Dupa 11 ani de crestere economica constanta, standardul de viata in Spania a crescut, somajul a scazut, iar cele mai mari companii - de la BBVA la Telefonica - joaca un rol din ce in ce mai activ in plan international. Cu toate acestea, releva in ul
Dupa 11 ani de crestere economica constanta, standardul de viata in Spania a crescut, somajul a scazut, iar cele mai mari companii - de la BBVA la Telefonica - joaca un rol din ce in ce mai activ in plan international. Cu toate acestea, releva in ultimul sau numar publicatia "The Business Week", economia spaniola incepe sa "scartaie". Desi pentru acest an este prognozata o crestere de aproximativ 3 la suta, investitiile straine directe se diminueaza, deficitul contului curent creste, inflatia creste si ea, iar productivitatea este in urma celorlalte 15 membre initiale ale UE. In plus, din 2007, Spania nu va mai primi ajutoarele anuale europene evaluate la mai multe miliarde de dolari, echivalentul a 1 la suta din PIB. Banii respectivi vor fi orientati spre noii membri, mai saraci, ai Uniunii, din Estul Europei. Din 2013, reaminteste "The Business Week", Spania va deveni unul dintre contribuabilii la bugetul UE. Ea va trebui, atunci, sa gaseasca alte cai pentru a finanta investitiile. Spania nu mai reprezinta modelul economic - bazat pe forta de munca ieftina - ce atragea investitiile marilor multinationale, care au dus-o, sub aspectul venitului pe cap de locuitor, mult mai aproape de tarile vecine mai bogate. Potrivit publicatiei amintite, investitiile straine directe au ajuns, anul trecut, la 6 miliarde de dolari, fata de 26 miliarde in 2003 si 36 miliarde in 2002. Spania nu a reusit sa intre in randul tarilor producatoare de inalta tehnologie, asa cum au reusit Finlanda sau Irlanda. Asa cum aprecia Antonio Herce, economist la Fundatia pentru studii de economie aplicata, cu sediul la Madrid, Spania "este o tara dezvoltata, dar nu foarte avansata". Invocand plecarea, in ultimii patru ani, a unor mari companii cum ar fi Levi Strauss, Lear ori Grupul Samsung, care si-au transferat unitatile de productie spre Europa de Est sau Asia, Pedro Solbes, ministrul spaniol al Finantelor si Economiei, anunta recent un pachet de masuri vizand atragerea investitiilor straine, cresterea productivitatii, finantarea cercetarii, cresterea competitivitatii sectoarelor economiei spaniole. Economistii spanioli s-au aratat, insa, sceptici, fiind de parere ca daca Guvernul nu va reusi sa reanalizeze rapid situatia actuala a economiei, exista riscul ca tara sa se alature statelor europene cu economie in stagnare. "The Business Week" mai arata ca, desi cheltuielile sunt tinute sub control, Guvernul spaniol nu a reusit sa elimine rigiditatile de pe piata muncii si nici sa instituie competitivitatea in sectoarele protejate ale economiei, cum ar fi electricitatea, serviciile de telefonie mobila, distributia cu amanuntul. Inflatia, urmata de cresterile salariale, a fortat multinationalele sa plece. Rata inflatiei, potrivit cifrelor oficiale, a fost in luna aprilie a.c. de 3,5 la suta, cu aproape 1,5 la suta deasupra mediei din Uniunea Europeana. Alte semne ale degradarii economice mentionate de revista sunt cresterile preturilor la locuinte, un deficit al contului curent de 5 la suta din PIB, lipsa investitiilor pentru crearea unui sector al tehnologiei inalte, sustinator al extinderii. "Modelul nostru economic a fost un scop in trecut, dar astazi este invechit", declara revistei Almudena Briones, economist la Union General de Trabajadores, cel mai mare sindicat spaniol.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.