Persoanele initiate, care exercita functii de conducere in cadrul unui emitent, precum si cele cu care acestea se afla in relatii apropiate, vor fi obligate sa notifice CNVM si emitentului toate tranzactiile efectuate in cont propriu cu actiunile emi

Persoanele initiate, care exercita functii de conducere in cadrul unui emitent, precum si cele cu care acestea se afla in relatii apropiate, vor fi obligate sa notifice CNVM si emitentului toate tranzactiile efectuate in cont propriu cu actiunile emise de compania pe care o reprezinta, conform Regulamentului 13/2004 elaborat, recent, de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare.
Astfel, persoana care exercita functii de conducere in cadrul emitentului este membru al organelor administrative, de conducere si de control sau director executiv, nemembru al organelor mentionate, care are acces la informatii privilegiate, precum si puterea de a lua decizii de natura sa influenteze dezvoltarea si planurile de afaceri ale societatii. Persoanele initiate vor trebui sa informeze CNVM si societatea emitenta, in termen de cel mult cinci zile lucratoare de la data tranzactiei. Notificarea va contine numele persoanei, motivul pentru care are responsabilitatea sa realizeze informarea, denumirea emitentului, natura tranzactiei (cumparare, vanzare), data si locul derularii, pretul si volumul operatiunii. Informatiile cuprinse in notificare vor fi incluse in rapoartele privind informatiile privilegiate, intocmite de emitent si transmise la CNVM si la operatorul pietei pe care se tranzactioneaza actiunile emise, in maximum 24 de ore. Societatile cotate la bursa vor trebui sa publice informatiile privilegiate in acelasi termen, in cel putin un cotidian de circulatie nationala.
Prin informatie privilegiata se intelege o informatie de natura precisa care nu a fost facuta publica si se refera in mod direct sau indirect la emitenti de valori mobiliare sau la instrumente financiare, si care, daca ar fi transmisa public, ar putea avea un impact semnificativ asupra pretului acelor titluri sau asupra pretului instrumentelor financiare derivate cu care se afla in legatura.
Potrivit Legii 297/2004 privind piata de capital, persoanele care detin informatii privilegiate nu au dreptul sa utilizeze respectivele informatii pentru dobandirea sau instrainarea de instrumente financiare la care aceste informatii se refera.

Valorile mobiliare, emise si in valuta

Valorile mobiliare, listate sau care urmeaza sa fie tranzactionate, vor putea fi emise in lei sau intr-o valuta convertibila, dupa data de 1 iulie 2005, potrivit Regulamentului CNVM 13/2004 privind emitentii si operatiunile cu valori mobiliare. Instrumentele financiare emise intr-o valuta convertibila vor fi admise doar daca reglementarile pietei de listare prevad expres posibilitatea tranzactionarii si decontarii in valuta. Moneda in care vor fi emise valorile mobiliare va fi stabilita de Adunarea Generala Extraordinara a Actionarilor sau organul statutar care aproba emisiunea. Toate instrumentele financiare aferente aceleiasi emisiuni vor fi emise in aceeasi valuta. Pana acum doar BCR Leasing si TBI Leasing au lansat obligatiuni denominate in valuta, insa decontarea se face in lei.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.