Galeria de tariceni

Optimismul meu incurabil imi joaca feste. Am indraznit sa cred ca Romania va fi capabila sa invinga Olanda in Giulesti. Cu o zi inaintea meciului de la Bucuresti, nationala de tineret mai punea o caramida la baza sperantei. Ciracii lui Florin Marin s-au impus fara probleme in fata unei echipe recomandate de un serios certificat de garantie. Pe harta cuprinzand echipele la care evolueaza componentii reprezentativei mici a Olandei descopereai cu usurinta traseele de valoare ale fotbalului european. Dar alde Prepelita sau Curelea si-au vazut de treaba lor, au ignorat cu tupeu ierarhiile prestabilite, au castigat cu 2-0, facandu-ne sa credem, dupa cum spuneam, ca si antrenatii lui Piturca vor fi capabili sa repete figura. N-a fost asa. Am fost invinsi clar. Iar amaraciunea esecului apasa cu mai mare putere tocmai acolo unde sperantele desarte sensibilizasera locul. Incercam sa depasim momentul, incercam sa ne dezmeticim si ce observam? Observam ca sunt foarte multi (si nu neaparat culti) cei care abia asteptau un rezultat negativ deoarece insuccesul are darul sa-i bucure mai tare decat victoria; cei care nu stiu de unde li se trag toate amaraciunile si considera binevenit orice prilej al refularii. In devalmasia creata de furia oarba vinovatiile si vinovatii sunt stabiliti aleatoriu. Reactiile viscerale creeaza doar victime a caror rastignire nu are decat darul de a ascunde adevaratele focare de infectie ale sportului romanesc si implicit ale fotbalului.
In Giulesti primul contestat a fost Piturca. Protestul peluzei a fost preluat si amplificat. Concret, era dorit Mircea Lucescu in locul lui Victor Piturca. Le-as aminti insa amnezicilor ca revenirea lui Piturca la nationala s-a produs pe o campanie puternica de sustinere a opiniei publice si a presei. A iesit invingator Piturca si in votul antrenorilor, unul dintre sustinatorii acestuia fiind chiar Razvan Lucescu. In aceste conditii imi este greu sa cred ca Mircea Lucescu ar accepta vreodata sa se expuna unor astfel de reactii prin acceptarea postului de selectioner. Ar risca, dupa o conventionala luna de miere, sa fie coborat si el in mizeria autohtona.
O alta tinta, lovita cu si mai mare inversunare este Mircea Sandu. El este considerat principalul vinovat pentru faptul ca nu a creat o infrastructura necesara dezvoltarii fotbalului. In spatele acestei acuzatii identific o condamnabila lipsa de informatie. Pentru ca Mircea Sandu nu este proprietarul Romaniei si nici nu-i este permis sa traiasca in afara legii. Pe aceasta tema vom reveni lamuritor. Deocamdata ma rezum in lansarea unor intrebari. Daca sportul nu figureaza printre prioritatile primului-ministru, daca acesta a declarat clar ca fotbalul nu-si face loc printre pasiunile sale, de ce a tinut sa fie prezent in tribuna din Giulesti? Nu crede domnia sa ca trebuie sa achite binefacatoarele bai de multime printr-o minima si cuviincioasa atentie acordata sportului? Fiindca nu i se cer banii pe care bugetul nu-i are. I se cere doar initiativa legislativa.

---

Despre autor: