Directorul Directiei de Metodologie si Managementul Riscului din Centrala BCR, Mihai Laurentiu Treapat, precum si intregul Comitet Director al Sucursalei sector 4, au fost audiati, ieri, timp de mai multe ore, de catre procurorii Sectiei a II-a a PNA

Directorul Directiei de Metodologie si Managementul Riscului din Centrala BCR, Mihai Laurentiu Treapat, precum si intregul Comitet Director al Sucursalei sector 4, au fost audiati, ieri, timp de mai multe ore, de catre procurorii Sectiei a II-a a PNA, ne-au informat surse judiciare. Potrivit acestora, procurorii anticoruptie au dispus inceperea urmaririi penale fata de Treapat pentru complicitate la acordarea de credite ilegale si la
inselaciune, precum si asociere in vederea savarsirii de infractiuni, prin care Banca Comerciala Romana a fost prejudiciata cu peste 1.200 de miliarde de lei.
Dupa ce, in urma cu o saptamana, cinci inalti functionari ai Sucursalei BCR - Sector 6 au fost invinuiti de procurorii anticoruptie de acordarea a 291 de credite ilegale prin care s-a prejudiciat BCR cu peste 1.200 de miliarde de lei, ieri i-a venit randul directorului Directiei de Metodologie si Managementul Riscului din Centrala BCR, Mihai Laurentiu Treapat, sa fie audiat.
Astfel, potrivit unor surse judiciare, procurorii Sectiei a II-a din cadrul Parchetului National Anticoruptie au dispus, ieri, inceperea urmaririi penale fata de Mihai Laurentiu Treapat sub aspectul savarsirii infractiunilor de complicitate la acordare de credite cu incalcarea normelor bancare si a legislatiei, complicitate la inselaciune si asociere in vederea savarsirii de infractiuni, toate in forma continuata.
In sarcina directorului Mihai Laurentiu Treapat, anchetatorii au retinut interventia facuta de acesta la conducerea Sucursalelor BCR - Sector 4 si 6 din Bucuresti pentru acordarea de credite cu rapiditate si fara a manifesta exigenta in analiza si aplicarea normelor legale privind creditarea bancara.

Audieri pe banda rulanta

Mai mult decat atat, prin nerespectarea regulamentului de organizare si functionare al BCR, Directia condusa de invinuitul Mihai Laurentiu Treapat a sprijinit activitatea de creditare in conditii nelegale sau cu incalcarea normelor bancare atat in cadrul Sucursalelor din Sectoarele 4 si 6 ale Capitalei, cat si in cadrul Sucursalei Novaci judetul Gorj, neluand masurile legale pentru constituirea si controlul grupului de debitor unic si implicit verificarea competentelor pentru fiecare creditare in parte.
De asemenea, in urma audierii intregului Comitet Director al Sucursalei Sector 4 a BCR, ieri au fost oficial sub acuzare directorul unitatii si alti trei sefi, pentru fraudarea bancii cu 170 de miliarde de lei. Astfel, directorul Mihaela Staicovici, adjunctul sau Clara Popescu, seful serviciului credite Gabriela Panu si contabilul sef Maria Radescu au fost invinuiti de acordare nelegala de credite, nerespectarea normelor bancare si asociere in vederea comiterii de infractiuni, precum si complicitate la inselaciune.

Afacere descoperita de angajatii Bancii

Amintim ca la data de 28 februarie a.c. Biroul de Presa al PNA informa ca Mihai Hajdu, directorul Sucursalei BCR - Sector 6 si presedinte al Comitetului de Credite, contabilul sef Elena Mogoi, juristul Maria Gogolan, seful Serviciului Credite Virginica Voicu si ofiterul de credite Luminita Rais au fost invinuiti de procurorii PNA de acordare de credite cu incalcarea legii sau a normelor de creditare si neurmarirea destinatiilor pentru care acestea au fost contractate, complicitate la inselaciune si asociere in vederea savarsirii de infractiuni.
Potrivit aceleiasi surse, activitatea infractionala a acestora a favorizat societatile reprezentate de Matyas Gabriel Viorel, deja deferit justitiei pentru obtinerea ilegala si utilizarea in alte scopuri a unui credit de 126 miliarde lei, garantat cu doua ordine de plata intocmite fictiv. De asemenea, functionarii au sprijinit efectiv atat activitatea ilegala din societatile comerciale reprezentate de Matyas Gabriel Viorel cat si a celor constituite in grupul "Marin Luminita" din judetul Valcea ori aflate in stransa legatu-ra cu acestea, pentru care Centrala BCR a reclamat un prejudiciu de peste 788 miliarde lei, constatat la Sucursala Novaci, judetul Gorj pentru perioada 1 ianuarie 2002 - 30 aprilie 2003.
In acest dosar, procurorii anticoruptie continua cercetarile pana la stabilirea intregii situatii de fapt si a tuturor persoanelor implicate, bucurandu-se de buna colaborare cu reprezentantii Bancii Nationale a Romaniei si cei ai Bancii Comerciale Romane - Structura Centrala.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.