Conform estimarilor, in Romania, aproximativ un milion de oameni lucreaza la negru. La sfarsitul anului trecut, cei mai multi specialisti in prognoze economice anticipau ca, o data cu introducerea cotei unice de 16 la suta, numarul acestora se va dim

Conform estimarilor, in Romania, aproximativ un milion de oameni lucreaza la negru. La sfarsitul anului trecut, cei mai multi specialisti in prognoze economice anticipau ca, o data cu introducerea cotei unice de 16 la suta, numarul acestora se va diminua. In prezent, reprezentantii intreprinzatorilor privati sunt, insa, de parere ca in lupta cu economia "ascunsa", cota unica nu va putea scoate la suprafata mai mult de zece la suta. Acestia vad o solutie viabila in reducerea fiscalitatii pe forta de munca.
Secretarul general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania (AOAR), Cristian Parvan, este convins ca economia subterana va iesi la suprafata numai daca Guvernul va reduce fiscalitatea pe forta de munca si, in paralel, vor creste veniturile populatiei. "Cota unica a redus din deformarea salarizarii, dar nu cred ca a diminuat foarte mult din forta de munca la negru", ne-a declarat Parvan. Potrivit presedintelui Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR), Ovidiu Nicolescu, introducerea cotei unice de impozitare rezolva partial problema economiei necontabilizate. "Gratie acestei masuri, doar 5-10% din economia subterana, care, potrivit autoritatilor, reprezinta o treime din economie, va fi adusa la suprafata", sustine reprezentantul intreprinzatorilor privati. Multa vreme, in special reprezentantii sindicatelor au fost convinsi ca unul dintre "motoarele" economiei subterane este reprezentat de conventiile civile si ca, o data cu desfiintarea acestora, munca la negru va pierde din proportii. Acest lucru
s-a intamplat, insa nu asa cum sperau sindicalistii. "Realitatea este ca au aparut la suprafata doar 500.000. Practic, asta inseamna o treime din estimare. Astfel a rezultat ca nu neaparat conventiile civile erau cele care favorizau munca la negru, chiar daca sindicatele sustin si in prezent aceasta teorie", spune reprezentantul AOAR. Inspectorul-sef al Inspectoratului Teritorial de Munca Bucuresti, Mihail Grosu, spune, insa, ca dupa reuntarea la aceasta forma de contract intre angajat si angajator, a crescut numarul contractelor de munca. "La fiecare companie am identificat o crestere de 5-10 la suta", ne-a declarat seful ITM Bucuresti.

In constructii "infloreste" economia "ascunsa"

Dar lupta cu economia "ascunsa" poate fi dusa si pe un alt front. In acest sens, Parvan vorbeste despre o "eficientizare a personalului din inspectia muncii". Acesta este convins ca daca inspectoratele teritoriale de munca ar actiona "rational", munca la negru ar fi serios diminuata. "Ar fi interesant de vazut o statistica a activitatii de control. Potrivit informatiilor noastre, cei mai multi lucratori la negru se afla in domeniul constructiilor, in agricultura, dar si in servicii mai putin sistematice", a precizat secretarul AOAR.
Mihail Grosu, seful ITM Bucuresti, combate: "Chiar de astazi a inceput o campanie de identificare a persoanelor care desfasoara activitati fara forme legale in domeniul constructiilor". Referitor la acest aspect, Grosu nu ne-a putut, insa, prezenta date precise, pe motiv ca "acestea sunt foarte greu de realizat. Facem niste statistici, in sensul ca raportam numarul de persoane fara forme legale la numarul de persoane controlate (?!)", a incercat sa explice seful ITM.
In cruciada dusa impotriva muncii la negru, si sindicatele au un rol major. "Noi am solicitat Guvernului sa ia masuri de urgenta pentru reducerea muncii la negru si eradicarea evaziunii fiscale. In acelasi timp, Blocul National Sindical (BNS) a cerut incetarea aplicarii solutiilor de genul creditului fiscal (esalonari, reesalonari, scutiri de datorii, etc) care pagubesc bugetul de stat si sanctionarea celor care vor mai ingadui astfel de practici in viitor", ne-a declarat liderul BNS, Dumitru Costin.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.