Duru: "In Divizia A joaca cine isi plateste datoriile!"
Viorel Duru, presedintele Comisiei de licentiere din FRF, ne-a declarat ieri ca de aceasta data nu mai este loc de intors. "Din punct de vedere economic, pozitia guvernului este corecta. E vorba de lege, care trebuie respectata. Problema e simpla: nu si-au platit datoriile catre stat si trebuie sa o faca. Cine nu plateste, nu mai joaca in Divizia A! Joaca cinci, sase, cate sunt fara datorii!", a punctat oficialul FRF. Acesta a explicat ca a trimis o adresa la UEFA prin care solicita o amanare a platii, avand in vedere ca LPF face demersuri la guvern pentru a obtine o reesalonare. "Oficial, asteptam raspunsul, dar neoficial ni s-a transmis clar ca nu este problema lor, ci a statului roman. Acesta trebuie sa-i lichideze pe toti cei care nu fac fata din punct de vedere economic, iar aici intra si cluburile de fotbal", a spus Duru. Seful de la licentiere nu vede nici o solutie de a rezolva problema, cu exceptia uneia in afara Europei. "E posibil ca liga sa decida in Adunarea Generala sa primeasca in campionat si cluburi care nu au primit licenta, dar asta inseamna excluderea din cupele europene. UEFA spune ca pe plan intern putem sa facem ce vrem, dar daca vrem in competitiile organizate de ei trebuie sa respectam regulile lor", a precizat Duru, admitand ca aceasta este o varianta care frizeaza absurdul. O alta varianta ar fi retrogradarea echipelor care nu respecta manualul si promovarea din Divizia B a mai mult decat cele trei echipe care obtin pe teren dreptul de a juca in A, cu conditia ca si acestea sa respecte criteriile", a adaugat Duru o varianta la fel de putin plauzibila.
Padureanu: "Avem incredere in Mitica"
Presedintele Gloriei Bistrita, o echipa cu datorii in jurul a sapte miliarde de lei, adica mai mult decat bugetul clubului pe un an, nu parea ieri nelinistit de apropierea cu pasi repezi a scadentei. "Va trebui sa platim, ce sa facem? In masura posibilitatilor", a spus Padureanu, dezvaluind apoi ca el, ca si majoritatea datornicilor, mai spera la reesalonari. "Cel putin 11-12 echipe sunt in situatia asta, asa ca sper sa gasim intelegere. Avem incredere in Mitica, mi se pare buna solutia lui, de achitare a acestor datorii din drepturile de televiziune", a spus Tata Jean. Seful Gloriei Bistrita si ceilalti conducatori din Divizia A mizeaza pe faptul ca guvernul nu are interesul sa ia masuri dure impotriva unui sport atat de popular, mai ales ca printre datornici figureaza Steaua, Dinamo, Rapid, Universitatea Craiova sau "Poli" AEK Timisoara, echipe care au impreuna cateva milioane de fani. Singura echipa din Divizia A care nu are nici un leu datorii la stat este FCM Bacau. In rest, in afara celor amintite, printre cei cu restante imense la stat se numara Otelul Galati, aproape 80 de miliarde, Apulum Alba Iulia, cu 40 de miliarde, dar si altele, cu cateva miliarde.
Solutia: ingineriile financiare
Singura solutie de iesire din impas care este valabila la aceasta ora este o inginerie financiara folosita de foarte multi datornici in Romania, unii chiar din lumea fotbalului. Astfel, un patron cu creante mari catre bugetul de stat baga societatea pe care o conduce in faliment, iar mijloacele fixe, in cazul de fata jucatorii, ii transfera la alta firma, noua si curata ca lacrima. De altfel, asa a procedat in urma cu doi ani Rapid, echipa vicepremierului George Copos transferandu-se de la UFC Rapid la AFC Rapid. La fel a procedat FC Arges, la fel si Steaua, pe care Gigi Becali a preluat-o fara datorii, iar ulterior taxe catre stat nu s-au mai achitat, intrucat jucatorii din Ghencea sunt platiti prin donatii. Ramane de vazut daca acest lucru nu va fi luat in calcul si de specialistii din Ministerul de Finante, care ar putea modifica si legea falimentului, tocmai pentru a evita astfel de tertipuri. (B.G.)
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Maria Avram, cerută din nou în căsătorie de soțul ei Marius: Am spus DA… de...
Sursa: kudika.ro