Nu scriu prea des despre fotbal... De fapt, nici nu am de ce. Nimic nu-ti poate da ghes sa pui mana pe pix atunci cand ai de-a face cu personaje ca Gigi Becali, Dinel Staicu, Mitica Dragomir, Mircea Sandu si multi, multi altii, prea multi din pacate.
Nu scriu prea des despre fotbal... De fapt, nici nu am de ce. Nimic nu-ti poate da ghes sa pui mana pe pix atunci cand ai de-a face cu personaje ca Gigi Becali, Dinel Staicu, Mitica Dragomir, Mircea Sandu si multi, multi altii, prea multi din pacate... De multe ori n-am inteles inversunarea colegilor de la ziarele de sport impotriva unor astfel de fiinte. Pana la urma, de rezultatele dezastruoase ale fotbalului romanesc sunt vinovati jucatorii, gandeam eu. Ei sunt in teren, nu acele personaje tragi-comice.
Miercuri seara insa, privind la finala Ligii Campionilor, i-am inteles pe deplin. Au dreptate atunci cand privesc inapoi cu manie. Au dreptate atunci cand nostalgia dupa Steaua 1986, dupa o Cra-iova la un pas de finala Cupei UEFA, dupa un Dinamo care dadea lectii de fotbal Hamburgului, se transforma in manie... Romanii nu si-au pierdut brusc talentul de fotbalisti. Mici "Hagi" , "Dobrin" sau "Balaci" se nasc, probabil, in continuare. Ce s-a schimbat e sistemul si oamenii din fruntea lui. Pana la urma cineva trebuie sa fie vinovat ca ne uitam la o asemenea partida Milan - Liverpool ca la o confruntare din alta galaxie. Suntem, vai!, atat de departe de Europa.
Am titrat la prima pagina a editiei de astazi: "O data la 100 de ani!". Probabil ca am exagerat un pic: Liga Campionilor ne ofera, an de an, meciuri incantatoare. Este adevarat ca acesta a fost unul exceptional. si este tot atat de adevarat ca asta ne doare si mai tare, nevoiti fiind sa numaram anii lumina care ne despart de fotbalul adevarat.

Libertatea

Sursa: Libertatea



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.