Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale (MAPDR) a finalizat proiectul de act normativ prin care va fi modificata Legea nr. 103/1996 privind fondul cinegetic si a protectiei vanatului. Modificarea acestei legi a devenit aproape simpto
Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale (MAPDR) a finalizat proiectul de act normativ prin care va fi modificata Legea nr. 103/1996 privind fondul cinegetic si a protectiei vanatului. Modificarea acestei legi a devenit aproape simptomatica: fiecare guvernare se simte datoare sa mai adauge sau sa ciunteasca ceva, motivand nevoia unui management cinegetic real si protectia acestei resurse naurale. In fapt, Guvernele de pana acum au schimbat aceasta lege pentru satisfacerea clientelei politice. In aceasta cursa au fost atrasi lideri importanti ai momentului. In '98 -'99, premierul Radu Vasile, care nu avea nici o tangenta cu tagma vanatoreasca, s-a trezit peste noapte membru al unei asociatii de profil. Cativa consilieri de-ai sai, din dorinta de a imita gusturile sefului si complet nepregatiti in domeniu, si-au cumparat urgent pusti scumpe falindu-se cu ele pe campurile patriei. In terenul de vanatoare s-au facut de ras incercand sa impuste un stol de rate aflat la linia orizontului. In 2000, Mugur Isarescu, convins de amicii politici, a participat la o partida cinegetica. Neobisnuit cu duritatea naturii si-a pierdut ochelarii intr-o baltoaca, preocupat fiind de gasirea unui vanat ranit. Adrian Nastase a satisfacut in mare masura solicitarile vanatoresti ale prietenilor, sustin surse documentate, iar acum risca sa ramana fara presedintia Asociatiei Generale de Vanatoare si Pescuit. Ministrul Flutur a cerut imperativ depolitizarea acestei activitati in perspectiva alinierii la standardele UE. Tot din motiv de UE, Flutur a solicitat modificarea legii amintite. Asa incat Legea 103/'96 a fost modificata inca o data. Propunerile ministerului sunt discutabile. Unele prevederi, daca ar fi aplicate, ar duce la scaparea de sub control a numarului de vanatori. Ministerul doreste sa fie institutia care printr-un singur examen sa acorde si carnetul de vanator si licenta. Asociatiile de vanatoare raman doar spectatori ai acestui act. Modelul este imprumutat de la nemti si a esuat lamentabil in Bulgaria.
Desfiintarea Consiliului National de Vanatoare
Noul act normativ prezinta unele inadvertente si deficiente. Astfel, se desfiinteaza Consiliul National de Vanatoare, organism de avizare si consultare in domeniul cinegetic, compus din reprezentantii mai tuturor celor ce activeaza in domeniu si se infiinteaza un institut. Proiectul impune restrictie la vanatoare in parcuri nationale, parcuri naturale, rezervatii stiintifice, situri de patrimoniu natural universal si zone umede de importanta nationala. In schimb, se introduce vanatoarea in ariile protejate, precum si o serie de exceptii ce permit vanatoarea in parcuri si rezervatii, fapt ce anuleaza interdictia de vanatoare in aceste zone protejate.
Proiectul de act normativ se vrea destul de cuprinzator, astfel ca introduce posibilitatea vanatorii cu arcul, arbaleta si soimul. Responsabili din minister au declarat ca, in acest fel, se raspunde unor posibile solicitari din partea unor vanatori straini. Ei au dat exemplu printii arabi care practica vanatoarea cu soimii. In schimb, proiectul stabileste ca pot vana in Romania doar cetatenii romani, rezidentii care stau in Romania de cel putin un an si provin din tarile nemembre UE si vanatorii din UE. Interesant este ca, asa, sunt exclusi de la vanatoarea din Romania tocmai posibilii printi arabi.
AGVPS a adus deja critici la acest proiect de lege si atrage atentia asupra eliminarii Consiliului National de Vanatoare. Permite aparitia unor noi gestionari de fonduri - societati comerciale, dar nu cele pe actiuni, cu actionari persoane fizice vanatori. Dispare dreptul de preemtiune pentru fostii gestionari, dar nu se specifica ce se intampla cu investitiile facute de acestia. AGVPS considera ca MAPDR isi mentine atributul de stabilire a tarifelor de vanatoare, egale pentru romani si straini, si o centralizare excesiva la nivelul ministerului.
Dreptul de prioritate
Proiectul, care poate fi consultat pe site-ul MAPDR mai prevede concesionarea fondurilor de vanatoare numai prin licitatie si disparitia dreptului de preemtiune la adjudecarea fondurilor pentru Asociatia Generala a Vanatorilor si Pescarilor Sportivi (AGVPS). Proiectul introduce notiunea de drept de prioritate ce reprezinta dreptul de a obtine concesiunea administrarii unui fond de vanatoare, redeventa stabilita reprezentand ultimul pret obtinut prin licitatie. Dreptul de prioritate este atribuit celor care detin cel putin 51% din terenul pe care se afla fondul de vanatoare. Fostul gestionar/concesionar al fondului de vanatoare beneficiaza de acest drept numai atunci cand proprietarii de terenuri nu uzeaza de dreptul de prioritate. In acest caz se afla asociatiile vanatoresti, afiliate la AGVPS, care au concesionat fondurile dupa legea veche ce dadea dreptul de atribuire directa. Proiectul, ce este supus dezbaterii publice, impune infiintarea unor noi organisme, cele mai importante fiind Institutul National pentru Cercetari Cinegetice si un fond special la Ministerul Mediului, din care se vor acorda despagubirile pentru pagubele produse de vanatul din speciile strict protejate. De altfel, si concesionarii sunt obligati sa incheie asigurari pentru pagubele produse de vanat. Pe de alta parte, proprietarii de terenuri vor incasa 80% din tariful de concesionare, fata de 50% cat este in prezent. (L.M.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.