si a scurgerilor de apa de pe versanti, in localitatea Tomesti au fost afectate trei anexe gospodaresti si o aparare de mal. In judetul Covasna, aproximativ 100 de gospodarii din comuna Turia, 30 de case si circa 30 ha de culturi agricole au fost inundate marti seara, in urma unei ploi abundente, informeaza Mediafax. Din cauza ploii, debitul paraului Turia a crescut si apele lui au intrat in gospodarii, dar au inundat si fantanile din comuna. Conducerea Directiei de Sanatate Publica Covasna recomanda locuitorilor din aceasta zona sa nu consume apa din fantanile afectate.
Muresul a iesit din matca
Zeci de localitati din judetul Mures au fost afectate de inundatiile produse in ultimul interval de timp, sute de case si gospodarii fiind afectate de ape, iar zeci de persoane fiind evacuate din locuintele care se pot prabusi in orice moment, informeaza Mediafax. Cea mai mare cantitate de precipitatii, de 105 l/mp, a fost inregistrata in comuna Mica, situatie nemaiintalnita in ultimii 60 de ani, potrivit autoritatilor locale. Prefectul de Mures, Ciprian Minodor Dobre, a anuntat ca cele mai afectate localitati sunt Fantanele (320 de case si gospodarii), Ungheni (20 de case inundate), Mica (27 de case) si Ganesti (20 de case), la Troita si Adrianu Mare fiind evacuate si bunurile si persoanele din acestea. La Sanpaul au fost inundate 60 de case si 90 de anexe gospodaresti, precum si teren agricol. In Sangeorgiu de Mures, exista 24 de locuinte afectate si o familie cu trei membri evacuata o data cu bunurile. O situatie foarte grava se inregistreaza la Band, unde au fost afectate de inundatii 40 de case si 60 de anexe. Din totalul de case, 10-15 sunt facute din chirpici, apartin unor familii de rromi si se vor darama, a precizat Dobre, care a adaugat ca 60 de persoane evacuate in timpul noptii au fost cazate in caminul cultural, fiind sub ingrijire medicala. Prefectul a mai spus ca la Santioana un pod a fost distrus si s-a constatat modificarea cursului albiei unui parau, care a iesit pe drum. (L.M.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.