Peste 200 de reprezentanti ai IMM-urilor au participat, ieri, la seminarul "Surse de finantare pentru IMM", organizat de Camera de Comert si Industrie a Romaniei si a Municipiului Bucuresti (CCIRB). Criticile intreprinzatorilor prezenti au fost numer

Peste 200 de reprezentanti ai IMM-urilor au participat, ieri, la seminarul "Surse de finantare pentru IMM", organizat de Camera de Comert si Industrie a Romaniei si a Municipiului Bucuresti (CCIRB). Criticile intreprinzatorilor prezenti au fost numeroase si au vizat in special conditiile dure de creditare ale bancilor si birocratia stufoasa care afecteaza institutiile de stat, si implicit sectorul privat.
La eveniment au fost prezenti specialisti ai Comisiei Europene (care sprijina financiar unele proiecte, prin Programul-Cadru 6 al Comisiei), ai Programului PHARE in Romania, ai Fondului National de Garantare pentru IMM (FNGCIMM), ai Agentiei Nationale pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii si Cooperatie (ANIMMC), ai Ministerului Economiei si Comertului (MEC), ai Administratiei Fondului de Mediu, ai Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR). Atmosfera sesiunilor de lucru a evoluat intre suspiciune si incredere, in contextul in care micii intreprinzatori recunosc unele progrese realizate in sistem, dar reclama in continuare greutati caracterizate drept "frecvent insurmontabile" in obtinerea suportului financiar pentru propriile afaceri.
De altfel, este cert ca intreprinzatorii doresc o evolutie in "statut", in raport cu bancile. Ei doresc sa fie considerati mai mult parteneri decat clienti, au aratat participantii la eveniment. Multe interventii au sugerat faptul ca o schimbare de mentalitate s-ar impune la fel de bine pentru managementul de banca, dar si pentru afaceristi sau functionari ai agentiilor guvernamentale.

Proceduri protectioniste in sistemul bancar

"Acum, de curand, in urma cu vreo cateva luni, am luat la rand opt banci in cinci zile pentru obtinerea unui credit rapid.
N-am reusit nimic. Documentatia este stufoasa, daca nu ai istoric al firmei esti terminat, dobanzile sunt mari, daca mai esti si firma mixta, oamenii din bancile romanesti te trimit sa ceri bani in Germania sau Italia, iar in Germania sau in Italia este posibil sa te trimita din nou in Romania, pentru ca sediul firmei se afla intre Carpati...
Ulterior, dupa ce obtineai creditul cu multe eforturi si nervi, venea analiza de risc a afacerii si o parte din bani se ducea la Fondul de risc. Sunt proceduri pe care eu le consider protectioniste.
Au fost, pana acum, 15 ani de jungla in politica de creditare", ne-a declarat unul dintre cei prezenti in sala, preferand protectia anonimatului.
Criticile oamenilor de afaceri se afla in contradictie vizibila cu concluziile "Raportului Anual al sectorului IMM" pe anul 2003, elaborat de ANIMMC, care se pare ca traieste intr-o realitate paralela cu mediul de afaceri.
Raportul apreciaza ca "atitudinea celor mai multe banci comerciale fata de IMM-uri s-a modificat considerabil in ultimii trei ani, evoluand de la ezitare sau chiar respingere catre deschidere si larg interes". De altfel, nu este prima data cand institutii cu reprezentativitate in politicile de incurajare a IMM-urilor sunt criticate vehement pentru birocratie si neimplicare.
"La ANIMMC nu puteam sa trec mai departe de sala aceea de la intrare, ce sa mai vorbesc de discutii aprofundate cu vreun ofiter de asistenta", a precizat acelasi participant la seminar.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.